Consiliul Judeţean Suceava împreună cu GAL Bucovina de Munte şi GAL Bazinul Dornelor anunţă organizarea, în data de 13 septembrie a.c., în colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Turism, a primei ediţii a Festivalului „Comorile muntelui” desfăşurat pe Masivul Rarău, la locul numit „Munceii Rarăului”.
Potrivit organizatorilor, festivalul urmăreşte promovarea şi valorificarea atât a resurselor turistice naturale, cât şi a celor antropice, în cadrul acestora acordându-se o importanţă deosebită elementelor de cultură materială şi spirituală, cu accent pe tradiţiile şi obiceiurile din zona montană a judeţului, după cum se arată pe site-ul Consiliului Judeţean Suceava.
„Evenimentul se desfăşoară pe parcursul unei zile şi include, alături de expoziţiile dedicate obiceiurilor de stână, meşteşugurilor tradiţionale, produselor gastronomice specifice, activităţilor de vânătoare şi pescuit, şi spectacole de toacă, trâmbiţă şi bucium, spectacole de cântece şi dansuri populare ale vetrelor folclorice de pe văile Bistriţei şi Moldovei, un concurs de orientare turistică, foc de tabără” mai precizează sursa citată.
Sursa video www.youtube.com