La finalul vizitei în judeţul Suceava, preşedintele Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şiA Scriitorilor de Turism (FIJET), Tijani Haddad, a declarat că „experienţa a fost fantastică”, precizând că aceasta este opinia tuturor jurnaliştilor de turism. „Toată lumea este fericită, toată lumea a petrecut minunat. Primirea a fost grozavă, organizarea a fost perfectă iar mâncarea şi totul de aici a fost din abundenţă.
Şi am apreciat în mod deosebit ospitalitatea. Ceea ce mi-a plăcut a fost participarea localnicilor, care erau primitori peste tot pe unde am mers. Acesta este un lucru fantastic şi aşa trebuie să fie turismul”, a declarat Tijani Haddad. El a spus că plimbare cu pluta pe râul Bistriţa a fost una dintre momentele care i-au plăcut cel mai mult, arătând că deşi au fost unele „momente mai grele”, în mod sigur acestea vor rămâne în memoria jurnaliştilor. „Cred că turiştii ar trebui să vină aici. Nouă ne-a plăcut foarte mult. Bucovina este fantastică. Sunt convins că turiştii vor veni aici dacă România va da mai multă atenţie infrastructurii de aici şi accesului spre această zonă. Şi nu în ultimul rând ar trebui promovată mai mult această zonă. Cred că România ar trebui să investească mai mult în promovarea acestei zone”, a declarat preşedintele FIJET. La rândul său, un ziarist al unei agenţii de ştiri din Los Angeles, SUA, Jim Thompson, a spus că zilele petrecute în judeţul Suceava „au fost fantastice”, adăugând că îşi doreşte să se reîntoarcă în Bucovina. „Iubesc Bucovina, pentru că sunt foarte multe lucruri de văzut şi de făcut. Nu am reuşit să le văd şi să le fac pe toate şi din acest motiv vreau să mă întorc”,scrie SucevaNews Online .

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile dumneavoastra aici!
Comentariile injurioase sau care conțin cuvinte obscene, vor fi șterse,de asemenea și comentariile care aduc atingere demnității!
Comentariile care sunt postate cu scopul de a face reclamă sau care conțin linkuri spre site-uri vor fi șterse, de asemenea tot ceea ce este reclamă directă sau mascată, va fi șters!