Bucovina,istoric si traditii

Ca nicaieri în România si atât de rar în Europa nu gasim 
atâta spiritualitate, credinta si dragoste de frumos. Oamenii pastreaza cu sfintenie sarbatorile si obiceiurile populare mostenite din străbuni, unele cu reminescenţe din perioada precreştina. Cele mai reprezentative sarbatori sunt dintre cele religioase: Craciunul (Nasterea Domnului), Pastele (Învierea Domnului), Boboteaza, Sfânta Marie Mare. Populaţia aste majoritar româna dar avem şi câteva interesante comunităţi germane, armeneşti, evreieşti, polone, maghiare, ceangăi, ţigani, lipoveni, huţuli care trăiesc în armonie pe aceste plaiuri. Ospitalitatea aici este binecunoscută pretutindeni în ţară şi în lume. Gospodăria bucovineană este complexă bazată mai ales pe creşterea animalelor şi mici meşteşuguri. În zonele extramontane accentul în gospodărie se pune pe agricultură şi creşterea animalelor. 

              Obiective naturale:

Muntii Bistritei (jud. Suceava si Neamt) – munti de altitudine medie ce domina valea pitoreasca a Bistritei. Bine împaduriti si cu o cresta principala sinuasa si greu de urmarit cu diferente de altitudine bine evidentiate, cu vai adânci si versanti abrupti. Altitudinea maxima se afla în partea de sud a crestei principala în Vf. Budacu – 1859m alt., dar partea cea mai spectaculoasa a acestor munti se afla în nord unde apele Bistritei au taiat cu greu Cheile Zugreni si unde creasta Pietrosu-Bogulinu se ridica spectaculos la peste 1700m alt. Oferind pentru cei ce se încumeta sa urce versantii puternic înclinati pe o poteca dificila , o priveliste fascinanta de pe cetatea de stânca de pe crestet. Lipsa marcajelor turistice si întinsele zone salbatice fac ca putini turisti sa se încumete anual sa descopere frumusetile ascunse a acestor munti. Cea mai usoara cale de acces spre crestele acestor munti este soseaua de pe Valea Bistritei. Muntii Bârgau (jud. Suceava si Bistrita-Nasaud) – munti puternic fragmentati, o îmbinare de culmi din sisturi cu piscuri semete de origine vulcanica. Aceasta asociere face tot farmecul deosebit a acestor munti. Cel mai important con vulcanic este si cel mai înalt si mai greu accesibil – Heniul Mare de 1612m alt. O puternica aura de mister a acestor munti este data si de legenda contelui Dracula care se presupune ca a avut castelul aproape de pasul Tihuta. Locul unde astazi se gasesc urmele unui vechi drum roman pietruit. Cei mai multi dintre drumeti prefera culmile domoale din apropierea statiunii Sângiorz-Bai si împrejurimile pasului Tihuta. Locurile recomandate pentru a vizita acesti munti sunt: APasul Tihuta, Lacul Colibita, Statiunea Sângiorz-Bai, Prundul Bârgaului toate accesibile cu mijloace auto. Muntii Calimani (jud. Suceava, Bistrita, Harghita si Mures) – cei mai salbatici si mai înalti munti vulcanici de pe teritoriul României, singurii care depasesc 2000 m alt. (2100m alt. – Vf. Pietrosul Calimani) si prezinta urme ale glaciatiunii prin caldari glaciare si creste alpine. La periferia acestor munti se afla numeroase izvoare cu apa minerala, carbo-gazoasa care sunt captate si utilizate în statiunile balneo -climaterice: Vatra Dornei, Toplita, Bilbor. Datorita întinderilor mari de creste si vai bine împadurite, a unei retele de poteci si marcaje mai slab dezvoltata, lipsa cabanelor de altitudine si a distantelor mari de la un obiectiv la altul, acesti munti sunt strabatuti mai ales de cei cu adevarat pasionati de drumetie. Obiectivele naturale demne de vizitat sunt: Creasta principala cu numeroase piscuri de peste 2000 si 1900m alt. ce pot ofera deosebite privelisti, ansamblurile de stânci cu forme bizare cum ar fi “12 Apostoli”, Lucaciu, “Pietrele Rosii”, Tihu; lacul Colibita cu micro-statiunea Colibita, Taul Retitis situat sub vârful omonom. Cele mai bune locuri pentru a începe o drumetie în acesti munti sunt Statiunea Vatra Dornei (auto si feroviar), Valea Neagra Sarului (auto), Micro-statiunea Colibita (auto), Statiunea Bilbor (auto) si Defileul Muresului de la Toplita la Deda (auto si feroviar).    
OBIECTIVE TURISTICE 

Bucovina - Chiliile lui Daniel Sihastru  - 1921

                       
Bucovina - pamant al legendelor                                                                                       

    Judetul Suceava este situat in partea nord-estica a Romaniei si ocupa unul dintre primele locuri si a potentialul economic, uman si turistic. Aici se gasesc facilitati pentru sporturile de vara si de iarna, pentru pescuit si vanatoare, cat si pentru odihna. Muntii din judetul Suceava sunt variati si cu locuri atractive. Un drum pitoresc este cel care trece prin masivul vulcanic Caliman (Vf. Pietrosu), Masivele Giumalau si Rarau, acesta din urma fiind cunoscut pentru relieful sau carstic. Privelisti minunate sunt oferite de cheile raurilor Bistrita Aurie, Moldova si Suceava. Judetul are rezervatii naturale de flora si fauna. Monumente si rezervatii naturale, padurea seculara de la Slatioara (600 ha cu brazi de peste 400 de ani) ofera o remarcabila priveliste a naturii.

                         M-tii Calimani vfPietrosu    Monumentele pictate incluse in Patrimoniul UNESCO: Manastirea Voronet (1488),manastirile ortodoxe: Humor (1530), Moldovita (1532), Sucevita (1584). De asemeanea se mai gasesc Manastirile Dragomirna (1609), o broderie in piatra, Putna (1469) construita de Voievodul Stefan cel Mare, care adaposteste mormantul acestuia. Alte manastiri de mare valoare istorica si religioasa sunt cele situate in zona Stanisoara, Slatina, Rasca si Pobota.

    

    Muzeul National Bucovina cu exponate arheologice si istorice valoroase. Alte orase interesante de vizitat sunt: Campulung Moldovenesc, fondat de Domnitorul Alexandru cel Bun si Municipiul Radauti, binecunoscut pentru targul organizat aici. Pentru iubitorii de literatura, Municiupiul Falticeni este un popas obligatoriu. Aici se gaseste muzeul Ciprian Porumbescu, iar in Malini, Casa Memoriala Nicolae Labis sau zonele rurale Ciocanesti, Vatra Moldovei, Fundu Moldovei, Vama, Putna, Straja. Un loc special il ocupa satul Marginea, unde olari indemanatici realizeaza faimoasa ceramica neagra, renumita in toata lumea.     Statiunea Vatra Dornei, partia Parc

Partia de schi V Dornei

                      Partia de schi Carlibaba                                                                                                          Partia Magura: Comuna Cârlibaba este situată în judeţul Suceava si este compusă din localităţile: Cârlibaba (reşedinţă de comună), Cârlibaba Nouă, Iedu, Şesuri, Ţibău, Valea Stânei. Comuna este renumita pentru portul popular specific, de o frumuseţe deosebită şi pentru ţesăturile de interior dar şi pentru pârtia de schi Magura. Situata la doar 36 km de Vatra Dornei, aproape de localitatea Iacobeni, partia de la Carlibaba este o surpriza placuta pentru practicantii de schi si snowboard. Cu o coborare de aprox 1600 m, partia este batatorita cu ratrack si deservita de 2 teleschiuri aflate una in prelungirea celeilalte: Magura 1 - nivel mediu,lungime 1000 m,diferenta nivel 207 m, lungime 1000 m,capacitate 410 pers/h; Magura 2 - nivel usor,lungime 530 m, diferenta nivel 125 m,teleschi.

- Lacul glaciar Lala, din munţii Rodnei, este mult mai puţin cunoscut decât „fratele” său din Făgăraş, Bâlea Lac. Cei care reuşesc să ajungă aici nu vor regreta nici un moment, pentru că peisajul este de vis. Turiştii care vor meargă în acest loc trebuie să treacă de calvarul şoselelor în lucru.Ca loc de cazare se poate alege o pensiune din zona Ciocăneşti – Cârlibaba. O cameră cu două paturi nu costă decât 70 de lei, iar proprietarii au inclus în preţ şi câte o cană de lapte proaspăt de vacă. Traseul spre Lacul Lala pleacă de la drumul care leagă Bucovina de Maramureş. De undeva de lângă râul Bistriţa se deschide un drum forestier care poate fi parcurs cu maşina pe o distanţă de 6 km. La finalul acestui drum începe traseul la pas. Pentru început, poteca urcă liniştit spre vârf. La jumătatea distanţei este pusă la încercare şi rezistenţa la efort. Stâncile şi jnepenişul fac traseul ceva mai dificil, dar apa care curge din lacul glaciar Lala Mare, aflat la cota 1815, creează o imagine idilică. După circa două ore şi jumătate de mers pe jos se ajunge la destinaţie. În afara lacului glaciar în care se află păstrăvi, turiştii pot admira rododendronul, o floare rară de o frumuseţe aparte. Ceva mai sus de Lacul Lala Mare se află Lala Mică, cu o adâncime de numai jumătate de metru. Cine îşi doreşte să ajungă şi mai sus poate continua traseul până în vârful Ineu, aflat la circa 2.300 de metri de nivelul mării. Este un traseu pe care turiştii îl ocolesc de obicei pentru că în vârf nu există cabane, iar accesul nu este posibil cu autovehiculele, nici măcar cele de teren. Totuşi, cei care ajung să vadă o dată lacul glaciar Lala revin aici, într-o adevărată oază de linişte şi verdeaţă. 

sursaRomania Live

                    

        Istoricul Bucovinei

      Parte din Dacia Veche, tara aceasta Bucovina se numara sub stapanirea Domnilor Moldovei la asa numita Tara de Sus si ajunse sub eroul Stefan cel Mare, la un maret renume, prin biruintele stralucite ale acestuia asupra dusmanilor crestinatatii si ai civilizatiunii.                          

     In 1775, Austria ocupa de la Principatul Moldovei, tinutul Cernauti si cea mai mare parte a tinutului Sucevei locuite in proportie covarsitoare de romani.

      In timpul stapanirii austriece se aseaza in acest teritoriu, denumit de catre cuceritori Bucovina, colonistii din toate colturile imperiului. Din Galitia vin rutenii, hutulii si evreii si o parte din Transilvania, secuii si armonii. Germanii provin atat din teritoriile germane, cat si din Slovacia si Cehia; polonezii din Polonia, Galitia si Slovacia. La acestia se adauga lipovenii veniti din Rusia.       Spre deosebire de alte regiuni, colonizarea a decurs pasnic, neintampinand opozitie din partea romanilor, astfel ca Bucovina a devenit un teritoriu al bunei convetuiri, dar si al prosperitatii.       Aceasta situatie a continuat si dupa priml razboi mondial, cand Bucovina revine la patria mama Romania.

                    FRANTZ IOSEF. I  -  IMPÃRAT AL AUSTRIEI DESPRE BUCOVINA

    Noi Francisc Iosef Întâiu, din mila lui Dumnezeu Împãrat al Austriei... am înteles cu plãcere, cã dieta credinciosului nostru ducat al Bucovinei a înoit prea umilita sa rugare, 

subscernutã de comisiunea de încredere încã in anul 1849 pentru încuviintarea unei marce proprii a terii.

Ca parte din Dacia vechie, Teara aceasta Bucovina se numãra sub stãpânirea domnilor Moldovei la asa numita "tearã de sus", mai târziu se numea Arboroasa, Plonina si in urmã Bucovina dupã pãdurea de fagi dintre Cernãut si Vijnit. Înainte de Stefan cel Mare o micã parte a terii de dincolo de Prut se tinea de Galitia, earã o seamã din muntii ei de Ardeal.

Astfel hotarele Moldovei si prin urmare si cele ale Bucovinei, dupã biruintele numitului principe (Stefan cel mare) in contra Lesilor si a Ungurilor, furã statornicite prin anumite tractate, pe temeiul cãrora granitele era spre Apus si Meazã-noapte Nistrul, pãraele Serafinesci, Colacinul si râul Ceremus, apoi spre Meazã-zi isvoarele Ceremusului, ale Sucevei, Bistritei si Trotosului pãnã in Milcov. Teara aceasta, locuitã la început de Daci, apoi împoporatã de coloniile lui Traian, fu bântuitã pe timpul nãvãlirii popoarelor de cãtrã Goti, Ghepizi, Huni, Avari, Unguri, Tatari si alte popoare, care au lãsat dupã sine numai urme de groazã si de pustiiri.

Între astfel de împregiurãri grele ce au tinut mai-ca o miie de ani, poporul bãstinas fu împedecat in calea sa spre propãsire in luminarea mintii, si trebuia sã fie multãmit a-si mântui vieata, datinele si limba, fugind in întunericul pãdurilor sale, dacã nu mai putea sã lupte cu armele in mânã in contra barbarilor nãvãlitori.

Abia dupã ce furã împreunate prin Dragos-Vodã singuratecele tinuturi într'un stat (voivodat) si puterea poporului bãstinas mai crescuse încâtva prin apãrarea de popoarele vecine, ajunse statul acesta (al Moldovei) sub eroul Stefan cel Mare la un mãret renume prin biruintele strãlucite ale acestuia asupra dusmanilor crestinãtãtii si ai civilisatiunii, despre cari biruinti dau încã si astã-zi dovezi numeroasele biserici si mãnãstiri Putna, Volovãt, Badeut, Suceava, Solca, Moldovija, Sucevija, Dragomirna, Prisaca si altele mai multe.

Din momentul acela, în care Bucovina prin tractatul din 7 Mai 1775 fu împreunatã cu Coroana Noastrã, teara începu a mai resufla sub binecuvântãrile unei cârmuiri blânde de dusmãniile ce o turburaserã pãnã atuncea necurmat si începu a merge pe calea propãsirii înainte. Se fãcurã drumuri cari înlesnirã negotitoria; lucrarea pãmântului si industria incepurã a înflori; in toate pãrtile se înfiintarã scoale si asa se puse temelia pentru un viitor mai bun, la care Bucovina privesce cu încredere veselã.

Dupã împreunarea terii cu sceptrul Nostru, ea fu pusã mai întãiu sub administrare (cârmuire) militarã; apoi la anul 1786 fu împreunatã cu Galitia, la 1790 fu hotãrîtã provintã de sine stãtãtoare cu propriile ei judecãtorii locale, la 1804 i se dete si un "Forum nobilium" (adecã judecãtorie pentru boeri); la 1817 deveni din nou un tinut al Galitiei si in aceasta însusie remase supusã guberniului galitian pãnã la anul 1848.

Arãtându-se însã din trecut, cã deosebirea de limbã, de datine si obiceiuri nu fac sã fie de dorit o contopire cu Galitia, de aceea la anul 1848 Ne-am îndurat a ridica Bucovina la rang de ducat si i-am dãruit neatãrnare (autonomie) administrativã care, dupã-ce nu reusi încercerea fãcutã la 1860 de a o împreuna cu Galitia, curând dupã aceea fu reînoitã in mod statornic.

Prin legea fundamentala dela 26 Februarie 1861 Noi am chizesuit aceastã reînoire a neatârnãrii administrative a credinciosului nostru ducat Bucovina, prin care ajunse sã aibã o representantã a terii si fu chiamat a lua parte la dieta imperialã, earã cu hotãrîrea Noastrã împãrãteascã dela douã-zeci si cinci August o miie opt sute sesezeci si unul Ne-am aflat îndemnati a-i dârui o marcã (semn) proprie a terii.

(Document Frantz Iosef.I IMPÃRAT AL AUSTRIEI)

foto creatie populara.suceava.ro       

Al doilea razboi mondial ce debuteaza prin alianta intre nazism si bolsevism duce la ruperea in doua a Bucovinei si la impartirea in cele patru zari a unei bune parti a locuitorilor sai.In prezent bucovinenii din Euroregiunea carpatica se intalnesc anual in cadrul Festivalului "Intalniri bucovinene"

     Teritoriul oraşului Suceava şi împrejurimile sale au fost locuite, aşa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În sec. II-III exista aici o aşezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând şi puternice influenţe romane.

În epoca migraţiei şi în secolele următoare populaţia autohtonă a continuat să vieţuiască pe aceste meleaguri, iar în sec. XIV, în 1388, Suceava este menţionată drept capitală a Moldovei. Începând cu domnia lui Petru I al Moldovei (circa 1375 - 1391), Cetatea Sucevei a devenit principala cetate de scaun a Ţării Moldovei, această funcţie îndeplinind-o şi în vremea lui Aron Vodă (1592 - 1595), Ştefan Răzvan (1595) şi a Movileştilor. Odată cu Alexandru Lăpuşneanu, reşedinţa domnească s-a mutat la Iaşi. Lângă oraş s-au aflat două cetăţi, una mai veche la Şcheia, alta puţin mai nouă, ce se vede şi astăzi. Între cele două s-a dezvoltat, încă din prima parte a sec. XIV, oraşul. Cetatea Şcheia, una dintre cele mai vechi cetăţi din Moldova, dar cu o existenţă scurtă, a fost dărâmată în timpul lui Alexandru cel Bun. Cetatea de Scaun a Sucevei a avut timp de trei secole un rol important în viaţa politică a Moldovei.

    În evul mediu, oraşul era populat cu români, dar şi cu germani, maghiari şi armeni, ultimii având dreptul de a-şi alege un şoltuz propriu (ce purta numele de "voit").     Din Suceava, Alexandru cel Bun a condus ţara timp de 32 de ani, mărind cetatea şi întărindu-i zidurile. În 1401, aici s-a stabilit şi Mitropolia Moldovei. În 1408, Alexandru cel Bun acorda privilegii negustorilor lioveni, iar oraşul Suceava era menţionat ca unul dintre locurile de depozitare a postavului, precum şi a unor mărfuri de export ale Moldovei.      Epoca de apogeu avea sa fie însă în timpul lui Ştefan cel Mare (1457 - 1504). În vara anului 1476, ambiţiosul Mohamed II şi-a încercat norocul sub zidurile cetăţii, dar dârza rezistenţă a moldovenilor i-a frânt voinţa victoriei şi l-a silit să se retragă în mod ruşinos. Ştefan făcuse din Suceava un fel de creier al sistemului său de aparare. În 1497, 21 de zile şi nopţi în şir, tunurile leşilor au bătut în ziduri, dar acestea au rămas neclintite. Niciodată cetatea n-a fost cucerită prin forţa armelor.        La 21 mai 1600, oastea lui Mihai Viteazul intră fără luptă în cetate, iar la 26 mai Ioan Capturi, noul pârcălab al Sucevei, jură credinţă marelui voievod care se intitula „domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei“. Suceava primeşte oştile marelui voievod Mihai. Apoi, asupra oraşului s-au aşezat însă vremuri grele, intrând tot mai mult în anonimat.      În 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia şi Rusia (1768 - 1774), Austria a primit o parte din teritoriul Moldovei, în care se afla şi Suceava (graniţa cu România trecea chiar pe la sud-est de oraş). Timp de un secol şi jumătate acest teritoriu a făcut parte din Imperiul Hapsburgic, primind numele de Bucovina. Suceava a fost al doilea oraş, după Cernăuţi, al Bucovinei.      După izbucnirea primului război mondial, foarte mulţi bucovineni au fugit în Moldova şi s-au înrolat în armata română.

BUCOVINA - IACOBENI -1930

                         

    Stema oraşului Suceava: în scut, pe câmp de azur, o cetate crenelata roşie, cu şapte turnuri, dotată cu ferestre luminate negru şi aşezată pe o câmpie verde; în faţa construcţiei Sfântul Gheorghe ecvestru, de argint, nimbat de aur, străpunge cu lancea un balaur, de asemenea, de aur. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din cinci turnuri, din care iese stema Moldovei: capul de bour cu gât cu tot şi cu stea între coarne.     Semnificaţia - Sfântul Gheorghe, considerat în epocile feudală şi modernă, purtătorul de biruinţă al creştinătăţii - evocă faptul că oraşul s-a remarcat în lupta anti-otomană. Capul de bour, plasat deasupra coroanei murale, evocă faptul că această urbe a fost odinioară capitala Moldovei. sursa Bucovina.ro 

 Stema tinutului Bucovina

                                         
Regiunea istorică Bucovina (germ. Buchenland, "ţara de fagi"), devenită Ducatul Bucovinei în Imperiul Austro-Ungar, cuprinde un teritoriu acoperind astăzi zona adiacentă oraşelor Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Rădăuţi, Siret şi Vicovu de Sus din România, precum şi Cernăuţi şi Storojineţ din Ucraina.   Nordul Bucovinei face astăzi parte din regiunea Cernăuţi din Ucraina. Locuit de români din cele mai vechi timpuri, teritoriul Bucovinei a făcut parte din voievodatul Moldovei, fiind apoi anexat de Austria în 1775. Devine Ducatul Bucovinei în 1849, unindu-se ulterior cu celelalte provincii româneşti în România Mare la 15 / 28 noiembrie 1918, pentru ca, după cel de-al doilea război mondial, partea sa de nord să fie ocupată de U.R.S.S., ajungând, după destrămarea acesteia, parte a Ucrainei (regiunea Cernăuţi).

  Pînă în 1774 nu putem vorbi de Bucovina, aceasta fiind înainte o parte din Ţara de Sus a Ţării Moldovei. Ca realitate istorică şi ca nume de teritoriu, Bucovina începe să existe în cuprinsul Imperiului Habsburgic, dăinuind vreme de 144 ani, între 1774 şi 1918.    Odată cu debutul administrării habsburgice, denumirea de Bucovina este adoptată oficial. Totuşi, numele nu se impune decât treptat, o vreme continuându-se şi utilizarea în paralel a unor denumiri mai vechi: Ţara de Sus/Ţara Moldovei, Plonina, Cordon/Cordun şi Arboroasa. (Acest ultim apelativ este reafirmat de un grup de studenţi români de la Cernăuţi (Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Andreevici Morariu), care au înfiinţat societatea cu acelaşi nume în 1875).        Recensământul din 1776 a reliefat faptul că Bucovina era slab populată, numărul de locuitori fiind de ca. 70.000, dintre care 85,33% români, 10,66% slavi şi 4% alţii. În 1918 a devenit una din regiunile dezvoltate ale Regatului Român. Până în anii 1940, în Bucovina trăiau membri ai multor etnii: germani, evrei, armeni, lipoveni, huţuli, polonezi etc., convieţuind într-o recunoscută armonie cu populaţia majoritar românească.                     Statutul de autonomie în imperiu                    Din punct de vedere politic, până în 1848, bucovinenii aveau doar 8 reprezentanţi din partea lor, deputaţi, în parlamentul de la Viena; aceştia aveau drepturi egale, participau la dezbateri, iar cuvântările celorlalţi parlamentari le erau traduse în limba română. La 13 februarie 1848, înaintând un memorandum Vienei, o delegaţie a bucovinenilor cere mai multă autonomie prin unirea sub coroana Austriei şi crearea unui ducat românesc, iar "împăratul să poată purta şi titlul de mare duce al românilor".

                         Franz Josef (Imparatul Hmperiului Habzburgic)     Astfel, la 4 martie 1849, ei obţin un statut de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac, la titlurile imperiale ale împăratului Franz Josef adăugându-se şi acela de mare duce al Bucovinei.     Este creată Dieta ducatului Bucovinei, care se întruneşte pentru prima oară la 6 aprilie 1861. În cadrul acestei instituţii erau reprezentate toate minorităţile, iar românii deţineau majoritatea. Preşedintele dietei, Eudoxiu Hurmuzachi, devine astfel mareşal al Bucovinei.

            Eudoxiu Hurmuzachi Maresalul Bucovinei      Prin rezoluţia imperială din 26 august 1861, Bucovina primeşte dreptul de a avea drapel propriu (culorile erau albastru şi roşu, dispuse vertical, având la mijloc stema Bucovinei), stemă (reprezentând capul de bour), precum şi toate drepturile adiacente statutului de Ducat al Imperiului Austriac. Sursa cernaut.ro

                             Sarbatori si obiceiuri de iarna in Bucovina

     Sarbatorile de iarna din Bucovina au un farmec deosebit pentru ca satenii din aceasta parte a tarii pastreaza cu sfintenie obiceiurile strabunilor: Plugusorul, Buhaiul, Irozii, Dansul mascatilor. An de an, grupurile de copii, adolescenti sau flacai pornesc prin casele oamenilor din sat pentru a le vesti trecerea intr-un nou an si a le face urari de sanatate si belsug in toate. Grupurile de uratori de toate varstele, inbracati in cosumele traditionale, cu sumane groase, purtand caciuli impodobite, bice si clopotei, sunt primite cu drag, iar gazdele ii rasplatesc cu mere, nuci, covrigi sau colacei.

Cand e Ajunul Craciunului nu e bucurie mai mare decat sa fii la poalele muntilor acoperiti de o mare de alb, in Bucovina. Bucatele calde, smantana care curge in valuri in mancarurile traditionale, ninsoarea care dureaza zile intregi si urarile calde ale colindatorilor completeaza tabloul feeric.

      Clinchetul clopoteilor colindatorilor si saniile trase de cai impunatori te trezesc din visare.     Linistea devine chiar apasatoare pentru un om obisnuit cu ritmul de viata din orasele mari, dar orice pauza e binevenita.   Se tot aude ca sarbatoarea Craciunului e scumpa, ca bucatele puse pe masa ajung la cateva sute de lei, dar aici, in inima Bucovinei, oamenii sunt harnici si plini de voie buna iar bucatele sunt muncite cu sudoarea fruntii.      Obiceiul spune ca orice lucru imprumutat se restituie de Craciun, pentru ca se considera ca nu este bine sa ai lucruri imprumutate in timpul sarbatorii.

   Masa de Craciun e rezultatul muncii unui an intreg, iar criza economica de care se vorbeste de cateva luni in toata tara nu se simte aici.

"Deschide usa, crestine" se aude la portile bucovinenilor, care primesc pe rand fiecare grup de colindatori si ii recompenseaza cu de-ale gurii. Irozii merg la colindat pe durata sarbatorilor, incepand cu Craciunul si pana la anul nou. Grupurile irozilor sunt formate din personaje biblice precum craii, Irod imparat, preotul Ozia, ingerul si ciobanul.

  

  

În a doua zi a Crăciunului petrecerile se ţin lanţ. Oamenii se aduna trecând de la o casă la

alta. Tinerii căsătoriţi merg la părinţi şi la naşi cu daruri.     

      Ocupatia austriaca a zonei dintr-o anumita perioada se resimte in portul colindatorilor, cat si in mancare. Chisca n-o sa mancati mai buna in alta parte - acum se prepara cu orez, dar batranii o preaparau in sange sau cu crupe de hrisca.  Miroase a brad si e multa zapada... atmosfera este ideala pentru a va reimprospata amintirile din copilarie. Concluzia e ca traditiile bat imaginile idilice si moderne care ne sunt prezentate an de an. Nimic nu se compara cu sarbatorile de iarna petrecute la caldura sobei.

                          Arii protejate Rezervatii naturale si monumente ale naturi in judetul Suceava 

      Judeţul Suceava are 23 de rezervaţii naturale cu suprafaţa totală de 4457,20 ha, din care 6 rezervaţii naturale botanice, 8 rezervaţii naturale forestiere, 5 rezervaţii naturale geologice, 1 rezervaţie naturală paleontologică, 2 rezervaţii naturale mixte, 1 rezervaţie ştiinţifică (inclusă în Rezervaţia Pietrele Doamnei – Rarău), cuprinzând şi o parte din Parcul Naţional Călimani şi respectiv din Parcul Rodna. Rezervaţiile din judeţul Suceava se caracterizează printr-o mare diversitate floristică, faunistică şi peisagistică, determinată de răspândirea geografică a acestora din zona alpină până în cea de şes. Pe teritoriul judeţului Suceava există diferite specii de plante rare. Pentru raritatea, frumuseţea şi însemnătatea lor ştiinţifică, acestea au fost declarate monumente ale naturii şi au trecut în regim de ocrotire. Printre acestea putem menţiona: arginţica, crinul de pădure, papucul doamnei, roua cerului, ruşcuţa de primăvară, smârdarul, stânjenelul, tulpina pitică, floarea de colţ. Rezervaţiile naturale din judeţ, care concentrează într-un spaţiu restrâns toate genurile de frumuseţe naturală ale ţării, sunt de diferite tipuri: o Rezervaţii forestiere + Pădurea Zamostea – luncă Declarata rezervatie naturala in 29 octombrie 1973, Zamostea Lunca se afla situata pe malul drept al raului Siret, la 12 km nord de drumul national Suceava-Dorohoi, drum ce trece prin comuna Zvorastea. Situata la contactul tectonic dintre orogenul carpatic si platforma cratogena moldo-podolica, lunca Zamostei se prelungeste de la altitudinea de 290 m a terasei inundabile a Siretului spre piemontul colinar. Particularitatile climatice : precipitatii abundente 700-800 mm anual, temperaturi medii 6-8 grade Celsius, fac din aceasta zona o adevarata enclava umeda. Suprafata rezervatiei este de cca. 107,60 ha. + Făgetul Dragomirna Rezervatia de fag de la Dragomirna se afla pe teritoriul comunei Mitocul Dragomirnei si face parte din trupul de padure Chilia, fiind situata la o altitudine care variaza intre 380-450 m. La aceasta rezervatie se poate ajunge pe 2 trasee: - drumul comunal Suceava – Manastirea Dragomirna, pana la manastire si apoi urmand drumul cunoscut sub numele de “Trei meri” pe o distanta de 1,6 km pana la rezervatie. - pe soseaua nationala Suceava-Siret, pana la intersectia cu satul Patrauti, se trece de localitate si pe drumul forestier “Trei meri ” se ajunge la rezervatie. Arboretul din rezervatie are o provenienta naturala in proportie de 97%. Cea mai importanta interventie silvica din acest perimetru a avut loc intre anii 1875-1880, cand s-au plantat puieti de molid, larice si pin silvestru. In jurul anului 1890, s-a plantat un hectar cu stejar si paltin. Marea majoritate a arborilor au varste cuprinse intre 110-130 de ani. Acestei rezervatii i s-a dedicat un studiu Suprafata rezervatiei este de cca. 134,80 ha. + Codrul secular Giumalău Pe teritoriul comunei Pojorata, in actena nord- vestica a muntelui Giumalau si catre cursul superior al bazinetului Putna Mare – Sterparul, se afla Codrul Secular Giumalau – rezervatie naturala. Rezervatia a primit acest statut in anul 1941. Padurea seculara este cuprinsa intre 1230 m si 1680 m altitudine, cu pante variind intre 15 si 35 grade, fiind marcata la limita superioara in golul de munte prin varfurile Sapele (1427 m), Ciungi (1521 m), Stegele ( 1630 m), Alunul (1667 m), si Giumalau ( 1857 m ), cel mai inalt varf din Bucovina. Originea masivului Giumalau este cristalino-mezozoica, fiind constituit dintr-un fundament cristalin si o cuvertura sedimentara mezozoica, prezentand in ansamblu o structura in panze de sarvaj. Suprafata rezervatiei este de cca. 309,50 ha. + Jnepenişul cu Pinus cembra-Călimani In partea de sud-vest a judetului Suceava se intind muntii Calimani cu ramificatii spre nord, pana in albia raului Dorna. In ansamblu acestia urca de la sud spre nord pana la altitudini de peste 2100 m. Fara a insista asupra genezei acestor munti, trebuie amintit ca ei sunt de natura vulcanica, fiind rezultatul unor puternice eruptii, separate prin perioade de liniste, cu o varsta de circa 55 milioane de ani, recomandandu-i ca cei mai tineri munti din tara noastra. Caldarile glaciare tipice, de pe versantul bucovinean sunt pe Rachitis, la o altitudine de 1900m. Acestea erau acoperite cu cca. 1 milion de ani in urma, de ghetari ce se intideau pe distante de pana la 3 km. Relieful Calimanilor se caracterizeza prin terase mari, dispuse in trepte, evidentiind curgerile masive de lava. Manifestarile post-vulcanice sunt reprezentate prin depuneri de sulf nativ, limonit si prin izvoare carbogazoase. Rezervatia a fost inclusa in legea 9/1973 privind protectia mediului inconjurator si cuprinde padurile si jnepenisurile situate la izvorul paraului Neagra Sarului, inspre varful Rachitis, avand ca limite : la vest saua ce duce spre varful Pietricelul, spre sud creasta Rachitis, spre est arboretul de limita al amestecului molid-zambru, iar spre nord o linie marcata ce atinge soseaua care urca la colonia de minieri Calimani. In afara de peisaj, rezervatia prezinta o deosebita importanta stiintifica prin aceea ca aici se gaseste un arboret natural in amestec intim de molid si zambru, unic in tara si foarte rar in Europa. Aici zambrul are trunchiuri bine conformate, cilindrice, drepte. In zona jnepenisului, zambrul prezinta infurcari datorita intemperiilor (vanturi puternice, ploi abundente, trasnete, ninsori masive, geruri, arsite) specifice limitei altitudinale de vegetatie. Suprafata rezervatiei este de cca. 384,20 ha. + Codrul secular Slătioara Interventia omului, in decursul vremurilor, a limitat suprafata padurilor, inclusiv biodiversitatea acestora. Ideea pastrarii nealterate a anumitor suprafete impadurite a stat la baza infiintarii rezervatiei de la Slatioara. Situat pe versantul estic al masivului Rarau, la o altitudine cuprinsa intre 790 m si 1353 m, in satul Slatioara, la 12 km de comuna Stulpicani de care apartine, codrul secular Slatioara se intinde pe 3 creste mari : Batca neagra, Batca cu Plai, Batca Lesei, separate intre ele prin vai adanci, unde isi strang apele paraile Variuga, Valea lui Ion, dand nastere paraului Slatioara, care se varsa in Suha si apoi in Moldova. Accesul in rezervatie se face de pe soseaua Suceava- Cluj-Napoca, de la Frasin spre Stulpicani. Initiativa declararii acestei rezervatii dateaza de la inceputul acestui secol (1904,1907), de cand padurile erau administrate de Fondul Bisericesc Ortodox -roman din Bucovina. In perioada 1920-1930, codrul a fost amenintat de exploatari forestiere, extragandu-se cca.7200 mc. material lemnos ; unii arbori monumentali au fost doborati, iar cheia “Latoace” a fost dinamitata din ordinul sefului de ocol de atunci. Reamenajarea padurilor pe baze tipologice, executata in 1955 a permis crearea de perimetre de protectie absoluta in care nu se pot executa nici un fel de exploatari. Din punct de vedere geologic, teritoriul codrului secular Slatioara apartine cuvetei marginale mezozoice, avand cele mai mari dimensiuni in limita inferioara a bazinului. Este evidenta prezenta calcarului si a dolomitelor prin asa-numitele Klippe ce apar sub forma de diguri neintrerupte in aval si in amonte de chei. Datorita conditiilor stationale deosebite, padurea fiind ferita de curentii de aer de mare intensitate, aici nu s-au produs doboraturi de vant de mare intensitate (doboraturile reprezinta arborii cazuti din cauza conditiilor meteorologice extreme cum ar fi vantul sau zapada ). Suprafata rezervatiei este de cca. 1064,20 ha. + Tinovul Poiana Stampei Rezervatia se afla pe teritoriul comunei Poiana Stampei,strajuita de dealurile Smida, Casoi, Ciungii Chiperenilor, in standa soselei nationale Vatra Dornei – Bistrita si reprezinta cea mai intinsa rezervatie de turba naturala din tara noastra. Patrunderea in tinov se face prin traversarea unui pod de lemn peste paraiasul Casoi. Trecand printr-o banda de molizi inalti, avem surpriza de a descoperi “o tundra” de tip siberian compusa dintr-un puiet cu consistenta medie (0,5-0,6) vegetand in aspre conditii stationale (mlastina oligotrofa). Acest tinov, declarat monument al naturii in 1955, este situat la o altitudine medie de 880m si este strabatut de un pod de lemn lung de 900m care permite vizitatarea rezervatiei, intrucat stratul de muschi higroscopici musteste continuu. Importanta stiintifica a acestei rezervatii consta in aciditatea stratelor de muschi care a permis pastrarea nealterarata a polenului depus in stratele de turba de-a lungul zecilor de ani. Solul si apa sunt puternic acide, colorate cu nuante gradate de brun, predominand acizii humici si humirici. Flora bacteriana lipseste in totalitate, datorita aciditatii si lipsei de oxigen. Suprafata rezervatiei este de cca. 681,80 ha. + Tinovul Şarul Dornei Rezervatia se gaseste in apropierea soselei ce duce la Gura Haitii, inainte de a intra in comuna Sarul Dornei – in drum spre masivul Calimani. Turbaria, elementul ocrotit al rezervatiei, este de o formatie mai recenta (cca. 3000 ani), este asezata pe terasa paraului Neagra Sarului, la o altitudine de 800 m. Suprafata rezervatiei este de cca. 36,00 ha. + Pădurea (Quercetumul) Crujana Rezervatia se gaseste pe teritoriul comunei Patrauti, fiind constituita dintr-un arboret de specii de foioase, cu participarea majoritara a stejarului. Constitutia arboretului este plina, inaltimea medie fiind de 30 m iar diametrul cuprins intre 45-50 cm. Altitudinea rezervatiei este de 370 m. Suprafata rezervatiei este de cca. 39,40 ha. Rezervatia “Tinovul Gaina – Lucina” (Campulung) Rezervatia se afla pe raza comunei Moldova – Sulita, in catunul Lucina, la stanga paraiasului Bilcani, ce se uneste cu valea paraului Gaina in tinovul cu acelasi nume, la o altitudine de 1200 m . Perimetrul rezervatiei se prezinta ca un podis adancit la mijloc si largit spre margini. Intregul bazin hidrografic se margineste la nord cu varfurile Lucina (1590 m), Stirbul ( 1479 m), la vest cu Chitca Mare (1394 m ) si Chitca Mica ( 1361m), iar spre sud si sud-est cu muntele Gaina (1425 m). Expozitia predominanta este de nord-nord-vest spre sud-sud-vest. Unul din relictele arctice deosebit de interesante pentru oamenii de stiinta si deopotriva pentru turisti, in constituie mesteacanul pitic (Betula nana) Suprafata rezervatiei este de cca. 1,0 ha. o Rezervaţii floristice + Fâneţele seculare de la Ponoare Rezervatia este situata la 9 km sud de municipiul Suceava, in dreptul satului Cumparatura (comuna Bosanci), la 1 km de soseaua europeana (E85) care duce spre Falticeni, ocupand un fanat pe dealul Strambu. Denumirea de Ponoare dateaza din 1911, cand, dupa o perioada de ploi abundente, aproape 2 ha de teren din actuala rezervatie au alunecat de pe un versant vestic cu panta mare, producand noi terase. In forma actuala, rezervatia a fost propusa pentru protectia plantelor din 1921 de catre prof. Mihail Gusuleac, fiin unul din primele monumente ale naturii din tara noastra. Altitudinea rezervatiei este cuprinsa intre 324 m si 405 m iar expozitia variaza intre cea nordica, nord-estica si sud -vestica, predominand cea vestica. Solul este specific padurilor ceea ce confirma existenta an trecutul indepartat a padurilor de stejar, a caror urme se gasesc si astazi. Zona rezervatiei este caracterizata printr-o clima temperata, cu temperatura medie anuala de 8 grade Celsius si media precipitatiilor anuale de 600 mm. Iernile sunt aspre, temperatura coborand uneori sub -30 grade Celsius (ianuarie 1975), verile relativ calduroase, media lunii iulie fiind de 20 grade Celsius. In ceea ce priveste vegetatia lemnoasa care a existat candva pe acest amplasament, cercetarile intreprinse pe baza profilului de sol (la cca. 330-340 cm) au aratat prezenta unei vegetatii formata din molid si pin, alternand cu ulm, gorun , tei si carpen. Suprafata rezervatiei este de cca. 24,50 ha. + Fâneţele seculare de la Calafindeşti Rezervatia se gaseste la 6 km de orasul Siret, spre Suceava, in apropierea drumului national (DN2). Interesul pentru aceasta rezervatie se leaga de un relict glaciar deosebit de rar in flora tarii noastre si anume varza iepurelui ( Ligularia glauca). Altitudinea rezervatiei este cuprinsa intre 350-430 m , iar expozitia predominanta este cea estica. Locul unde se alfla rezervatia este cunoscut in toponimia locala prin indicatia “la stejari”, pe paraiasul Horait. Referinta toponimica atesta prezenta in trecut a unor intinderi de stejari (Quercus robur si Quercus petraea) din care, astazi au ramas putine exemplare, in locul lor instalanduse fanetele actuale. Analizele au demonstrat caracterul stravechi al stejaretelor care au rezistat glaciatiunii, fapt care explica dainuirea unor populatii de plante erbacee ce au gasit refugiu in potecile rarite de stejari. Suprafata rezervatiei este de cca. 17,30 ha. + Fâneţele seculare de la Frumoasa Rezervatia se afla pe teritoriul comunei Moara, la 4 km spre vest de bifurcatia soselei Suceava – Falticeni din comuna Scheia, sat Sf.Ilie. Fanetele seculare de la Frumoasa au fost studiate detaliat in 1921 de catre Mihai Gusuleac si considerate de acesta ca fiind o “interesanta costisa pontica cu resturi de flora termofila “. Este formata din doua planuri distincte orientate spre vest : in partea superioara, la o altitudine medie de 395m este o panta cu inclinatie mare (cca.50 grade), iar in partea inferioara apare o fasie de fanat aproape plana, cu mici zone uneori inmlastinate. In partea superioara, cu panta mare, solul este uscat, nisipos cu un continut marit de carbonati, iar in partea plata se gaseste un cernoziom lipsit de carbonati. Rezervatia se gaseste la interferenta florei nordice cu cea sud-vestica, interferenta care se datoreaza localizarii fanetelor seculare la contactul dintre provincia floristica central-europeana si cea ponto-sarmatica. Suprafata rezervatiei este de cca.9,50 ha. + Fâneţele montane Todirescu Rezervatia este situata la 9 km sud de municipiul Suceava, in dreptul satului Cumparatura (comuna Bosanci), la 1 km de soseaua europeana (E85) care duce spre Falticeni, ocupand un fanat pe dealul Strambu. Denumirea de Ponoare dateaza din 1911, cand, dupa o perioada de ploi abundente, aproape 2 ha de teren din actuala rezervatie au alunecat de pe un versant vestic cu panta mare, producand noi terase. In forma actuala, rezervatia a fost propusa pentru protectia plantelor din 1921 de catre prof. Mihail Gusuleac, fiin unul din primele monumente ale naturii din tara noastra. Altitudinea rezervatiei este cuprinsa intre 324 m si 405 m iar expozitia variaza intre cea nordica, nord-estica si sud -vestica, predominand cea vestica. Solul este specific padurilor ceea ce confirma existenta an trecutul indepartat a padurilor de stejar, a caror urme se gasesc si astazi. Zona rezervatiei este caracterizata printr-o clima temperata, cu temperatura medie anuala de 8 grade Celsius si media precipitatiilor anuale de 600 mm. Iernile sunt aspre, temperatura coborand uneori sub -30 grade Celsius (ianuarie 1975), verile relativ calduroase, media lunii iulie fiind de 20 grade Celsius. In ceea ce priveste vegetatia lemnoasa care a existat candva pe acest amplasament, cercetarile intreprinse pe baza profilului de sol (la cca. 330-340 cm) au aratat prezenta unei vegetatii formata din molid si pin, alternand cu ulm, gorun , tei si carpen. Suprafata rezervatiei este de cca. 24,50 ha. + Rãchitişul Mare + Tinovul Gãina – Lucina o Rezervaţii geologice + Moara Dracului Situata pe cursul superior al paraului Valea Caselor, afluent de drepta al raului Moldova, rezervatia se afla la 7 km de gara Campulung Moldovenesc- Est, pe versantul de nord al masivului Rarau. Formatiunile geologice nu au un caracter unitar, pe margine aparand formatiuni carbonatice, in timp ce in partea centrala sunt depozite noi argilo-marnoase de varsta cretacica, cu klippe calcaroase si blocuri dispuse pe mai multe niveluri. Orientarea cheii este sud-vest-nord-estica, iar procesul de evolutie continua si in prezent deoarece inca nu s-a atins baza dolomitica , datorita atat rezistentei rocilor la carstificare, cat si debitului redus al paraului ce trece prin aceasta cheie. Vegetatia lemnoasa este reprezentata de molid, brad, mesteacan, plop tremurator, salcie capreasca, iar dintre speciile erboase este demna de retinut prezenta usturoiului salbatic, clopoteilor, vulturicii, etc. . Suprafata rezervatiei este de cca.1,30 ha. + Doisprezece Apostoli creasta ce formeaza cumpana apelor dintre bazinele paraielor Neagra Sarului si Poiana Negri si coboara dinspre Calimani peste culmile Tamau si pietrele Rosii spre varfurile Lucaciu si orasul Vatra Dornei adaposteste multe figuri zoomorfe si antropomorfe, “sculptate ” de intemperii in decursul vremurilor, constituite din fragmete de lava cimentata. Grupul de stanci ce formeaza rezervatia este cel mai important si cuprinde “sculpturi” fantastice, ca de exemplu figura unui mos cu barba, spre nord, a unui batran spre sud, a unui urs cu capul plecat, a unei femei ce aminteste de silueta faraoanei Nefertiti, etc. Figura batranului se evidentiaza prin aceea ca are “trei ” fete distincte, orientate spre cele trei carari ce se indreapta spre el : catre Gura Haitii – o fata lata, brahicefala; spre nord – un cap mai mic, cu o frunte mai ingusta si o barba alungita, spre sud – o fata mai inalta si ingusta, de tip dolicocefal, avand parca si un coif pe crestet. Alaturi de aceste formatiuni se gasesc jnepenisuri si ienuparete de pe versantul vestic care adapostesc cocosul de mesteacan ( Lyrurus tetrix) – monument al naturii, argumente suficiente pentru infiintarea in 1971 a acestei rezervatii, unica de acest fel in Bucovina Suprafata rezervatiei este de cca. 200,00 ha. + Piatra Ţibăului Piatra Tibaului este localizata la confluenta paraului Tibau cu Bistrita Aurie, pe teritoriul comunei Carlibaba si reprezinta un interesant masiv de calcare eocene fosilifere, inalt de 70 m inaltime. Aceasta impresionanta stanca atrage prin masivitatea sa si reprezinta terminatia estica a flisului carpatic. Ca aspect geologic, se remarca conglomerate de gresii dispuse peste sisturi cristaline, atribuite perioadei neocene. Urmeaza marne rosii-galbui si cenusiu-verzui peste care se suprapun calcare stratificate, apoi un alt strat de calcare ce contin si ele fauna eocena. Calcarele au o grosime mai rar obisnuita (peste 50m), dovedind conditii speciale de acumulare. Protectia stancii s-a impus datorita valorii stiintifice pe care o prezinta si faptul ca aceste calcare ( de foarte buna calitate pentru constructii), ar fi putut fi atras exploatarea si ar fi periclitat existenta ei. Suprafata rezervatiei este de cca. 20,30 ha. + Piatra Pinului şi Piatra Şoimului Rezervatia geologica Piatra Pinului este reprezinta un ecosistem extrem de important din punct de vedere paleontologic cu numeroase resturi de pesti fosiliferi care demonstreaza existenta unei faune specifice : pesti, corali, scoici, etc. Rezervatia se afla pe dreapta raului Moldova, fiind acoperita partial cu pin silvestru, brad, molid, fag, etc., prezentandu-se ca un versant acoperit cu blocuri de stanca si grohotis. De mentionat ca unicat, este faptul ca specia subarbustiva – afinul negru- se afla aici la cea mai mica altitudine din Bucovina (600 m ). Piatra Soimului, situata la cateva sute de metri in amonte de Piatra Pinului este vizitata pentru pitorescul stancilor din padure. Suprafata rezervatiei este de cca. 0,50 ha. + Cheile Lucavei Este situata la gura paraului Lucava, la intrarea spre fanetele de la Lucina, pe teritoriul comunei Moldova – Sulita. Impresioneaza frumusetea stancilor calcaroase ce adapostesc cele doua monumente ale naturii : strugurele ursului si floarea de colt. Tot aici este de mentionat prezenta izvorului cu apa sulfuroasa – potabila – izvor aflat in apropierea drumului. Suprafata rezervatiei este de cca. 24,30 ha. Rezervatia Clipa de calcare triasice Paraul Cailor (Campulung) Clipele triasice sunt formatiuni geologice foarte vechi si importante prin diferitele specii de pesti , scoici si amoniti de origine marina incrustati in stancile ramase ca martori ai unor miscari tectonice si ai vietii din oceanele calde de altadata. Rezervatia Clipa de calcare triasice Paraul Cailor se gaseste pe raza comunei Fundu Moldove, paraul Cailor, afluent de stanga al Moldovei, pe un drum de exploatare, dupa care, pe o carare traversand fanete, se ajunge la un bloc de calcare rosii. Suprafata rezervatiei este de cca. 0,10 ha. o Rezervaţii mixte + Pietrele Doamnei Masivul Rarau adaposteste in partea nordica una din cele mai interesante forme geologice din lantul Carpatilor Orientali, cunoscuta sub numele de Pietrele Doamnei. Accesul in zona se poate face fie din orasul Campulung Moldovenesc, fie prin localitatile Pojorata, Mestecanis, Slatioara sau Chiril. Asupra originii toponimului Rarau sunt inca discutii : localnicii il explica prin terenul framantat, cu grehotisuri, greu de strabatut, – din constructia “la rau” a luat nastere “Rarau”, iar academicianul Iorgu Iordan reluandu-l pe Tikton, atribuie numele unei pasari, soimului, explicatie plauzibila, tinand cont ca in zona este o stanca calcaroasa care se numeste Piatra Soimului. Alte ipoteze sunt mai putin vehiculate. Denumirea stancilor Pietrele Doamnei provine, se pare, de la faptul ca, pe vremea lui Petru Rares – care a gasit aici adapost sigur pentru familia sa – doamna, sotia sa, se urca deseori pe stanci si scruta zorile in asteptarea sotului. Din punct de vedere peisagistic, aceasta rezervatie se prezinta ca o piesa unica in Carpati. Spre sud se invecineaza cu Pietrosul Bistritei, spre vest cu Giumalaul, spre nord cu muntele Tomnatec, iar spre est se intind pajistile Todirescu din preajma codrului secular Slatioara. Ca un fapt inedit, semnalam o ninsoare cazuta pe timp de vara, in zilele de 21-22 iunie 1910. Suprafata rezervatiei este de cca. 253,0 ha. + Cheile Zugrenilor Este situata la 20 km in aval de orasul Vatra Dornei, pe raul Bistrita, la o altitudine de 740 m de la suprafatta apei, intinzandu-se pe verticala pana pe varful Pietrosul Bistritei . Zona este deosebit de pitoreasca prin salbaticia stancilor. Flora rezervatiei este specifica stancariilor, aici gasindu-se floarea de colt (Leontopodium alporum) in cea mai joasa statiune naturala din Moldova. De remarcat ar fi prezenta endemismului Andrzalla levitomentosa aflat pe stancile inaccesibile din masiv. Vegetatia lemnoasa este reprezentata de molid, paltin de munte, ulm de munte, tei, plop tremurator, scorus, mesteacan. Suprafata rezervatiei este de cca. 150,10 ha. o Rezervaţie paleontologicã + Stratele cu Aptychus de la Pojorâta o Rezervaţie ştiinţifică + Peştera Liliecilor.