Medicii veterinari au reuşit, ieri, să salveze un pui de urs, în vârstă de aproximativ doi ani, prins într-un laţ dintr-o livadă. Adormit cu o puşcă cu tranchilizant şi scos din laţ, puiul de urs s-a trezit pe acordurile de vioară ale unui inspector silvic care a cântat pentru el minute în şir.
Acţiunea de salvare a ursului a fost însă cât se poate de serioasă. Puiul, un mascul de aproximativ 50 de kilograme, se prinsese într-un laţ pus probabil pentru mistreţi, pe raza Ocolului Silvic Vama, Fondul de Vânătoare Paltin. În noaptea de marţi spre miercuri, animalul a coborât spre zona locuită, până la mai puţin de 50 de metri de case. Vânătorii cred că puiul de urs a fost atras de merele dintr-o livadă, însă, din păcate pentru el, la o spărtură de gard era pusă o capcană. Mai exact un laţ din sârmă, în care ursul şi-a prins capul şi din care nu a mai putut ieşi. Oamenii din zonă au auzit urletele animalului încă din cursul nopţii.
Cititi mai mult pe: Monitorul de Suceava.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile dumneavoastra aici!
Comentariile injurioase sau care conțin cuvinte obscene, vor fi șterse,de asemenea și comentariile care aduc atingere demnității!
Comentariile care sunt postate cu scopul de a face reclamă sau care conțin linkuri spre site-uri vor fi șterse, de asemenea tot ceea ce este reclamă directă sau mascată, va fi șters!