În fiecare an, pe 24 iunie, românii marchează sărbătoarea Sânzienelor. Noaptea ce precede această zi se crede că este magică - minunile sunt posibile, forțele benefice, dar și cele negative ajung la apogeu.Noaptea de Sânziene este o noapte magică, un moment de linişte, de echilibru, în care se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Se spune că mai ales în această noapte (23-24 iunie, noaptea premergătoare zilei Sfântului Ioan Botezătorul) cei norocoşi pot întâlni Sânzâienele.
În Bucovina, creştinii ortodocşi se roagă la moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Ei speră că vor scăpa astfel de necazuri şi de boli.Tot în Bucovina, la Cârlibaba,în seara ajunului sărbatorii de Sânziene pe 23 iunie,se ridică un imens rug funerar,care este aprins de către tinerii comunitaţii,de obicei se aleg cele mai înalte locuri ale satului,focul este întreţinut cu lemne uscate şi resturi de vegetaţie,unde se adună toata suflarea satului şi se striga in cor ,,Johannes-Feuer"(Focul lui Ioan).
Desi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeița silvestră. Sanzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credința populară, Sanzienele erau considerate a fi Copii din Grupul nişte femei frumoase, nişte adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
Hora Sânzienelor
Legendele spun că Sanzienele sunt niște fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă și "dau puteri" deosebite florilor și buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. Ele cântă și împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii. Sanzienele se răzbună pe femeile care nu țin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gură. Nici bărbații nu scapă ușor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi așteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene știindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.
Soarele iubirii
Sanzienele reprezintă şi un prilej de întâlnire a tinerilor ce doresc să-şi unească destinele, o sărbătoare iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cântec şi joc. În ajunul Sânzienelor, fetele şi băieții care urmează a se căsători se adună spre seară în sat. E veselie, voie bună şi toată lumea e cu sufletul deschis. Se ţin bâlciuri cu tiribombe şi căluşei. Flăcăii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe câmp flori de sânziene şi împletesc cununi. Apoi aruncă peste case coroniţele. Dacă se lovesc sau se agăță de horn, vestesc o cununie apropiată. În zorii zilei flăcăii se adună în cete şi străbat satele, cu flori de sânziene la pălării. Se alege "Drăgaica". Este propusă una dintr-un grup de şapte fete. Ea trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi cea mai bună dintre fetele satului. Va fi împodobită cu spice de grâu. Celelalte tinere se îmbracă în alb. Astfel format, alaiul Drăgaicei porneşte prin sat şi pe ogoare. La răscruci fetele fac o horă şi cântă voioase. Adesea "Drăgaicele" sunt confundate cu "Sanzienele". După unii specialişti, sărbătoarea Sânzienelor îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă care se învârteşte amețitor.
Scăldate în rouă
Ceremonialul cuprinde apoi întreg satul. Gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care îl aşează pe grindă, în şură. Ei speră ca până la acea înălţime se li se adune grânele. Bătrânii vorbesc că în noaptea de Sânziene, ielele se adună şi dansează în pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau damblageşte. Tot ei cred că cine nu respectă Drăgaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri fulgerat. În popor se spune că fetele care vor să se mărite repede trebuie să se spele cu rouă. Însă, pentru ca acest scăldat ritual să aibă efectul scontat, se respectă anumite condiții: în zori, din locuri necălcate, babele strâng roua Sânzienelor într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storc într-o oală nouă. În drum spre casă, ele nu vorbesc deloc și mai ales nu trebuie să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea sunt împlinite, cine se spală cu roua respectivă va fi sănătos şi drăgăstos peste an. Femeile măritate pot face şi ele acest ritual, ca să fie iubite tot anul de soț și să aibă copii frumoşi şi sănătoşi.
Numite în tradiţia populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Sânzienele sau Sânzâienele sunt fiinţe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare, care au numai însuşiri bune.
Desi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeița silvestră. Sanzienele erau considerate, încă din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credința populară, Sanzienele erau considerate a fi Copii din Grupul nişte femei frumoase, nişte adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.Legendele spun că Sanzienele sunt niște fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă și "dau puteri" deosebite florilor și buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. Ele cântă și împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii. Sanzienele se răzbună pe femeile care nu țin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gură. Nici bărbații nu scapă ușor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi așteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene știindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate.
Soarele iubirii
Sanzienele reprezintă şi un prilej de întâlnire a tinerilor ce doresc să-şi unească destinele, o sărbătoare iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cântec şi joc. În ajunul Sânzienelor, fetele şi băieții care urmează a se căsători se adună spre seară în sat. E veselie, voie bună şi toată lumea e cu sufletul deschis. Se ţin bâlciuri cu tiribombe şi căluşei. Flăcăii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe câmp flori de sânziene şi împletesc cununi. Apoi aruncă peste case coroniţele. Dacă se lovesc sau se agăță de horn, vestesc o cununie apropiată. În zorii zilei flăcăii se adună în cete şi străbat satele, cu flori de sânziene la pălării. Se alege "Drăgaica". Este propusă una dintr-un grup de şapte fete. Ea trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi cea mai bună dintre fetele satului. Va fi împodobită cu spice de grâu. Celelalte tinere se îmbracă în alb. Astfel format, alaiul Drăgaicei porneşte prin sat şi pe ogoare. La răscruci fetele fac o horă şi cântă voioase. Adesea "Drăgaicele" sunt confundate cu "Sanzienele". După unii specialişti, sărbătoarea Sânzienelor îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă care se învârteşte amețitor.
Scăldate în rouă
Ceremonialul cuprinde apoi întreg satul. Gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care îl aşează pe grindă, în şură. Ei speră ca până la acea înălţime se li se adune grânele. Bătrânii vorbesc că în noaptea de Sânziene, ielele se adună şi dansează în pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau damblageşte. Tot ei cred că cine nu respectă Drăgaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri fulgerat. În popor se spune că fetele care vor să se mărite repede trebuie să se spele cu rouă. Însă, pentru ca acest scăldat ritual să aibă efectul scontat, se respectă anumite condiții: în zori, din locuri necălcate, babele strâng roua Sânzienelor într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storc într-o oală nouă. În drum spre casă, ele nu vorbesc deloc și mai ales nu trebuie să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea sunt împlinite, cine se spală cu roua respectivă va fi sănătos şi drăgăstos peste an. Femeile măritate pot face şi ele acest ritual, ca să fie iubite tot anul de soț și să aibă copii frumoşi şi sănătoşi.
Numite în tradiţia populară şi Sfintele, Frumoasele, Măiastrele, Sânzienele sau Sânzâienele sunt fiinţe ireale, fantastice, făpturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefăcătoare, care au numai însuşiri bune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile dumneavoastra aici!
Comentariile injurioase sau care conțin cuvinte obscene, vor fi șterse,de asemenea și comentariile care aduc atingere demnității!
Comentariile care sunt postate cu scopul de a face reclamă sau care conțin linkuri spre site-uri vor fi șterse, de asemenea tot ceea ce este reclamă directă sau mascată, va fi șters!