Articol preluat de la Adevarul .ro
Franz Des Loges este cel mai longevic şi cel mai important
primar pe care l-a avut oraşul Suceava. El a construit centrul urbanistic al Sucevei, a introdus iluminatul public, alimentarea cu apă, canalizarea şi a asflatat primele străzi din oraş.
Franz Ritter von Des Loges este cel mai longeviv primar pe care l-a avut oraşul Suceava, îndeplinind această funcţie în perioada 1891 - 1914. El s-a născut în anul 1846 la Viena, într-o familie de origine franco - elveţiană.
În anul 1871, Franz Des Loges a absolvit cursurile Facultăţii de Drept din Viena, fiind repartizat la Tribunalul din Cernăuţi şi apoi la primăria aceluiaşi oraş. O perioadă a fost angajat ca inginer la societatea care a construit calea ferată Lemberg - Cernăuţi - Iaşi, iar la finalizarea acestei căi feroviare, Franz Des Loges a primit o pensie viageră din partea statului român şi a fost înnobilat cu titlul de cavaler.
El s-a stabilit în oraşul Suceava, unde s-a căsătorit cu Lola Isopescu, fiica cunoscutului profesor local Samuil Isopescu. Pe 1 august 1891, Franz Des Loges a fost ales în funcţia de primar al oraşului Suceava, fiind ulterior reales de mai multe ori. Acesta a fost primar aproape 23 de ani (1891 - 1914), fiind cel mai longeviv edil al Sucevei. În plus, în perioada 1898 - 1904, a fost ales ca şi deputat al colegiului oraşelor în Dieta Bucovinei (parlamentul care a funcţionat în Ducatul Bucovinei între anii 1861-1918).
Franz Des Loges a introdus energia electrică, iluminatul public, alimentarea cu apă, canalizarea şi străzile asfaltate în Suceava
În perioada în care Franz Des Loges a condus oraşul Suceava au fost construite clădirile în care se află astăzi Prefectura (Palatul Administrativ orăşenesc, finalizat în 1904 şi în care erau adăpostite administraţia oraşului, poliţia, pompierii, o casă de economii şi muzeu de istorie), Muzeul Judeţean (sediul Căpităniei Districtuale, realizat în 1902 - 1903), Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" (Gimnaziul greco - oriental, construit în 1895 pe locul vechii Pieţe de lemne), Palatul de Justiţie şi Spitalul Vechi (Casa publică generală a bolnavilor din Suceava, construită în perioada 1891 - 1903), timp în care a fost practic realizat centrul urbanistic al Sucevei.
În anul 1895, primarul Franz Des Loges a obţinut un împrumut de 1,5 milioane de coroane pentru electrificarea oraşului, construcţia canalizării, a unei apeduct şi îndiguirea râului Suceava.
Tot în anul 1895, s-a început şi construirea liniei de cale ferată care lega Iţcaniul (actualmente un cartier mărginaş al Sucevei) de Suceava şi care a fost finalizată în 1898. Calea ferată traversa oraşul pe lângă Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare"(centrul oraşului) şi avea capătul în zona Oborului, situat în preajma actualei Policlinici, între cele două fiind o distanţă de circa 1,5 kilometri.
Tot în perioada în care Franz Des Loges a condus oraşul Suceava, în data de 12 octombrie a fost pusă în funcţiune Uzina electrică, construită de Societatea Unificată de Electricitate din Viena şi amplasată într-o clădire de pe malul Pârâului Cetăţii. În oraş a fost introdus iluminatul public electric, fiind instalaţi stâlpi metalici din zăbrele, care aveau lampadare cu becuri inandescente.
În data de 12 august 1912, ca urmare a lucrărilor făcute de firma G. Rumpel din Viena, a fost dată în folosinţă Uzina de apă, care putea debita 350.000 m³/an, concomitent cu reţeaua public de aducţiune, alimentare cu apă (24 kilometri) şi canalizarea pentru ape reziduale (30 kilometri). De asemenea, primarul Franz Des Loges a asfaltat pentru prima dată străzile oraşului. Acesta a avut un rol important şi în plan cultural. Franz Des Loges a sprijinit procesul de restaurare şi punere în valoare a unor monumente istorice reprezentative din Suceava.
Astfel, s-au realizat lucrări de consoliare a ruinelor Cetăţii de Scaun Sucevei, s-au restaurat Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou şi Biserica Mirăuţi. În ianuarie 1900, s-a constituit Societatea "Muzeul orăşenesc din Suceava".
În oraş au fost instalate elemente moderne de mobilier urban - felinare, chioşcuri de ziare, bănci, două pavilioane de agreement, dintre care unul situat în Parcul Central (unde a fost inaugurat în 1908 bustul împăratului Franz Joseph al Austriei)
Cavalerul Franz Des Loges a fost înmormântat la loc de cinste în Cimitirul Pacea din Suceava
Franz Des Loges a murit pe 10 mai 1914, la vârsta de 68 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Pacea din Suceava.
În anul 1931, Primăria Sucevei i-a ridicat un monument funerar deasupra criptei, pe care scrie "în numele cetăţenilor recunoscători".
În anul 2008, a fost realizată o placă - basorelief din ciment marmorat alb, cu portretul în medalion al fostului primar al Sucevei, Franz cavaler Des Loges,care a fost amplasată pe clădirea vechii Primării a Sucevei (actuala clădire a Prefecturii şi a Consiliului Judeţan Suceava), pentru a cinsti memoria edilului în mandatul căruia a fost construită clădirea respectivă.
Pe placa realizată de către sculptorul sucevean Cezar Popescu s-a pus următoarea inscripţie "Existenţa acestui edificiu se datorează lui Franz cavaler Des Loges, primar al Sucevei 1891-1913".
Sursa:Adevarul .ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile dumneavoastra aici!
Comentariile injurioase sau care conțin cuvinte obscene, vor fi șterse,de asemenea și comentariile care aduc atingere demnității!
Comentariile care sunt postate cu scopul de a face reclamă sau care conțin linkuri spre site-uri vor fi șterse, de asemenea tot ceea ce este reclamă directă sau mascată, va fi șters!