Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat presei, vineri, că Bucovina va fi prezentă la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin ca regiune specifică, fiind promovate zona şi produsele tradiţionale meşteşugăreşti, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Sursa foto Adevarul.ro |
Totodată, Flutur a spus că, vineri, a stat de vorbă cu Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, PC Arhimandrit Datev Hagopian, despre implicarea Bisericii Armene în programul 'Pelerin în Bucovina', urmând ca în colaborare cu CJ Suceava să fie editate pliante de promovare a acestui program care să fie distribuite comunităţilor armene din diaspora. PC Arhimandrit Datev Hagopian a solicitat autorităţilor sucevene sprijin pentru organizarea, în 2012, a manifestărilor prilejuite de împlinirea a cinci sute de ani de la zidirea Mănăstirii Hagigadar, situată la ieşirea din municipiul Suceava. Potrivit lui Flutur, singurele mănăstiri sau biserici armeneşti din afara Armeniei se află în România, la Suceava.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile dumneavoastra aici!
Comentariile injurioase sau care conțin cuvinte obscene, vor fi șterse,de asemenea și comentariile care aduc atingere demnității!
Comentariile care sunt postate cu scopul de a face reclamă sau care conțin linkuri spre site-uri vor fi șterse, de asemenea tot ceea ce este reclamă directă sau mascată, va fi șters!