Averea şi căsătoria lui Andruţă şi a Lixandrei Ceauşescu

"Origine socială" de "chiabur" a avut viitorul lider comunist al României după încadrările statistice ale epocii şi indicaţiile cadriştilor partidului,precizeaza jurnalul.ro.

Miri şi socri din Oltenia. Andruţa şi Lixandra Ceauşescu nu şi-au făcut fotografii în tinereţe  / Foto:Jurnalul.ro(Arhivele Naţionale Olt)

Nimeni nu-şi poate alege timpul şi lo­cul naşterii sale, a fost dintotdeauna consolarea mai înţelepţilor dintre semeni. Contextul socio-istoric, zes­trea genetică şi educaţia ja­loa­nea­ză startul vieţii, iar matricea persona­li­tăţii umane configurează în cei dintâi şapte ani, postulează psihologia mo­dernă. "Şapte ani de-acasă" sunt sâm­b­urele omului, ziceau şi bătrânii ju­decând purtarea tinerilor.

FotoJurnalul.ro:( Arhiva pesonală Emil Bărbulescu)
 Doar 11 au fost toţi anii de acasă ai lui Nicolae Ceauşescu. Cu şcoala pri­mară a sfârşit şi copilăria băiatului sub ocrotire părintească. Ca pe-un veş­mânt strâmt şi uzat, între hotarele lo­cului natal a abandonat definitiv tra­diţiile, muncile şi  credinţele  vieţii ru­rale. În timpul acela de început al se­colului al XX-lea s-a schimbat însă lu­mea din temelii: s-au prăbuşit mari­le împărăţii şi într-un singur război au pierit nouă milioane de oameni; între ţă­rile bătrânului continent s-au mutat gra­niţele şi în numele libertăţii au iz­buc­nit răzmeriţe între neamuri, săraci şi bogaţi, bărbaţi şi neveste; din benzi­le rulante ale industriei moderne s-a plămădit cultul atotputernicului zeu al profitului, iar microbii revoluţiei bolşevice au spuzit planeta. Acestea şi încă alte deosebite semne anunţau în­tronarea "erei mulţimilor" în Eu­ro­pa. Astfel ne apropiem, oarecum, de firesc în parcursul măririi lui Nicolae Ceauşescu, născut ca un oarecare dintr-un sat oltenesc şi executat ca "odios dictator".

Din copilăria autocratului comunist, în toposul satului de baştină s-a păs­­trat casa părintească. O bojdeucă, ar zice vizitatorul fără cultură istorică, pri­­vind-o de dinafară şi pe dinăuntru. Urci pe-o scăriţă de lemn în brâul cer­­dacului şi pătrunzi, din doi paşi,  în tin­­da îngustă dintre cele două în­că­peri. În total, mai puţin de 50 de metri pă­traţi spaţiu locuibil. Ridicată în chiar anul de început al secolului XX-lea, "casa lui Ceauşescu" e cea mai bătrână, acum, locuinţă din Scorniceşti. Contrar tuturor legendelor puse în circulaţie în anii regimului comunist şi după aceea, soţii Andruţă şi Ale­­xandra (Lixandra) Ceauşescu au fost printre cele mai înstărite familii din sat. "Părinţii sunt agricultori şi se ocupă cu plugăria. Au cam 10 ha  pă­­­­­­mânt, pot fi socotiţi mijlocii", de­cla­­­­ra­se partidului fiul lor Nicolae în 1945.

Proprietatea părinţilor a scăzut în­să în declaraţiile date mai târziu de fra­ţii săi cu diverse prilejuri de promo­va­re politică pe calea deschisă şi sub ocrotirea lui Nicolae. Patru hectare de pământ, plus casă şi inventar agricol, scria Ilie Ceauşescu la  răscrucea dru­mului dintre plugar şi "drumul nou" de propagandist în Scorniceşti. "Părinţii au fost ţărani cu gospodărie mică", precizează fişa de cadre în­toc­mi­tă de Comitetul Central al PCR, în 1970, lui Marin Ceauşescu, atunci di­rector în Ministerul Comerţului Ex­terior. Şi mai contradictorii sunt da­tele ce stabilesc "originea socială" în declaraţiile lui Ion Ceauşescu. "Ţă­rani mijlocaşi, din 1950 colectivişti", sunt încadraţi mama şi tatăl ministrului adjunct al Agriculturii în fişa de ca­dre din 1960, deşi referatul ce-o în­so­ţeşte menţionează  6 hectare de pă­mânt, iar în autobiografie îi îm­bo­gă­ţise cu două hectare.

În spiritul adevărului, ne putem în­crede în tânărul Nicolae Ceau­şes­cu. De altfel, nepoţii lui Andruţă şi Li­xandra Ceauşescu  au redobândit, după desfiinţarea colectivului, cu titlu de proprietate de la Primăria din Scor­niceşti  zece hectare de teren ara­­bil, plus o livadă cu pruni şi-un colţ de pădure pe coasta dealului din spa­tele casei. Când ce cucerise însă toată pu­te­rea, Partidul Comunist a de­clanşat în mediul rural lupta de cla­să, taberele fiind configurate după ori­ginea so­ci­al­ă, mărimea proprietăţii şi mij­loa­cele de exploatare deţinute. Lista ex­plo­a­tatorilor începea de la chiaburi în sus, iar limitele dintre aceştia şi ex­plo­a­taţi, în România ideo­lo­gii parti­du­lui le-au fixat la proprie­tă­ţile de zece hectare. A fi exploatator în­semna însă şi-un gater de tăiat lemne, o ba­toză, un tractor ori un ca­zan de fă­cut ţuică. Ori să fi angajat mâ­nă de lu­cru acasă, fie permanent, fie sezonier. Se înţelege că, în asemenea circums­tanţe, cât ce-a început co­lectivizarea, fiii lui Andruţă Ceau­şescu şi alţii ca ei de­veniseră interesaţi de implozia averii părinteşti.  

Fără istorii scrise, memoria de fa­mi­lie se stinge în două-trei generaţii. Emil Bărbulescu, nepotul crescut în casa bunicilor, nu-şi aminteşte să-i fi auzit pe aceştia povestind cum do­bân­diseră proprietatea. Alţii i-au spus că părinţii lui Andruţă au fost oameni bo­gaţi. Veniseră pe Valea Plapcii din Po­lo­vraci – Vâlcea, unde ţinuseră o moară. O fotografie a părinţilor lui An­druţă Ceauşescu – Maria şi Andrei (după tată şi-au botezat fiul Andruţă) – înfăţişează un cuplu de ţărani în straie şi încăţări "de fală". Nici An­dru­ţă nu se-nsurase cu o oarecare. De­s­pre bunicul bunicii i se spunea că a fost căpitan în oastea lui Tudor Vla­di­­mi­­rescu. Bunicul acela înfiinţase un sat – Băjenari îi zicea – din cei ce se lăsaseră de oaste.

Legendă sau adevăr?! Se-ames­te­că una cu alta. 
Genealogii ilustre şi-au croit aproa­pe toţi cei de rând după ce-au suit scara puterii, faimei sau bogăţiei. În anii gloriei lui Ceauşescu, biograful său Michel Hamelet îşi vestea cititorii că liderul comunist e urmaşul unuia dintre cei patru căpitani scorniceşteni din oastea lui Mihai Vi­tea­zul, primul întregitor al neamului ro­mâ­nesc. Şi tot atunci s-au iscat po­le­mi­ci­le arheologice asupra centrului pu­terii lui Burebista, câştig de cauză pă­rând a avea susţinătorii Argeda­vei localizată la Popeşti-Novaci – mai aproape de ţinutul natal al comunistului naţionalist Ceauşescu decât susţinătorii Sarmizegetusei din munţii îndepărtaţi ai Haţegului. 

Pentru consăteni, Andruţă şi Li­xan­dra Ceauşescu au fost, fără dubii, o familie înstărită. Unii susţin însă că pământul venise ca dotă a Lixandrei, născută Militaru, în Şuica, unul dintre satele vechi din componenţa co­munei Scorniceşti. 
Fuseseră doar două fete la nişte părinţi mai avuţi şi mai strângători. Iar în zestrea miresei măritată cu Andruţă din satul ve­cin Tătărăi intraseră nouă hectare de pă­mânt arabil. După această versiu­ne explicativă, Andruţă n-ar fi fost o par­tidă bună printre flăcăi. Chipeş, înalt, frumos şi "de viaţă" – numai  bun de sucit minţile fetelor cu părinţi cu­prinşi. Şi s-au iubit.

Şi reperele statistice ale perioa­dei dintre cele două războaie mondiale conferă plugarului Andruţă Ceau­şes­cu, din satul Tătărăi, comuna Scorniceşti, plasa Potcoava, judeţul Olt, un loc printre ţăranii cu stare. La re­cen­sământul din 1930, singura ope­raţiune de acest gen din epoca Ro­mâ­niei Mari, după indicatorul distri­buirii proprietăţii agrare, 74,95% din gospodăriile rurale deţineau până la 5 ha pământ, 17,10% aveau între  5 şi 10 ha şi abia 5,50% beneficiau de te­ren cuprins între 10 şi 20 ha. În cam­pania din 1938, echipele mono­gra­fice conduse de Dimitrie Gusti, in­ves­ti­gând 60 de sate de pe întregul cu­prins al României (adică fiecare a 300-a comunitate rurală) şi 105.000 in­­tervievaţi (adică fiecare al 160-lea sătean), au stabilit, după indicele sem­ni­ficativ al întinderii de pământ, că 40% din gospodării sunt sărace (cu pă­mânt sub 2 ha şi la graniţa su­pra­vieţuirii), 43% aparţin ţăranilor "mij­locaşi" care posedă între 2 şi 7 ha şi abia 17% sunt gospodării de "chia­buri" care stăpânesc proprietăţi de pes­te 7 ha.

Şi după statisticile recensământului din 1930, aşadar, şi după cla­si­fi­că­ri­le sociologice ale echipelor Fun­da­ţi­ei Regale "Principele Carol" din 1938, Andruţă şi Lixandra Ceauşescu n-au fost, aşa cum s-a scris în ultimii ani, printre marginalii, pegra sau gloata României Mari.

Pasiunile lui Andruţă Ceauşescu, pământul şi băutura

   Cu preţul unei perechi de boi, vânduţi la târgul din Potcoa­va jud.Olt, părinţii s-au achitat de moştenirea tânărului Nicolae.

Sursa foto:Jurnalul.ro
Ca să-şi ferească tatăl de "ispite", Nicolae Ceauşescu şi-a dus părinţii în "domiciliu obligatoriu" la Snagov încă din 1964  / Foto: Arhivele Naţionale ale României
Conform jurnalul.ro,biserica, primăria, şcoala erau instituţiile rurale ale statului. La şcoală umblau mai puţin de jumătate dintre copiii satului. Cel mult patru ani. Bătrânii, femeile trecute de prima tinereţe şi copiii mai răsăriţi treceau regulat pragul bisericii ortodoxe la slujbele de duminică. Bărbaţii în pu­teri se-apropiau de popă şi icoane de Paşti şi Crăciun, la cununie, botezuri şi înmormântări. Cârciuma a fost agora satului românesc. Un demos specific ce interzicea accesul femeilor, dar incita schimbul de veşti, dezbateri şi confruntări în comunitatea masculină. 

 Nea Andruţă a fost un "om mai vesel", a auzit de la cei bătrâni şi Constantin Neacşu, fost primar în Scorniceşti. Când a apucat să-l cunoască, tatăl lui Ceauşescu se-apropia de 60 de ani. Dar cărui bărbat nu-i place băutura?! Prin sat se spunea că numai ăl de-i bolnav nu bea dar şi acela încă pofteşte. Mulţi au profitat de această slăbiciune a lui Nea Andruţă, încercând să şi-l apropie şi prin el să ajungă la fiu. 

Pentru fruntaşii satului, cârciuma era un loc de întâlnire unde erau dezbătute "problemele curente" ale comunităţii  / Foto: Arhivele Naţionale Olt

  La începutul anilor ’60 s-a auzit că Nicolae Ceauşescu, pe-atunci responsabilul cu agricultura din Biroul Politic al CC, va veni în vecini, la Negreni. Oamenii îl ştiau de "Niculae al nostru". Au zis să-şi ceară înapoi adeziunile de intrare în colectivă. Îl căutau pe Nea Andruţă crezând că vor ajunge la el. Venea maşina de la cramă de la Drăgăşani după tatăl puternicului Nicolae Ceauşescu. Îl luau şi îl îmbătau. La Scorniceşti erau într-o vreme mai mulţi din familie: fraţii Ilie şi celălalt Nicolae Andruţă, sora Lina şi cumnatul Lică Bărbulescu... Cel mai uşor era să te-ntâlneşti şi "împrieteneşti" cu Nea Andruţă. Până când soţii Ceauşescu l-au luat şi l-au închis la Snagov ca să termine povestea aceasta. Nea Andruţă nu trecea de om rău în sat iar de suferit a avut şi el, zice fostul primar despre "domiciliul obli­gatoriu" din curtea vilei de la Snagov la care Nicolae Ceauşescu şi-a supus părinţii încă din 1964 înainte de-a fi conducătorul ţării. 

Când bunicii au fost duşi la Bu­cu­reşti, Emil Bărbulescu, fiul cel mic al Linei – fata măritată în casa lui Andruţă şi a Lixandrei Ceauşescu –, împlinise 6 ani. Pe el şi surorile lui i-a dus des la biserică bunica Lixandra. Făcuse la fel cu fetele şi băieţii ei cât i-a avut sub ascultare. 

"Viaţa nouă" începuse de ani buni şi în Scorniceşti dar anumite obiceiuri rezistau. Duminica, bunăoară, bărbaţii vizitau crâşma iar femeile biserica. Pământul pentru cimitirul din deal a fost donat de tatăl lui Andruţă. Şi prin aceea bunicii sunt ctitori la bi­serică. Cât despre bunicul Andruţă, avea o livadă de pruni în deal. Şi viţă-de-vie acasă. Vindea el ţuică şi vin. Nicidecum, din viciul beţiei să fi vândut pământ sau lucruri din casă ca să cumpere băutură. 

Din orice pricină s-ar fi ivit însă, Andruţă s-a ferit să înstrăineze pământul. În toamna lui 1935, fiica mai mare Niculina îi scria bunăoară din Bucureşti, rugându-l să se-nţe­leagă "ca oamenii". Reproşându-i astfel zestrea ce i se cuvine, făcea alu­zie şi la petrecerea lui prin "bodegi". Se subînţelege din scrisoarea oprită de Siguranţă că nici măcar de dra­gul măritişului fetei, ţiitoare de ani buni a moldoveanului din Brăhăşeşti Şte­fan Rusu – ce-şi zisese Rusescu ajuns patron de cizmărie în Capitală –, Andruţă Ceauşescu nu se-ndupleca să-şi ciuntească pământul.  

În acelaşi an, integritatea proprietăţii lui Andruţă a fost pusă iarăşi la încercare. I l-au adus acasă jandarmii pe Nicolae. "Dindărăt", reia nepotul Emil Bărbulescu, povestea mamei sale Lina, copilă de 7 ani când s-a pe­trecut acest moment unic din istoria satului. Îl predaseră din post în post şi l-au dat părinţilor pe bază de proces-verbal şi angajament că nu-l lasă să plece de-acasă. În amintirea su­ro­rii, adolescentul era plin de sânge şi cu picioarele vinete. O săptămână n-a vorbit cu nimeni oricât au insistat ceilalţi să spună ce făcuse ori ce gân­­duri avea. În cele din urmă, taică-su a mers cu boii în târg, la Potcoava. I-a vândut şi i-a dat banii să plece. Du-te să nu te mai văd, i-ar fi strigat. Cu înjurăturile de rigoare. Părinţii n-au ştiut că el e la închisoare. Ştiau că e bine la Bucureşti, aşa le scria şi Niculina. 

Mai târziu, bunicii s-au ferit să le povestească nepoţilor păţanii cu po­li­tica şi închisorile celui de-al treilea născut. Când au ajuns să con­vie­ţuiască şi cu cuscra din Petreşti în casa anume făcută pentru bătrâni din curtea vilei de la Snagov, mama Ele­nei Ceauşescu îi "împungea" că nu trimiseseră pachete nici nu-şi vizi­taseră fiul în lagăr sau la închisoare. Iar Lixandra Ceauşescu se scuza, ca la ţară, "eu n-am putut, maică, aveam atâţia copii!". 
Andruţă şi Lixandra Ceauşescu nu s-au plâns nimănui de înstrăinarea lor de copiii rupţi prea devreme de casă.