Articol preluat de la SVnews.ro
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că CNADNR urmează să anunţe câştigătorul licitaţiei pentru lucrările de modernizare a DN 18, între Iacobeni şi Moisei.
Foto: SVnews.ro |
Cătălin Nechifor a precizat că luni a fost termenul limită de depunere a contestaţiilor la această licitaţie, iar în condiţiile în care nu au fost înregistrate astfel de contestaţii, după şapte zile s-ar putea semna contractul de execuţie a investiţiilor.
„Este un drum important, care face legătura cu Ardealul, şi sperăm că după ce vor fi realizate lucrările de modernizare se va decongestiona traficul între Câmpulung Moldovenesc şi Cluj Napoca, pe DN 17”, a spus Nechifor.
El a mai anunţat că din discuţiile cu reprezentanţii CNADNR, aceştia i-au transmis că într-un termen scurt vor începe şi lucrările de construcţie a şoselei de centură a municipiului Rădăuţi. Lucrările vor fi realizate de compania UMB Spedition, Nechifor exprimându-şi speranţa că această firmă va realiza o lucrare la fel de bună precum modernizarea DN 29 de la Suceava la Botoşani.

Cătălin Nechifor a mai realizat că lucrări pe drumurile naţionale se mai realizează şi pe tronsonul dintre Păltinoasa şi Cacica, în zona serpentinelor, acolo unde drumul a fost afectat de problemele legate de stabilitatea terenului, dar şi pe DN 2 (E 85) de la Fălticeni la Roman.
Şeful administraţiei judeţene a subliniat faptul că a discutat cu cei din conducerea CNADNR şi despre necesitatea turnării unui covor asfaltic pe DN 17 B între Vatra Dornei şi limita cu judeţul Neamţ. „Sper să înceapă cât mai repede aceste lucrări”, a spus Nechifor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile dumneavoastra aici!
Comentariile injurioase sau care conțin cuvinte obscene, vor fi șterse,de asemenea și comentariile care aduc atingere demnității!
Comentariile care sunt postate cu scopul de a face reclamă sau care conțin linkuri spre site-uri vor fi șterse, de asemenea tot ceea ce este reclamă directă sau mascată, va fi șters!