Femei,copii ,bărbaţi şi orice vorbitor de limba germană au fost deportaţi în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică.Această situaţie a durat până în anul 1949.
O Comisie Aliată de Control ,coordonată de sovietici, dau ordin ca pe 6 ianuarie 1945 ,să înceapă mobilizarea populaţiei germane apte de muncă.În 11 ianuarie începe ridicarea etnicilor germani.Orice vorbitor de limba germana trebuie ridicat indiferent dacă a participat la război sau nu .Germania fusese înfrântă şi nemţii trebuiau pedepsiţi!Instituţiile române implicate coordonate de sovietici erau Jandarmeria și Poliția.Nici Saşii din Ardel sau Şvabii din Banat nu au avut o soartă mai bună,toţi au fost mobilizaţi şi duşi cu forţa în Uniunea Sovietică şi au avut parte de acelaşi tratament ca şi etnicii germani din Bucovina.
Deportarea celor aproximativ 75.000 de etnici germani de pe teritoriul României în graniţele stabilite prin Dictatul de la Viena şi circa 5000 din Transilvania de Nord) la muncă silnică în URSS, a însemnat pentru comunităţile de germani pierderea celor apţi de muncă, persoanele ridicate fiind femeile în vârstă de 18-30 şi bărbaţii între 17-45 ani. Prin reforma agrară, familiilor de etnie germană de la sate li s-au luat mijloacele de subzintenţă iar în multe localităţi ele au fost şi date afară din case.Documentele din arhivele moscovite dovedesc faptul că încă din 1943 guvernul sovietic luase în considerare posibilitatea utilizării muncii germane, adică folosirea unor persoane care se simţeau ca aparţinători la poporul german sau erau priviţi ca atare, chiar dacă erau cetăţenii altor ţări. Planurile detaliate pentru mobilizare pentru muncă a unor germani din Europa Centrală sau de Sudest s-au elaborat însă abia în toamna târzie a anului 1944, după ce aceste spaţii au ajuns sub controlul Armatei Roşii şi astfel a devenit posibilă o transpunere în practică a acestei acţiuni, scrie Istoria contemporana.
SCURT ISTORIC AL GERMANILOR BUCOVINENI (DIE BUKOWINADEUTSCHEN , DIE BUCHENLANDDEUTSCHEN).
La recesământul din anul 1930,în Bucovina erau înregistraţi aproximativ 96.000 de perasoane declarate ca fiind de etnie germană.
În 1775, în urma unor întelegeri bilaterale între austrieci şi otomani, Imperiul Austriac anexează parte din aşa numita Ţara de Sus a Moldovei (cuprinsă între Carpaţi (la vest), Siret şi Prut (la est), Nistru (la nord) şi dealurile dintre riurile Moldova si Suceava (la sud)) dîndu-i numele de Bucovina ("Bukowina" sau "Buchenland"), nume derivat din cuvîntul fag ("buk" în ucraineana, "Buchen" în germana) întrucît zona era împadurită cu aceasta specie de copaci. In anul 1812, în urma unor întelegeri trilaterale între francezi (însăşi marele împarat Napoleon), ruşi şi otomani, Imperiul Ţarist Rus anexează parte din vechea Moldova cuprinsă între Nistru (la est), Prut (la vest), cetatea Hotinului (la nord) şi Dunăre, plus un mic litoral al Mării Negre (la sud) dîndu-i numele de Basarabia după primii voievozi Basarabi care au întemeiat Muntenia. De mentionat ca domnitorii de atunci ai Moldovei nici macar nu au fost consultaţi, întrebaţi în legătura cu aceste cedări. Puţin a lipsit ca ceva mai tirziu, Imperiul Ţarist să fi anexat si restul de Moldova , cea intre Carpaţi şi Prut. Daca n-ar fi fost si dezmembrarea monarhiei austro-ungare in 1918, probabil ca actuala Românie ar fi fost compusa numai din Oltenia, Muntenia si eventual Dobrogea.
Viziune este apocaliptică dar pe atunci posibilă.
Dupa crearea de către austrieci în 1775 a provinciei Bucovina, aceştia au început sa o colonizeze cu colonişti vorbitori de germană din diferite zone ale Imperiului Austriac dar şi din spaţiul germanic. Majoritatea proveneau din Renania-Palatinat ("Rheinland- Pfalz"), Baden-Baden ("Baden-Baden"), Hessa ("Hessen"), Boemia si Moravia ("Boehmen und Maehren"), Banat ("Banat"), etc.
Provincia Bucovina a facut iniţial parte din Galiţia Rasăriteană (cu capitala la Lvov (Liov)) iar din 1849 a fost ridicată la rangul de Ducat de Coroana ("Kronland"), primind denumirea de Ducatul Bucovina ("das Herzogtum Bukowina") fiind condusa direct de la Viena şi nu prin intermediari. Acest lucru a fost de importanţă majora pentru toate cele 5 principale etnii conlocuitoare ale acestei provincii: românii, ucrainienii (numiţi de austrieci, ruteni), germanii, evreii şi polonezii, întrucît austriecii (spre deosebire de maghiari) nu au încercat o germanizare forţată a populaţiei. Cu excepţia unor cazuri de schimbare a numelor de familie (de exemplu parinţii marelui compozitor Ciprian Porumbescu se numeau Golembyowski - "golemb" înseamna porumbel în ucraineana), în rest fiecare etnie a fost lăsată sa vorbească limba ei, sa-şi continue tradiţiile ei, sa aiba cultura ei, religia ei, etc.
Capitala noului ducat s-a stabilit la Cernauţi (Czernowitz") care dintr-un mic târguşor ucrainean a devenit în câteva decenii un oraş modern, comparabil cu Clujul, Timişoara, Oradea, Arad, etc. I se spunea pe atunci "Mica Viena" sau "Bastionul răsăritean al civilizaţiei apusene".
Foarte interesant este faptul ca cei care au dezvoltat şi ridicat cultura de limba germană nu au fost coloniştii germani (în marea lor majoritate fiind meştesugari, muncitori în fabrici, ţarani, funcţionari, etc) ci evreii, majoritatea fugiţi în decursul secolului XIX din Imperiul Ţarist unde pogromurile împotriva lor ajunseseră la limita insuportabilitaţii.
Către sfârsitul secolului XIX şi primele decenii ale secolului XX s-a creat o intelectualitate evreească de limba germana dintre care, unii reprezentanti mai de valoare sunt şi azi mult mai cunoscuti în Germania şi in Austria decât în patria mama, România.
Operele unor scriitori si poeţi precum Paul Celan, Alfred Margul Sperber, Gregor von Rezzori, Rose Auslaender şi încă mulţi alţii pot fi găsite azi în mai toate bibliotecile universitare, centrale, oraşenesti, comunale de pe cuprinsul Germaniei şi Austriei. Vocea tenorului Joseph Schmidt cu celebra lui melodie "Un cîntec străbate lumea" ("Ein Lied geht um die Welt") care, in anii 30, 40 ai secolului trecut (XX) îi încântau pe părinţii, bunicii şi străbunicii noştri va rămîne la loc de cinste alături de alte mari voci ale lumii.
Din nefericire totul, absolut totul s-a prăbusit în numai 24 ore în ziua de 27 iunie 1940 când guvernul URSS a înaintat României cumplitul ultimatum prin care cerea cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord.
Astazi este ştiut faptul ca în spatele acestui act barbar s-au aflat şi interesele Germaniei Naziste care încă din august 1939 încheiase un pact de neagresiune cu Rusia Sovietică. Hitler îi ceda lui Stalin teritorii (care de fapt nici nu-i aparţineau) precum Estonia, Letonia, Lituania, Polonia Rasăriteană, Transcarpatia (partea de nord a fostului Maramureş istoric) şi Basarabia în schimbul populaţiei de origine germană.
(ŢZIPTZERII MARAMURESENI) (DIE MARMOROSCHZIPSER)
,,O mică grupare de persoane vorbitoare de germană stabilită de câteva secole în câteva zone ale provinciei Maramures. Numele lor în româneste de tziptzer ("die Zipser") provine de la regiunea Zips din nordul actualei Slovacii de unde sunt originari. Au fost adusi în nordul Transilvaniei datorita faptului ca aveau experienţa din patria mama si erau buni pădurari, mineri, pietrari. După crearea provinciei Bucovina, autoritaţile austriece au colonizat câteva sute de tziptzeri in zona Vişeu-Vatra Dornei-Iacobeni ("Dorna Watra - Jakobeny") unde au deschis câteva exploatari miniere''.
Interesant este ca despre Bucovina nu s-a pomenit absolut de loc în acel pact de neagresiune, întâi şi întâi datorita faptului ca Bucovina (fosta zona de nord a Moldovei istorice) nu a aparţinut nicicând Imperiului Ţarist Rus.
Aşa se face ca în decurs de câteva luni, aproape toţi cei 96.000 de germani bucovineni au trebuit (mai de voie, mai de nevoie) sa-şi părăseasca ţara natală şi mai ales avutul agonisit în decursul câtorva generaţii şi să fie strămutaţi în Marele Reich German (alături de germanii basarabeni şi cei dobrogeni, în total, peste 200.000 de persoane).
Este adevarat ca în Reich au primit drept despăgubiri pământuri fertile, propice unei agriculturi de calitate (în special în teritoriile Poloniei Apusene ocupate de germani) dar ce folos?
În 1945, în fata înaintării de neoprit a Armatei Sovietice au trebuit sa se refugieze cu toţii în Vest pierzând pentru a doua oara (şi de data asta definitiv) toată agoniseala muncii lor scrie Revista Agero.
Datorită schimbărilor din anii 1989/1990, germanii din România şi-au creat prin Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) o organizaţie care îi reprezintă pe plan politic. FDGR este format din organizaţii locale, judeţene şi regionale. Cele regionale sunt în număr de cinci, câte una pentru: Regiunea Extracarpatică, Banat, Bucovina, Transilvania de Nord şi Transilvania.
