🌄 Din Cârlibaba, prin Italia, spre fotbalul mare. Sunt locuri mici care dau oameni mari. Cârlibaba e unul dintre ele.
Între munții care te călesc și te învață să fii tare și Bistrița Aurie care curge liniștit, s-au născut părinții unui băiat care astăzi începe să facă valuri în fotbalul românesc. Viața i-a dus în Italia, dar rădăcinile au rămas aici, în Bucovina.
Acolo, în Milano, s-a născut și a crescut Andrei Coubiș.
Un copil român printre italieni. O minge, un vis și o ambiție care nu ține cont de granițe.
Dar nu e genul rigid, care doar respinge mingea cât mai departe.
E calm. Cere balonul. Pasează sigur. Conduce defensiva. Are prezență.
Pentru Cârlibaba, e o mândrie discretă.
Pentru el, e doar începutul.
Poate va prinde un transfer important.
Poate va juca pe stadioane unde se cântă imnuri europene.
Un sat de munte care, fără să știe, a trimis în lume încă un vis.
băiatul ăsta nu e doar o promisiune.
E un nume care o să tot fie rostit.
Nu e ușor să crești în fotbalul italian. Acolo nu te ține nimeni doar pentru că promiți. Te ține disciplina. Te ține caracterul. Te ține munca. Și dacă nu faci față, dispare numele tău dintre zeci, sute, mii de alți tineri talentați.
Andrei n-a dispărut.
A urcat treaptă cu treaptă în academiile italiene, până a ajuns la AC Milan – un nume care spune tot în lumea fotbalului. Acolo nu doar că a jucat, dar a devenit și căpitan la echipa Primavera. Iar asta nu e o întâmplare. Asta înseamnă încredere. Înseamnă personalitate. Înseamnă că ceilalți se uită la tine când lucrurile devin grele.
Pe teren, e fundaș central.
Are alura aceea de jucător impunător, dar cu o inteligență tactică rară pentru vârsta lui. Știe când să intre tare. Știe când să aștepte. Știe când să construiască.
La doar 22 de ani, deja a trecut prin experiențe pe care alții le visează. A trăit și momente dificile, discuții despre națională, despre identitate, despre alegere. Pentru un tânăr crescut între două lumi, astfel de decizii nu sunt niciodată simple. Dar tocmai ele îl formează.
Acum e în fotbalul românesc. Și începe să arate că nu a venit doar să bifeze prezențe. A venit să confirme.
Pentru noi, cei care îi știm părinții, povestea are un gust aparte.
Poate într-o zi va ajunge la echipa națională mare.
Dar indiferent unde îl va duce drumul, undeva, în spatele poveștii lui, rămâne comuna noastră.
Și dacă ambiția lui e pe măsura începutului, atunci ține minte ce-ți spun, prietene: băiatul ăsta nu e doar o promisiune.
E un nume care o să tot fie rostit.





.jpeg)











