(P)
NITRON este un produs de clasa superioara.
Dezvoltat ştiinţific cu scopul de a construi masa musculară fara grasimi
şi pentru a sprijini refacerea ţesutului muscular post antrenament..
Articol preluat de la Monitorul de Dorna.
Foto:Monitorul de Dorna |
Un ţinut bogat, plin de legende, ce făcea cândva parte dintr-o republică a nesupuşilor, ce fusese rupt din trupul Moldovei la anul 1775. Un loc cu multe izvoare minerale, pomenite şi în scrisorile lui Ştefan cel Mare şi Sfânt de la 13.09.1473 şi 15.09.1499, acolo unde sunt descrise ca fiind „cu apă tămăduitoare”.
După anexarea Bucovinei, Curtea de la Viena se vede îndreptăţită să trimită în teritoriu echipe de specialişti care să cerceteze, să evalueze şi să aducă veşti calde despre recent dobândita comoară. Sunt anii primelor prospecţiuni sistematice şi apariţia unor rapoarte detaliate asupra bogăţiilor solului şi subsolului acestui Colţ de Rai, asupra populaţiilor aborigene, ori a celor strămutate aici prin ironii conjuncturale ale istoriei, cu analize asupra fiecărei etnii în parte; asupra potenţialului economic sau strategic al zonei. Sunt cartografiate atent şi în detaliu aceste ţinuturi (dar şi cele învecinate), fiind identificate resurse naturale bogate, ceea ce le sporeşte de îndată valoarea şi deschide calea valorificării lor ulterioare.
Într-un asemenea context, trebuie amintită şi călătoria în Carpaţii Dacici, întreprinsă de Balthasar de la Motte Hacquet, între anii 1788 şi 1789, care ne oferă descrieri amănunţite ale resurselor (păduri, zăcăminte, izvoarele cu ape minerale, aurul ascuns în undele Bistriţei), ale oamenilor şi locurilor de aici sau celor rămase în Moldova. Notele sale din 29.08.1788 rămân primele descrieri ale izvoarelor cu burcut de la Şarul Dornei:
„Înainte de Vatra Dornei se află primul post de vamă pentru Moldova şi Bucovina, unde eşti tratat destul de aspru de paznicii germani. Destul de aproape de Şarul Dornei este o groapă de sulfură de arsenic (tauripigmenturn), în parte năruită, care nu prea e exploatată de moldoveni. Ea era păzită de un pichet împărătesc, ce stătea acolo puţin pentru ca românii sau moldovenii să nu o poată folosi pentru otrăvirea fântânilor. Cum stăteau aici şi ultimele pichete împărăteşti împotriva tătarilor, nu am putut cerceta nici săpăturile şi nici un izvor mineral mult mai bogat ce se afla acolo. Când a fost luată în stăpânire Bucovina de către austrieci, a fost inclus şi acest ţinut, dar cum nu era pomenit în Convenţia dintre împărat şi Poartă, a trebuit să fie restituit, ca şi vechiul oraş Baia”.După cum arată Balthasar Hacquet în lucrarea amintită, în primăvara anului următor se va reîntoarce şi va face prima analiză a acestor ape, fiind plăcut impresionat de „minunata ei aciditate, care le întrece pe toate cele văzute în Transilvania şi despre a cărei cantitate nesecabilă, precum şi despre admirabilul ei gust, fusesem încredinţat de locuitorii de acolo; este terapeutică, am băut-o chiar eu în mai multe rânduri şi efectele ei nu au fost decât salutare”.
În lucrarea doctorului Anastasie Fătu (1816-1886) din Iaşi, „Descrierea şi întrebuinţarea apei comune şi a apelor minerale din România, Moldavia şi Muntenia – 1874” se arată că la Şarul Dornei erau cunoscute din vechime două izvoare cu apă minerală: izvorul La Cruce şi izvorul Liniştea lui Ion Mândrilă:
„Izvorul La Cruce izvorăşte la sud de gura Negrei, între muntele Vârful Şarului şi pârâul Sărişorul, dintr-o mică adâncitură a muntelui ce formează un fel de acoperământ deasupra izvorului împrejmuit cu ghizdele; el iese dintr-un pământ nisipos şi are adâncimea de un cot şi lărgimea de jumătate (de cot). Acidul carbonic iese în răstimpuri din fundul izvorului sub forma unor baloane mari ce urcă spre suprafaţă. Apa este limpede, fără floră şi fără miros, gustul e plăcut şi răcoritor, pişcător la limbă şi uşor acrişor, cu un debit de trei ocale în două minute. Apele minerale au fost analizate la 1833 de farmacistul A. Abrahamfi şi la 1856 de dr. Th. Stenner, prilej cu care a fost descoperit şi analizat un alt izvor care poartă numele Liniştea lui Ion Mândrilă.
Apa acestui izvor iese dintr-o mică adâncitură de pe costişa dealului Rusu (la sud-vest de Gura-Negrei, la trei sferturi din oră depărtare de acest loc) şi aduce neîncetat la suprafaţă o mulţime de bulbuci compuşi din acid carbonic. Locul nu era amenajat şi fundul izvorului se prezenta uşor mâlit, dar apa era clară precum cristalul, cu gust plăcut, uşor pişcător la limbă”.
După felul părţilor constitutive reieşite din analizele efectuate, apa primului izvor, cel numit La Cruce, se încadra în clasa apelor feruginoase bicarbonate sodice, iar apa izvorului Liniştea lui Ion Mândrilă era categorisită drept apă feruginoasă bicarbonată calcică.
În anul 1855, directorul Institutului de chimie din Cernăuţi, dr. Richard Pribram, va face o analiză complexă a apelor de la Şarul Dornei la laboratoarele universităţii Rudolf Eckhardt, dar va publica rezultatul acestor analize abia în anul 1885 în lucrarea sa, „Chemische Untersuchungen der Arseniquelle zu Dorna-Şara/Rumaenie”.
Tocmai aceste rezultate l-au făcut pe medicul balneolog Arthur Loebel să se stabilească în 1885 la Vatra Dornei, să ia în arendă Stabilimentul Balnear şi să folosească apa acestor izvoare într-o serie de tratamente şi cercetări. Utilizând apa izvorului La Cruce şi văzând rezultatele uimitoare îşi va permite să facă următoarea remarcă în publicaţia Österreichische – Ungarische Badezeintung din anul 1888:
„Este de dorit ca guvernul român să nu stea pasiv şi să se decidă cât mai grabnic pentru o acţiune energică în favoarea acestui salutar izvor”. În anul 1890, Consiliul Sanitar Român ia o primă decizie favorabilă, în sensul că acordă avizul necesar pentru ca apele minerale de la Şarul Dornei să poată fi comercializate ca apă medicinală şi de masă, iar în anul 1892, acelaşi organism va publica în Buletinul Serviciului Sanitar din România un studiu al prof. Victor Babeş, în care se arată că ea nu conţine microbi patogeni şi că această apă, alături de cea din Radein, era considerată cea mai curată din Europa, cu mult peste cele de la Borsec, Evian, Giesshubel de Vichy. Apa minerală arsenicală din sursa Şarul Dornei va fi comercializată din acel moment în România sub denumirea „Carmen Sylva – primul izvor român de apă minerală alcalină” şi din anul 1894 în Franţa.
Compoziţia chimică o recomanda în tratamentul anemiilor cu pierderi mari în greutate, în scrofuloză, malarie cronică, dermatoze, tuberculoză, arterism şi nevropatii, are o uşoară acţiune de împiedicare a efectelor intoxicaţiei sparteinice; nu era indicată însă în bolile cordului sau în cele cu tendinţe hemoragice. În urma mai multor serii de analize, apa a fost caracterizată ca fiind arsenicală, bicarbonată, sodică, calcică, carbogazoasă şi hipotonă.
După cel de-al Doilea Război Mondial, resursele au intrat în proprietatea Statului, care a mărit capacitatea de producţie, a făcut chiar o retehnologizare a secţiei de îmbuteliere de la Şarul Dornei. Izvorul vechi înregistra un debit de 10.000 litri/zi în anul 1976, dar au mai fost făcute şi alte captări, prin execuţia unor foraje. După anul 1982 însă, activitatea de exploatare a apelor minerale intră în declin deoarece Comisia Medicală de Avizare a Apelor Minerale a stabilit că apa analizată are o concentraţie mare de arsenic şi acid metaboric, nefiind indicată pentru cura internă; indicaţiile de cură cu apele arsenicale sunt azi mult restrânse faţă de trecut şi ele se referă, îndeosebi, la stările de convalescenţă, debilitate sau în disfuncţii tiroidiene cu hiperfuncţie.
În plus, un buletin de analize din 1984 arăta că Izvorul Furnică (sursa veche) era degradat, probabil şi ca urmare a activităţilor de minerit haotic desfăşurate în zonă. Puţin timp mai târziu, prin adresa 12603/14.07.1986 se cerea Inspecţiei de Stat Geologică şi Minieră Bucureşti emiterea avizului de închidere a unităţii de îmbuteliere de la Şarul Dornei şi sistarea definitivă a exploatării zăcământului hidromineral de aici. Aşa s-a distrus, apoi s-a îngropat o sursă de sănătate şi venit din Ţara Dornelor. Oamenii din Şaru Dornei s-au reprofilat pe creşterea animalelor şi pe turism, pentru că acesta este viitorul.
Curiozitatea mă face însă să îmi pun întrebarea cum de localnicii continuă să folosească toate izvoarele din zonă în mod curent şi în ziua de azi (nu numai pentru uz extern) în diferite tratamente, sunt sănătoşi bine-mersi şi pare că Dumnezeu nu le mai numără anii cu stricteţe. Cred că ştiu ei ceva, poate că un banal căţel de usturoi chinezesc de pe piaţă are mai mult arsenic decât un butoi cu burcut, ori poate se uită peste analizele unei fabrici cu apă carpatică din imediata vecinătate (din Păltiniş), cea mai pură din câte există – după cum spun nişte reclame care au stârnit mânia concurenţei.
Prin străinătate, ape arsenicale se exploatează cu succes la: Vals, La Bourboule, Le Mont-Dora, Vic-sur-Cere (Franţa), Pozzuolli (Italia), Bad Diirkheim (Germania). Numai că acolo există ceva care nouă ne lipseşte, deocamdată. Ghiciţi ce anume.
Sursa:Monitorul de Dorna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile dumneavoastra aici!
Comentariile injurioase sau care conțin cuvinte obscene, vor fi șterse,de asemenea și comentariile care aduc atingere demnității!
Comentariile care sunt postate cu scopul de a face reclamă sau care conțin linkuri spre site-uri vor fi șterse, de asemenea tot ceea ce este reclamă directă sau mascată, va fi șters!