foto : monitorul de suceava
Toate arterele principale de circulaţie care fac legătura între Bucovina şi zona de vest a ţării nostre se află la ora actuală la standarde europene. Toţi cei care doresc să se convingă de acest lucru trebuie să încerce ultimul tronson rutier reabilitat cu fonduri europene şi inaugurat în prezenţa autorităţilor judeţene şi locale pe parcursul zilei de vineri.
Este vorba despre circa 22 de kilometri de drum care au fost transformaţi dintr-un drum “aproape” forestier într-o şosea betonată special concepută pentru susţinerea traficului greu din zonă. Mai mult, DJ 174 Vatra Dornei – Şaru Dornei – Panaci este, după cum au declarat şi primarii localităţilor prin care trece, “un vis devenit realitate atât pentru autorităţi, cât mai ales pentru locuitori care astfel fac un pas către civilizaţie, către normalitatea europeană”.
După tăierea panglicii inaugurale şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, s-a arătat încântat că, în ciuda micilor divergenţe existente între cei trei constructori care au câştigat licitaţia pentru efectuarea lucrărilor şi executivul judeţean, proiectul a fost finalizat mai repede de termen.
“Mulţumesc Bunului Dumnezeu şi celor care s-au implicat în realizarea acestui proiect că a fost dus la bun sfârşit. Este un drum de circa 22 de km care trece prin trei comune şi poate că puţină lume mai credea că se va înfăptui această lucrare. Este un drum strategic care face legătura dintre Bucovina şi Ardeal, iar pe deasupra, scurtează distanţele către vestul ţării şi chiar sudul acesteia aproape cu jumătate”, ne-a declarat, la faţa locului, Gheorghe Flutur.
De cealaltă parte, deputatul PDL de Suceava, Dumitru Pardău, a ţinut să înlăture orice suspiciune “politică” ce ar putea să apară în urma acestei inaugurări.
“Nimeni nu ar trebui să se îndoiască de acest proiect care deserveşte locuitorii din trei localităţi, în care primarii au culori politice diferite. Asta nu ne-a făcut să abandonăm un proiect dorit de mult timp, ba dimpotrivă, ne-a ambiţionat să colaborăm şi mai bine, iar câştigul final este al întregii zone ”, a subliniat Dumitru Pardău.
Proiectul, derulat cu fonduri europene, se ridică la valoarea de peste 38 de milioane de lei, iar lucrările aveau termen de finalizare începutul lunii aprilie a anului viitor.
Sursa: newsbucovina.ro
Cod Roșu de viscol foarte puternic, cu vizibiliatare aproape zero, în
România. Au fost emise și alte alerte de vreme rea
-
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, mai multe
avertizări meteo de vreme rea, Cod Roșu, Cod Portocaliu și Cod Galben de
ninsori, visc...
Acum 30 de minute
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile dumneavoastra aici!
Comentariile injurioase sau care conțin cuvinte obscene, vor fi șterse,de asemenea și comentariile care aduc atingere demnității!
Comentariile care sunt postate cu scopul de a face reclamă sau care conțin linkuri spre site-uri vor fi șterse, de asemenea tot ceea ce este reclamă directă sau mascată, va fi șters!