(P)
Calea ferata cu ecartament îngust de la Moldovița a fost construită de un proprietar de gater din Munchen, Louis Ortieb, și dată în folosință în anul 1888 pentru transport de masă lemnoasă de la pădure la gater,arată site-ul județului Suceava.
Conform sursei citate mai sus,În anul 1909 linia a fost preluată de la fondul bisericesc care a schimbat ecartamentul liniei de la 800 de milimetri la ecartament standardizat 760 de milimetri. Inițial, traseul mocăniței avea 23,9 de kilometri, de la Moldovița la Roșoșa, însă în decursul anilor s-au mai construit o mulțime de variante și tot sistemul a ajuns în anul 1987 cu înființarea porțiunii Râșcovei – Râșca dreaptă + Arsuri la o lungime de 73 de kilometri.
Linia de la Moldovița a fost folosită până în anul 2001 pentru transport de masă lemnoasă. Începând cu iulie 2005, linia este administrată de Asociația pentru păstrarea liniilor înguste din România. În prezent, linia are 10,5 kilometri.
Dacă nu v-ați făcut planuri de vacanța, treceți pe lista dumneavoastră de călătorii și ținutul Bucovinei. Nu uitați să vă luați și aparatul de fotografiat!
Mocănița șuieră veselă pe drumurile de fier ce șerpuiesc printre munți în fiecare weekend ,cursele pentru adulți costă 25 de lei/persoană iar pentru copii 15 lei/persoană,copii sub 5 ani nu plătesc bilet.
Locomotiva, cea mai veche din ţară dintre cele funcţionale, a fost construită la Reşiţa în 1926 iar vagoanele sunt chiar mai vechi, fiind construite între anii 1885-1890 .Există un vagon salon, apoi vagon de clasa a I, II, III.