Via Maria Theresia este cea mai lungă potecă tematică din țară FOTO: Bianca Sara |
Poteca tematică Via Maria Theresia, inaugurată şi amenajată anul trecut în Munţii Călimani, are 42 de kilometri şi leagă judeţul Suceava (comuna Şaru Dornei) de Bistriţa-Năsăud (Pasul Tihuţa). Este singura din ţară amenajată într-un parc naţional şi cea mai lungă din România. Cei 42 de kilometri pot fi parcurşi atât la pas, cât şi pe două roţi, dificultatea fiind una medie. Cel mai înalt punct de pe acest traseu este Şaua Nicovală, situată la 1934 metri altitudine. Pentru că 25 de kilometri din traseu fac parte din Parcul Naţional Călimani şi au statut de arie protejată, amenajarea acestei poteci a fost sumară, fără intervenţii însemnate în natură. Parcurgerea acestui traseu îţi ia cel puţin 4 ore, în funcţie de condiţia fizică, dar şi de câte opriri faci. Pe traseu te aşteaptă mai multe locuri de popas, unde poţi să-ţi tragi sufletul şi să admiri Munţii Călimani.
Traseul începe la fosta mină se sulf din Călimani, care oferă un peisaj spectaculos FOTO: Bianca Sara |
Ai nevoie de peste 4 ore pentru a parcurge acest traseu FOTO: Bianca Sara |
Mai multe Imagini pe Adevarul.Ro
Votaţi Postarea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile dumneavoastra aici!
Comentariile injurioase sau care conțin cuvinte obscene, vor fi șterse,de asemenea și comentariile care aduc atingere demnității!
Comentariile care sunt postate cu scopul de a face reclamă sau care conțin linkuri spre site-uri vor fi șterse, de asemenea tot ceea ce este reclamă directă sau mascată, va fi șters!