Drum dezastruos de la Ciocanesti la Carlibaba si mai departe spre Pasul Prislop

Bătaie de joc la adresa şoferilor din zona de munte a judeţului Suceava, dar şi a celor care tranzitează aceste drumuri. Chiar dacă în acte apar cu denumirea de drumuri naţionale, şoselele care fac legătura între Vatra Dornei şi Cârlibaba, respectiv Iacobeni - pasul Prislop reprezintă în realitate un afront adus plătitorilor de taxe, impozite şi rovignete. Nici cel mai îndemânatec şofer nu ar fi în stare să ocolească gropile din asfalt, iar viteza de circulaţie mai mare de 30 km/h este echivalentă cu o vizită la un service auto. Cel mai bine ştiu asta oamenii locului, puşi în situaţia de a circula zilnic printre cratere în plin secol al autostrăzilor.

Sursa Foto:Monitorul de Suceava

Aşa se face că un drum prin zonele amintite se parcurge într-un interval dublu sau chiar triplu faţă de ceea ce ar fi normal. Şi tot pe acele drumuri, Bucovina îşi invită turiştii să-i calce pragul. Cu o aşa reclamă este clar că recomandările vor fi dintre cele mai nefavorabile. Fireşte, autorităţile care trebuie să se ocupe de asfaltări şi de gestionarea banului public au explicaţii. Justificări de care plătitorii zecilor de taxe din România şi implicit din judeţul Suceava s-au săturat până peste cap.

Responsabilitatea pentru Drumul Naţional 17B care leagă municipiul Vatra Dornei de oraşul Broşteni revine Secţiei de Drumuri Naţionale Câmpulung Moldovenesc. Florin Anechiti, directorul acestei instituţii, spune că muncitorii s-au apucat deja de decapat, iar „dacă vremea ne permite ne apucăm de treabă”. Întrebat de ce lucrările nu s-au derulat până în prezent, Anechiti a găsit şi scuza perfectă: primăvara a venit târziu. „Vrem să terminăm în ritm rapid, dar totul depinde de furnizori şi vreme”, a declarat şeful SDN Câmpulung Moldovenesc.
Shapir Structures, o firmă israeliană care-şi bate joc de români
În ceea ce priveşte DN 18, drumul care pleacă din Iacobeni şi merge prin Ciocăneşti şi Cârlibaba pentru a face legătura cu judeţul Maramureş, situaţia este de-a dreptul dezastruoasă. Gropile din asfalt există de aproape doi ani, dar în iarna care tocmai a trecut s-au „desăvârşit”. Shapir Structures, firma israeliană care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea acestei secţiuni de drum, trebuia să se apuce de lucru din septembrie 2011, când i-a fost predată administrarea de către Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi.
În mai bine de jumătate de an, singura „realizare” a celor de la Shapir Structures a fost aceea că nu au făcut absolut nimic. Nu miră pe nimeni că drumul arată acum ca după bombardament, dar chiar şi aşa directorul DRDP Iaşi, Dănuţ Pilă, spune că nu are ce să le reproşeze israelienilor.

„Firma avea obligaţia să asigure şi întreţinerea şi deszăpezirea pentru ca circulaţia să se deruleze în condiţii de securitate”, a spus Pilă. Acelaşi director al DRDP Iaşi recunoaşte însă că firma israeliană nu a primit nici un ban pentru întreţinerea drumului care trece prin Ciocăneşti şi Cârlibaba şi asta pentru simplul fapt că „nu a prezentat spre decontare nici un deviz de lucrări”.

Dănuţ Pilă este convins însă că situaţia se va schimba radical în scurt timp. „În săptămâna dinainte de Paşte firma israeliană trebuia să înceapă lucrările la Drumul Naţional 18, iar după Paşte să intre în forţă la lucru. Acest drum este de o importanţă deosebită atât pentru Moldova, cât şi pentru Maramureş”, a concluzionat directorul DRDP Iaşi.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava!

,,Eroare judiciara in favoarea comunei Sant"in folosul obtinerii suprafetei de padure din Dosul Stanisoarei de pe raza comunei Carlibaba

  Cu o saptamina in urma primarul comunei Şanţ Cornel Moisil a facut o serie de  afirmatii în presa scrisă(locala) şi la radio,cu  care se lăuda că  in sfirsit după şase ani de procese a reuşit să obţină pădurea din „Dosul Stânişoarei” aflată pe raza localităţii Cârlibaba în suprafaţă destul de frumusica de vreo 4.630 ha. 
 Conform declaratiei domnului Galatan Valentin secretar U.C.G.N(intre anii 1996-2009)cotidianului Bistritian Rasunetul,aceasta pădure situată pe raza localităţii Cârlibaba Noua nu a fost niciodată în posesia comunei Şanţ, în perioada desfiinţarii Regimentului II de graniţă Năsăudean din perioada 1851 şi până în anul 1948.
 Cu toate că reprezentanţii comunei Şanţ semnează  in actul numit „Învoire” din anul 1851 iar mai târziu „Instrumentul fundaţional”, în perioada menţionată,au căutat prin toate mijloacele ilegale să intre în posesia acestei suprafeţe de pădure, însă au pierdut de fiecare dată procesele în instanţele vremii.
   După revoluţie, prin folosirea unor tertipuri mai puţin ortodoxe, folosindu-se de falsuri pentru a induce în eroare instanţele judecatoresti şi pe cei chemaţi să apere legalitatea proceselor dintre - comuna Şanţ şi Prefectura Suceava şi ulterior Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene, au reuşit să dobândească terenuri inpadurite  în întregime, deziderat nerealizat timp de o 100 ani.
Dar iată faptele în succesiunea lor.
După desfiinţarea Regimentului II de graniţă românesc din Ardeal cu sediul la Năsăud în anul 1851 alături de celelalte comune foste grănicereşti, imensele fonduri acumulate de regiment, prin munca şi strădania familiilor de grăniceri au fost temporar preluate de către stat ungar. Urmare a acestui act, multe minţi luminate din acea perioadă au insistat pe lângă Curtea imperială de la Viena ca aceste fonduri să rămână în proprietatea grănicerilor ca bunuri indivize pentru a fi utilizate în scopuri nobile, pentru învăţământ, cultură, ajutorarea elevilor nevoiaşi, acordarea de burse pentru elevi şi studenţi. Datorită acestui crez nobil prin „Învoirea” din anul 1851 reprezentanţii tuturor celor 44 de comune au căzut de acord ca averea constituită în fonduri să nu se împartă pe comune, ci să fie administrate în comun urmând ca veniturile obţinute să fie utilizate în scopurile menţionate.
Lupta dusă de urmaşii grănicerilor pentru a obţine de la Curtea din Viena aceste fonduri a fost dusă cu succes, cel mai remarcabil şi insistent dintre aceştia fiind Vasile Naşcu, învăţător din Feldru. Demersurile acestuia prin memorii şi audienţe la împărat şi la alţi demnitari au determinat în ultimă instanţă acceptarea de către autorităţile vremii a rămânerii fondurilor (de monture şi de provente) în folosul tuturor grănicerilor, inclusiv a pădurii „Dosul Stânişoarei”.
Adoptarea „Instrumentului fundaţional” (statut) semnat de reprezentanţii tuturor celor 44 de comune (printre care şi comuna Şanţ) constituie actul fundamental prin care aceştia şi-au exprimat acordul ca fondurile respective să nu se fărâmiţeze, ci să fie utilizate în scopurile prevăzute în statut şi să nu ia altă destinaţie. Prin parafarea şi aprobarea acestui act de către Curtea de la Viena, fondurile primesc noi denumiri şi anume: Fondul de monture devine „Fondul de stipendii” (burse) iar Fondul de provente devine „Fondul central şcolar” (scolastic).
După aprobarea „Instrumentului fundaţional” în anul 1865 s-a înfiinţat „Administraţia fondurilor grănicereşti năsăudene” o asociaţie cu personalitate juridică de drept privat care a funcţionat până în anul 1958 când a fost lichidată de autoritatea comunistă, iar proprietăţile pe care le poseda au fost preluate de către stat ca urmare a Legii nr.14/1948 prin care s-a aprobat noua Constituţie a ţării.
În cele ce urmează voi face referire la o situaţie puţin aparte şi anume, nemulţumirea permanentă a comunei Şanţ (Rodna Nouă) faţă de consensul general privând proprietăţile indivize ce aparţineau Fondului de stipendii. Această nemulţumire s-a manifestat în mod deosebit în legătură cu pădurea din „Dosul Stânişoarei” de pe raza comunei Cârlibaba Nouă, ce se învecinează cu păşunea ce au primit-o ca proprietate în muntele „Stânişoara”.
Prin împrejurări ce le-au fost favorabile într-o perioadă de timp, când la Rodna Veche, funcţiona Judecătoria de pace şi Biroul cărţilor funciare, iar la aceste două instituţii lucrau şi cetăţeni ai comunei Şanţ, s-a ajuns la o situaţie cel puţin bizară în legătură cu proprietatea asupra pădurii. Aceşti funcţionari originari din Şanţ mistifică adevărul real şi înregistrează în cartea funciară ca proprietar şi comuna Şanţ, alături de Fondul de stipendii, fără a se menţiona însă cota tabulară ce revine fiecărui proprietar.
Mai târziu în anul 1873, după patru ani de la această mistificare, cuprinşi probabil de teamă trec în carte funciară nr.113 cotele de 1/3 pentru comuna Şanţ şi 2/3 pentru Fondul de stipendii, fără a invoca vreun act juridic translativ de proprietate, cum era firesc.
Ulterior comuna Şanţ în mod continuu au atacat în justiţie fondurile grănicereşti precum şi alte comune grănicereşti urmărind însuşirea diferenţei de proprietate tabulară, respectiv cele două treimi ale asociaţiei grănicereşti, făcând tot felul de reclamaţii, inclusiv la ministrul Tizza Kalaman în anul 1880 şi la căpitănia Districtului năsăudean.
În acest mod în perioada 1880-1935 au fost declanşate numeroase procese la toate instanţele de judecată, inclusiv la Curtea de Apel Cluj, procese în care s-au dat soluţii în defavoarea comunei Şanţ, recunoscându-se că Fondul de stipendii deţine cota de 2/3 părţi din pădurea „Dosul Stânişoarei”, iar comuna Şanţ cota de 1/3 părţi.
 Conform sursei mai sus mentionate,documentele existente la dosarele instanţelor vremii  demonstreaza indubitabil că localitatea Şanţ nu a deţinut niciodată în posesie şi proprietate efectivă în cei 100 de ani de existenţă a fondurilor grănicereşti nici măcar cota de 1/3 părţi înscrisă abuziv de funcţionarii şănţeni.
Sursa  enumeră spre edificarea cititorilor următoarele documente:
- decizia Tribunalului Bistriţa din 8 decembrie 1880 prin care comuna Şanţ a solicitat sechestrarea pădurii deţinută de fonduri, intervenţie ce a fost respinsă prin sentinţa nr.5822/1880;
- raportul nr.57/1914 a prefectului Pop Simion descrie evoluţia înscrierilor în cartea funciară privind muntele Stânişoarei (care reprezintă golul de pădure cu păşune şi perdea de protecţie, proprietatea comunei Şanţ) şi „Dosul Stânişoarei” care reprezintă numai pădurea, în care s-a arătat că, comuna Rodna Nouă (Şanţ) nu are dreptul la pădurea respectivă fiind proprietatea fondurilor din anul 1851;
- decizia Tribunalului Bistriţa dată în procesul declanşat în anul 1911, continuat până în anul 1915, după care s-a suspendat pentru ca Şanţul să facă dovada actelor juridice prin care s-a înscris cu cota de 1/3 părţi în cartea funciară. Întru-cât până în anul 1935 nu au putut prezenta astfel de acte, pădurea din „Dosul Stânişoarei” a rămas în continuare în posesia şi proprietatea unică a asociaţiei grănicereşti, care a exploatat-o până la naţionalizare;
- adresa Regiunii Silvice Bistriţa nr.454/29.01.1924 prin care se certifică că în perioada 1851-1924 pădurea din „Dosul Stânişoarei” s-a aflat în proprietatea şi folosinţa Fondului de stipendii din Năsăud, iar veniturile din exploatarea şi arendarea acestei păduri au fost date fondurilor în vederea acordării de burse;
- harta cadastrală a comunei Cârlibaba Nouă din anul 1926 unde se arată distinct numerele topografice ale pădurii cu specificarea că „numele şi posesorul de pământ” este Fondul Central Şcolar şi de Stipendii din Districtul Năsăud;
- decizia Judecătoriei Bistriţa din 29 aprilie 1916 dată în dosarul în care comuna Şanţ reclamă fondurile pentru recunoaşterea dreptului de proprietatea şi darea în posesie a cotei de 2/3 din CF nr.113 dispune ieşirea din indiviziune a cotei de 1/3 a reclamantei şi se respinge cererea referitoare la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra cotei de 2/3 din CF nr.113. În această decizie se mai precizează că s-au mai dat soluţii prin sentinţa Tribunalului Bistriţa nr.7234/1914 prin care s-a respins acţiunea reclamantei Şanţ cu acelaşi obiect, precizare foarte importantă;
- decizia Curţii de Apel Cluj nr.26/1915 ce confirmă sentinţa Tribunalului Bistriţa amintită mai sus, reprezintă hotărâri judecătoreşti care au autoritate de lucru judecat;
- memoriul nr.418/1932 al Administraţiei fondurilor grănicereşti prin care se descrie cu lux de amănunte toată evoluţia istorică a litigiului dintre comuna Rodna Nouă (Şanţ) şi fondurile grănicereşti. Din acest document rezultă fără dubii şicanarea permanentă, prin procese repetate contra fondurilor grănicereşti, de către comuna Şanţ;
- Tribunalul Bistriţa în anul 1932 confirmă că procesul intentat de comuna Rodna Nouă (Şanţ) contra fondurilor pentru recunoaşterea dreptului de proprietate, din anul 1915, a fost stins (perimat) pentru că după suspendarea lui părţile nu au mai cerut repunerea pe rol, rămânând în continuare aceeaşi situaţie de carte funciară.
Consiliul local Şanţ în şedinţa din august 1937 solicită Fondurilor de stipendii ca din cota de 1/3 din exploatarea pădurii din „Dosul Stânişoarei” să li se acorde şi lor un ajutor. Prin acest document comuna Şanţ recunoaşte dreptul de proprietate al Fondurilor grănicereşti asupra cotei de 2/3 părţi şi că numai cota de 1/3 părţi înscrisă în CF nr.113 constituie proprietatea comunei.
Ce alt act poate elucida mai clar că această comună nu a fost niciodată proprietara cotei de 2/3 din CF nr.113, aşa cum s-a pretins după revoluţie de către noua conducere a comunei;
- procesul-verbal din anul 1950 al adunării generale al fondurilor grănicereşti din care rezultă că proprietar al pădurii din „Dosul Stânişoarei” este Fondul de Stipendii până la naţionalizare;
- certificatul nr.85/2000 eliberat de Arhivele Naţionale - Filiala Bistriţa confirmă proprietatea Fondurilor grănicereşti asupra numerelor topografice cu suprafeţele aferente şi localizarea lor în „Dosul Stânişoarei”, certificat emis pe baza amenajamentului silvic din anul 1935. Din amenajamentul silvic rezultă cu certitudine căci comuna Şanţ nu era recunoscută ca proprietară de organele silvice şi nici posesoarea acestei păduri;
- certificatul nr.189/2001 eliberat de Arhivele Naţionale - Filiala Bistriţa în care se arată că sediile ocoalelor silvice, brigăzile silvice şi cabanele de vânătoare din Cârlibaba şi „Dosul Stânişoarei” sunt proprietatea Fondului Central şi de Stipendii din Năsăud. Întrebare: cum se puteau construi aceste proprietăţi pe alt teren decât al proprietarului de drept şi de fapt care era Fondul Central Şcolar;
- documentaţia privind suprapunerea planşelor cadastrale ale comunei Cârlibaba Nouă peste hărţile silvice ale UP III Deaca şi UP IV Gândacul din Ocolul Silvic Iacobeni şi UP I pentru Rotunda din Ocolul Silvic Cârlibaba, documentaţie întocmită în anul 2001, unde este trecut ca proprietar Fondul de Stipendii;
- adresa Direcţiei Silvice Suceava nr.289/2003 în care se arată că Şanţul nu a figurat în documentele silvice ca proprietar al pădurii „Dosul stânişoare”;
- studiul lui Iosif Jivan fost judecător la Tribunalul Dej, care susţine de asemenea că în perioada 1873-1938, pe bază de documente certe (sentinţe, încheieri ale instanţelor de judecată) că în cartea funciară nr.113 a comunei Şanţ s-a regăsit mereu cu aceeaşi cotă de 1/3 părţi, iar Fondul de Stipendii cu 2/3 părţi;
- în Amenajamentul silvic a Marii Unităţi Forestiere Suceava, întocmit în anul 1948 se precizează că pădurea din „Dosul Stânişoarei” a fost preluată de stat de la Fondul de Stipendii şi nu de la comuna Şanţ. Amenajamentul silvic constituie în accepţia legiuitorului, conform Legii nr.1/2000 şi a Legii nr.26/1966 înscris doveditor pentru constatarea proprietăţi;
- darea de seamă din anul 1953 a Administraţiei Fondurilor Grănicereşti, ultima înainte de desfiinţare, confirmă că veniturile obţinute din exploatarea pădurii din „Dosul Stânişoarei” au alimentat sursele financiare ale fondurilor pentru realizarea obiectivelor prevăzute în statut, respectiv pentru plata burselor şcolare;
- aceeaşi situaţie rezultă şi din adresa Regiunii Silvice Bistriţa cu nr.454/1924, respectiv că toate veniturile din vânzarea lemnului s-au dat acestor fonduri urmare a exploatării pădurii amintite;
- adresa nr.57/1949 prin care se precizează de asemenea că veniturile din exploatarea pădurii din „Dosul Stânişoarei” au alimentat bugetul fondurilor;
Istoricul litigiilor dintre comuna Şanţ şi Fondurile Grănicereşti privind pădurea din „Dosul Stânişoarei”, expus mai sus, confirmă eşecul comunei Şanţ, pe parcursul a 100 de ani, de a deveni unica proprietară asupra pădurii din „Dosul Stânişoarei”, respectiv şi asupra cotei de 2/3 din CF nr.113 - proprietatea fondurilor grănicereşti.

Ce s-a întâmplat cu pădurea din „Dosul Stânişoarei” după anul 1989 şi cu ce se laudă primarul din Şanţ ca fiind „cea mai mare realizare a mandatului său”.
După adoptarea Legii nr.1/2000 referitoarea la restituirea proprietăţilor silvice comuna Şanţ a depus cerere de restituirea întregii suprafeţe de pădure, inclusiv a cotei de 2/3 părţi, proprietatea Fondurilor grănicereşti.
Comisia Judeţeană Suceava a admis în parte cererea, reconstituind dreptul de proprietate numai asupra cotei de 1/3 părţi, aşa cum s-a consemnat în documentele de arhivă, invocate mai sus.
În hotărârea comisiei s-a precizat că restul cotei de 2/3 părţi a aparţinut în proprietate Fondurilor grănicereşti năsăudene, fapt pentru care s-a respins cererea comunei Şanţ făcută în acest sens.
Primarul comunei Şanţ a formulat plângere la Judecătoria Vatra Dornei (dosarul nr.1059/2002), susţinând că proprietatea a aparţinut în întregime comunei Şanţ, contra evidenţei istorice, obţinând în final anularea hotărârilor Comisiei Judeţene şi reconstituirea în întregime a dreptului de proprietate asupra pădurii „Dosul Stânişoarei”.
Pe ce s-a bazat această eroare judiciară:
- cărţile funciare ale comunei Cârlibaba Nouă au dispărut în timpul celui de-al doilea război mondial, printre care şi cartea funciară nr.113 ce interesa în speţă ce nu a putut fi depusă la dosar, deşi era esenţială în soluţionarea corectă a dosarului ;
- comuna Şanţ profitând de acest fapt, a prezentat o copie (conţinând 2 file) a unui aşa-zis „registru-extras de CF” eliberat de O.C.O.T. Suceava, care ar fi fost întocmit pe baza cărţii funciare originale. În registru sunt consemnate cele 63 numere topografice ale pădurii, după care era menţionat textul „comuna Rodna-Nouă” (fără a se preciza dacă este vorba de „proprietar” sau de unitatea administrativă pe teritoriul căreia era amplasată la cea dată pădurea).
În instanţă s-a susţinut că acesta reprezintă un „extras CF nr.113” iar judecătorul necunoscător al sistemului de carte funciară, a confundat registrul cu extrasul de CF şi a data câştig de cauză comunei Şanţ.
Mai mult, ulterior într-un dosar din anul 2006 al Judecătoriei Vatra Dornei, primarul a prezentat „un act nou” de data aceasta denumit „extras de carte funciară nr.113”.
Aşa-zisul „extras” în loc să fie întocmit şi eliberat de către Biroul de carte funciară Vatra Dornei, s-a apelat la un particular – Gheorghiu Adrian din Câmpulung Moldovenesc – care folosindu-se de un formular de carte funciară-tip prezintă drept unic proprietar al pădurii – comuna Şanţ (Rodna-Nouă).

Acum a sosit momentul adevărului !!!
În anul 2011 a fost descoperit de către urmaşa de drept a fostei Administraţii grănicereşti - Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene - la Filiala Arhivelor Statului Bistriţa un exemplar al adevăratei Cărţi funciare nr.113 Cârlibaba Nouă care răstoarnă toate susţinerile comunei Şanţ privitoare la proprietatea pădurii.

În această carte funciară – valabilă şi în prezent, dreptul de proprietate asupra pădurii „Dosul Stânişoarei” este înscris în felul următor:
- Administraţia fondurilor şcolare de stipendii din Districtul Năsăudului – 2/3 părţi;
- Comuna Şanţ – 1/3 părţi.
Prefectura Suceava a declanşat un proces de revizuire a sentinţei civile nr.841/2002 a Judecătoriei Vatra Dornei, pe baza adevăratului CF nr.113 depus la noul dosar, ce se desfăşoară la Braşov.
Eroarea judiciară a Judecătoriei Vatra Dornei se va îndrepta cu siguranţă, iar Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene va putea redobândi această avere, cu efectul dublării numărului de burse acordate elevilor şi studenţilor proveniţi din cele 44 comune grănicereşti.
Sursa doreste ca cititorii sa fie informati că în anul şcolar şi universitar 2011/2012 U.C.G.N. acordă un număr de 44 burse pentru elevi şi un număr de12 burse pentru studenţi.
În opinia noastră se pune problema în continuare şi a tragerii la răspundere penală şi morală, a celor ce au provocat această gravă eroare judiciară şi au prejudiciat pe cei 120 de elevi şi studenţi nevoiaşi a căror cereri depuse la uniune nu au putut fi onorate din lipsă de fonduri băneşti.
Pentru edificarea cititorilor asupra adevăraţilor proprietari tabulari ai pădurii, redăm în copie Carte funciară nr.113 şi cea întocmită de „expertul Gheorghiu Adrian”.


Klic pe imagine pentru a o marii!
                    ^