Locuitorii Suceavei, dar şi turiştii care vizitează judeţul au un nou punct de atracţie în centrul municipiului reşedinţă de judeţ. De vineri seara, în ziua în care s-a sărbătorit Ziua Bucovinei, pe faţada Palatului Administrativ din Suceava au început să fie proiectate spectacole de lumini pe fundal muzical, reprezentanţiile putând fi urmărite de acum înainte în fiecare seară. Pentru ziua de vineri, sucevenii care se aflau în centrul oraşului la orele 18:00, 19:00, 20:00 şi 21:00 au putut să admire spectacolele de lumini, care au durat de la câteva zeci de secunde până la câteva minute, fie pe fragment din opereta „Crai Nou”, fie pe piesa „Cântă cucu-n Bucovina”, cântată de Grigore Leşe. Ultimele două spectacole de lumini de vineri seara au avut loc pe muzica formaţiilor No Mercy şi Fun Factory, pentru a promova concertul la care vor participa cele două trupe, care va avea loc luni seara, de Ziua Naţională.
Pensie de 797 de lei după 36 de ani de muncă. Tribunalul Iași a decis că nu
este nimic în neregulă și atât merită
-
O femeie din Iași a ieșit la pensie cu 797 de lei pe lună, după 36 de ani
de ani și 9 luni de muncă, iar tribunalul care i-a judecat dosarul a ajuns
la con...
Acum 2 ore