(P)
NITRON este un produs de clasa superioara.
Dezvoltat ştiinţific cu scopul de a construi masa musculară fara grasimi
şi pentru a sprijini refacerea ţesutului muscular post antrenament..
Un actor inconjurat de figuranti dintre cei mai ciudati, declamandu-si rolul intr-un decor nepotrivit si neasteptat, uitat parca dintr-o alta piesa si avand un scenariu scris pentru o alta lume.E 2008. Suna la fel de amenintator ca acele E-uri inscrise pe ambalajele ce inspaimanta azi poporul roman, aflat la cumparaturi printre rafturile labirintice ale hipermarketurilor, "cu preturi hipermici". Cu 40 de ani in urma, nimeni nici macar nu banuia ca exista E-uri, iar cuvantul bacanie inca nu iesise pe usa din dos a limbii romane.
Eseu de Voicu Bojan.
Eseu de Voicu Bojan.
 |
| La poalele Muntilor Rodnei, pe Valea Bistritei, Carlibaba era considerata in anii ’60 o „circa grea“. Dispensarul era pe vremea aceea o ruina. Ritualurile de trecere – cum sunt nasterea, boala sau moartea – se petrec toate, de peste 40 de ani, cu complicitatea Doctorului. El este regizor, actor si spectator al unei piese ce se joaca la nesfarsit pe scena vietii, compusa dintr-o suita de drame, mai mari sau mai mici. |
Si tot cu 40 de ani in urma, tanarul doctor Mircea Gordan - infricosat de moarte, intr-o casa modesta cu tavanul prea jos, la lumina unei lampi cu petrol fumegande - isi incepea cariera medicala, incercand din rasputeri sa-si aduca aminte gesturile si cuvintele domnului doctor conferentiar Rusu, in timp ce opera o extragere manuala de placenta, dupa o nastere dificila, ce durase mai bine de 7 ore.
Doamna Nela, care urma sa-i fie asistenta vreme de 25 de ani, isi aminteste de parca ar fi fost ieri cum statea infrigurata, lipita de soba, cand a intrat tanarul medic pe usa dispensarului: „Era inalt si era un barbat asa de frumos, ca mi-am zis in sinea mea ca n-avea cum sa ramana intr-un loc pierdut ca asta.
Era entuziast, dar nestiutor cu privire la toate greutatile ce-l asteptau. Culmea este ca a ramas.“ N-a trecut mult pana cand tanarul si-a dat seama ca se indragostise de locuri, de oameni si, mai ales, de viata incredibil de imprevizibila si de dura, cu treziri in toiul noptii pentru tot felul de interventii dificile, plagi adanci, nasteri, ingheturi, accidente de munca, arsuri, cu plecari inapoi la culcare pe la 4-5 dimineata, dormind pana la 7-8, apoi iar cu treziri pentru a primi pacientii care asteptau deja la usa.
Era actiune, era adrenalina, era drama, iar el brusc nu mai era un medic tinerel anonim si sovaielnic, un proaspat absolvent fara experienta, ci era actorul principal in acest teatru fara sfarsit al vietii si al mortii. Un actor inconjurat de figuranti ciudati, declamandu-si rolul intr-un decor nepotrivit si neasteptat, uitat parca dintr-o alta piesa si avand un scenariu scris pentru o alta lume.
S-a hotarat. Drept rasplata pentru curajul sau de a-si asuma total acest rol, actorul va primi chiar un nume de scena, iar de atunci pana azi, incepand cu sotia lui, Paula, continuand cu Stefan si Ana, cei doi copii ai lor, si terminand cu zecile de rude, prieteni si sutele de pacienti nu i se va spune altfel decat, simplu, Doctorul.
Carlibaba este un loc neobisnuit, cu un nume simpatic. Plasat intr-o depresiune adanca din Muntii Rodnei, nu departe de granita cu Ucraina, locul era considerat in anii ’60 ca fiind o zona greu accesibila, necolectivizabila. Din punct de vedere medical, era denumita tehnic o „circa grea“, la care nu se putea inhama oricine.
Pe langa comuna in sine, mai erau o groaza de catune risipite aiurea si ascunse prin padure, ce tineau toate de circumscriptia Carlibaba. Dispensarul era pe vremea aceea o cvasiruina, o cladire veche, supradimensionata, de lemn, cu o sobra arhitectura germana.
Vantul suiera pe langa ferestre, sobele fumegau, nu era curent, telefonul cu manivela mergea doar cand poftea, iar instrumentarul medical era absolut rudimentar. Temperaturile iarna sunt aici extreme, inregistrandu- se frecvent –35°C, zapada se instaleaza in noiembrie si nu se da dusa pana in martieaprilie, cand se pune pe ploi, iar verile sunt scurte si aurii precum Raul Bistrita Aurie, care taie comuna in doua.
Oamenii de aici sunt o amesteca tura ciudata – majoritatea ucraineni, romani, hutuli cu origini poloneze, tipteri originari din Germania, dintre care multi s-au intors azi acolo, si evrei, care nu mai sunt aproape deloc, ultimii parasind locul prin ’74. In comuna sunt trei biserici – doua ortodoxe si una romano-catolica. A existat candva si o sinagoga, dar a fost transformata in grajd, iar apoi a disparut.
Obiceiurile sunt dintre cele mai variate si, chiar daca apartin unui anumit grup etnic, la ele participa, intr-un fel sau altul, toata comunitatea – Luminatia la 1 noiembrie, Johannes Feuer in Noaptea de Sanziene, cand se da foc la cauciucuri pe dealuri, de Craciun vin Irozii, Brancovenii, un grup mare ce reia povestea domnitorului si a fiilor sai, care, captivi fiind la Poarta Otomana, refuza sa se lepede de credint a crestina si drept urmare sunt decapitati, apoi vin colinda ruseasca si capra, iar decorul dispensarului se schimba.
O data pe an, aici joaca alti actori, iar Doctorul devine doar spectator. Marile afaceri ale zonei sunt cele cu lemne, dar s-au mai dezvoltat mici pensiuni, au mai aparut si magazine. Un tip, Sandu, a adus un lift, a amenajat o partie de schi pe un teren concesionat de primarie, dar acum mafia locala il saboteaza pe fata, ca sa puna mana pe afacere.
In timp ce localitatile din zona s-au dezvoltat vizibil, mai ales din punct de vedere turistic, Carlibaba a ramas mai in urma, cu toate ca are un potential mare. Pasiunile, interesele de grup franeaza initiativele curajoase. Cu toate acestea, in curtea scolii a aparut o gradinita frumoasa, cu ajutor din Elvetia, scoala arata bine si de curand se mandreste cu o incalzire centrala pe lemne – „un vis ce dureaza de zeci de ani, in care am indurat mult frig“, dupa spusele domnului Markievici, un veteran al corpului profesoral.
La 1 noiembrie 1966, comunistii au dat acel decret fatal, asa ca a inceput sa curga cu decretei – copii nascuti la comanda regimului. Visul de chirurgie al Doctorului se transformase in ginecologie. In 1968, in Carlibaba inca nu era tras curent electric si Doctorul povesteste despre marea orbecaiala ce avea loc in dispensar dupa lasarea serii: „Exista un generator electric in comuna, pe care Otto trebuia sa-l invarta cu calul ala alb si scheletic.
Cand nu se imbata, invartea seara cate o jumatate de ora, o ora. In rest, neavand lampi cu petrol peste tot, bezna era totala, ma loveam de pereti cautand vatraiul de foc. Parca era un facut – cum se termina curentul, dat cu zgarcenie de mecanicul Otto, incepeau nasterile.
Moseam, operam la lampa cu petrol, ma ajutam cu lanterna, era ceva de groaza. Multa vreme n-am avut moasa, apoi a venit una cam ticnita, cu un singur dinte in fata. Camera asta mare a fost transformata in casa de nasteri, copiii tipau pe intuneric, iar unele femei nu mai apucau sa vina la dispensar, nasteau acasa. Uite, pe Cristina am mosit-o acasa, desi mama ei statea peste drum.
Pe Nuti, mama lui Vasilica, la fel. Am avut noroc – n-am pierdut niciodata vreun copil, n-a murit nicio mama.“ Doamna Florinela, mana dreapta a Doctorului si asistenta lui de 27 de ani, spune ca azi natalitatea a scazut dramatic. Se uita in registre peste niste cifre edificatoare: daca in anii ’70 se nasteau in Carlibaba peste 100 de copii pe an, in ’87 erau 58, iar in 2003 doar 15.
Doamna Florinela organizeaza recoltarile de luni dimineata, cele din programul national de analize destinat populatiei, masoara inaltimea oamenilor, le citeste greutatea, le masoara talia, introduce datele in computer, face munca de teren, e mereu prezenta si, printre picaturi, deapana poves ti cu doamna Domnica, vajnica femeie de serviciu, care are in grija vreo patru sobe, pe care le alimenteaza nonstop cu lemne.
Desi la meteo s-a anuntat un val mediteranean de caldura, ninge intermitent de 5 zile, stratul de zapada e tot mai gros si amenintarea cu izolarea localitatii tot mai mare, lucru ce se intampla iarna destul de frecvent. Prin noile geamuri termopan, ninsoarea de afara parca se vede mai frumos.
In pod, printr-un geam inexistent, ninge usor peste un patut de bebelus, abandonat, amintind de o alta epoca, demult apusa. Una de aur. Geografic vorbind, in Carlibaba si peste tot in jur, in orice directie ai lua-o, sunt locuri de o frumuset e aparte, iar nu putini sunt cei care si-au pierdut capul, au dezvoltat o anume dependenta si, prin urmare, se intorc aici mereu si mereu.
Izvoarele Sucevei, Valea Tibaului, Varful Ineu (2.279 m), Batca Tatarcii, Pasul Rotunda, iar mai incolo Vatra Dornei si Borsa sunt doar cateva dintre locurile-cheie ce impresoara comuna, la care se adauga padurile nesfarsite, rai al ciupercarilor, raurile iuti lucind de pastravi, lipani, chiar lostrite, precum si zonele bune de vanatoare.
Multe dintre victimele Carlibabei sunt prieteni de-ai Doctorului: un poet azi celebru, un alt poet damnat si mort prea devreme, un fost pentatlonist la Clubul Steaua, un inginer de drumuri, fratele Doctorului, Nelu, si el tot medic de tara, un pictor azi consacrat la New York, un preot catolic amator de muzica clasica, vreo cativa fosti colegi de facultate, precum si multi altii.
Toti acesti baieti studiosi, frumosi, plini de exuberanta au inceput sa roiasca in jurul tanarului medic cu lipici, ce-i fermeca cu povesti incredibile despre aceasta lume nou descoperita. Stia sa fie o gazda grozava si, in acelasi timp, se straduia din rasputeri sa nu amestece profesia de medic cu viata lui privata. A tot incercat vreme de 40 de ani. Nu i-a iesit niciodata.
In concluzie, viata lui a devenit profesia de medic – un destin asumat, ce se impleteste strans cu destinele unei comunitati vii, care are nevoie de el ca de aer, dar care poseda o memorie extrem de scurta. In Carlibaba, ritualurile de trecere – cum sunt nasterea, boala sau moartea –, se petrec toate, de aproape o juma- tate de secol, cu complicitatea Doctorului.
Dispensarul a devenit pentru el casa, iar pentru localnici cetate de scapare; bicicleta lui cea rosie a devenit salvare discreta, fara sirena, dar anuntata de latratul cainilor; bolile altora au devenit propriile sale poveri; iar familia lui, dupa ce a inteles ca nu e nimic de facut si dupa ce copiii au trebuit dati la scoala, se afla la Cluj, la 250 de kilometri distanta.
Vorbesc zilnic la telefon, fac o naveta constanta si costisitoare unii catre altii, dar s-au obisnuit si, vorba Doctorului, distanta face bine, iubirea devine mai mare si revederea cu cei dragi este mereu mai dulce. Nevasta, Paula, si prietenele ei, venite pentru cateva zile la Carlibaba, tocmai au plecat inspre Cluj cu trenul din Iacobeni, lasand in urma o unda de voie buna, vasele spalate si un castron glorios plin cu snitele.
Prietenul Vicky a ramas sa-i tina Doctorului de urat o saptamana intr-un miez de noiembrie surprinzator si hibernal, cu zapada multa si temperaturi joase de pana la –14°C. Insotit de catelul Max, ziua se plimba prin zapada de colo-colo, adulmeca plin de nesat mirosul de fum de lemne pe drum, face mici cumparaturi, mestereste tot felul de chestii tehnice prin dispensar si are mereu fantezii culinare fabuloase. Uneori isi aminteste: „Era odata un revelion cu ninsoare multa, eram multi in jurul mesei, petrecerea era in toi, cand apare o femeie plina de sange, cu o juma’ de sticla de bere infipta in cap.
Sa fi fost cam ora 3 noaptea. Doctorul imi zice: «Vicky, hai!», asa ca mergem in cabinet si eu, usor sprituit cum eram, devin chirurg de mana a doua. De fapt, il mai asistasem eu la o nastere, desi ca profesie sunt inginer. Ma trezesc pe data, in timp ce femeia povesteste potolit despre barbatul ei, care bause prea multa votca. Cum stateau ei asa, fara preaviz, cica omul a spart brusc de masa o sticla de bere si, tinand sticla asta de gat, i-a infipt-o in cap.
Eu ii tin Doctorului lumina, el scoate cioburile, spala rana, coase si tot coase vreo ora. Fara anestezie. Femeia tace si indura fara sa cracneasca. O bandajam si ii facem un pat improvizat in dispensar. Doctorul vrea sa o tina o zi, doua sub observatie. Punem un brat de lemne in soba si ne intoarcem la chef, dar nu mai avem niciun chef de chef. Cand ne trezim a doua zi, constatam ca femeia o zbughise deja pe geamul inghetat.
N-am mai vazut-o niciodata. N-a zis nici mersi.“ De dimineata incepe foiala. Daca e in forma, iarna Doctorul se spala pana la brau cu zapada. Domnica trece cu lada de lemne spre magazie si, tragand cu coada ochiului spre el, isi face o cruce discreta. Pe hol deja foiesc pacientii. Vin care-cum: pe jos, cu masina, cu faetonul. In usa, fiecare se matura de omat pe haine, pe incaltari, inainte de a intra.
Apare si Florinela si scrie ceva in registre. Apoi, Doctorul bea in bucatarie, impreuna cu doamnele, o cafeluta mica, tare, din aceeasi canita neagra cu farfurioara. Fumeaza o tigara, imbraca halatul si incepe consultatiile. Scrie mereu intr-un registru, mai rau ca la scoala. Uneori, scriptele se reiau seara, parca nu se mai termina. Dupa- amiaza citeste, mai face cate o vizita la domiciliul bolnavilor.
Cu o noapte inainte, a fost, impreuna cu cei de la politie, sa constate undeva in padure decesul unui tanar de 32 de ani, peste care s-a rasturnat faetonul plin cu lemne. O batranica a alunecat ieri pe zapada, si-a spart capul si trebuie monitorizata, un taietor de lemne s-a imbatat, a adormit intr-un sant vreo doua ore si aproape inghetase cand l-a gasit un trecator.
Doctorul are o crema miraculoasa, secreta, anume pentru degeraturi de-astea, pe baza de votca. O prepara la dispensar, efectele ei sunt uimitoare si in caz de arsuri. Un nou-nascut, de pe o ulita invecinata, nu prea creste, asa ca e vizitat si i se schimba alimentatia. Un alt nou pacient, micul Petrica, trebuie vaccinat. Sta departe, intr-un catun, pe Pleta, dincolo de culmea Fluturica.
Drumul abrupt trece prin padure, casa este modesta, iar in patucul de lemn Petrica – o sarmaluta cu capatana rosie de plans – e legat fedeles, cica sa aiba picioarele drepte cand va creste mare. Doctorul il ia cu binisorul, il dezleaga incet, ii vorbeste, il pipaie pe burtica, ii face vaccinul. Surorile lui Petrica, frumos imbrobodite, stau stana de piatra langa soba privind in tacere.
Mama se perpeleste in picioare, nestiind prea bine ce sa faca cu mainile. Intr-o oala fierb niste cartofi, peretii sunt tapetati cu imprimeuri in culori expresioniste, iar afara tocmai s-a pornit un vant, care da parca un sens pomilor incadrati de rama veche a geamului. Asa cum a venit, in mana avand gentuta rosie, izolata termic, pe care scrie sters Coca Cola si in care se aduc vaccinurile de la Dorna, silueta Doctorului se pierde pe cararea de intoarcere, inghitita de verdele inchis al padurii de brazi.
Vezi articolul in original pe National Geographic Romania!
Cizme negre-pu peste genunchi Hannah
Corset Flamenco
Am citit articolul acesta care mi-a placut foarte mult trebuie sa mentionez ca si eu Nina ,sint nascuta in comuna Cirlibaba si il cunosc pe domnul doctor Gordan si pe doamna Florinela sint oameni minunati care ne-au ajutat foarte mult si sper ca ne ajuta mai departe.Mama mea este in ingrijirea acestor doi oameni buni si pot sa spun ca oricind a avut nevoie de ingrijire medicala tot timpul a primit .Va multumesc din suflet si va doresc multa ,multa sanatate si sa ramineti tot asa .Cu stima Nina Zeller (Nistoriuc)
RăspundețiȘtergere