Cine sunt huţulii? Istoria nomazilor veniţi din Galiţia care i-au fascinat pe români cu tradiţiile şi obiceiurile lor

(P).BRUTAL Anadrol

Produs de ultimă generaţie care stimulează secreţia de testosteron.

Huţulii sunt cunoscuţi ca fiind un grup etnic ce a migrat din Galiţia în Bucovina şi în Maramureş. Modul liber de a trăi al huţulilor i-a impresionat de-a lungul timpului pe români,arată adevărul.ro.

Foto:Dragusanu.ro

Huţulii sunt un grup etnic care trăieşte în Bucovina, Maramureş, Transcarpatia şi Pocuţia. În judeţul Suceava, huţulii locuiesc în comunele din apropierea graniţei cu Ucraina, respectiv Breaza, Brodina, Izvoarele Sucevei, Moldova – Suliţa, Moldoviţa, Ulma şi Vatra Moldoviţei, în timp ce în Maramureş, huţulii şi-au dezvoltat comunităţi în comunele Bistra, Poienile de sub Munte, Repedea, Rona de Sus, Ruscova şi Vişeu de Sus. 

Huţulii provin din Galiţia şi au părăsit teritoriul acestei regiuni pentru a migra în nordul Bucovinei din pricina birurilor, a serviciului militar care era greu şi lung ca durată, a problemelor economice, dar şi pentru că polonezii şi mai apoi austro-ungarii au încercat catolicizarea Galiţiei, huţulii fiind în exclusivitate ortodocşi. Migraţia huţulilor din Galiţia în zona muntoasă a Bucovinei a început în anul 1786, când Bucovina a devenit parte a Imperiului Austro – Ungar. 

La început huţulii s-au ocupat cu păstoritul sau lucrau ca zilieri pe pământurile mănăstirilor. Imigraţia acestora a fost favorizată şi de faptul că, la sfârşitul secolului XVII, graniţa dintre Moldova şi Polonia a fost desfiinţată. Primele date statistice privind huţulii din Bucovina sunt de la începutul secolului al XVIII-lea, când în urma unui recensământ s-a constatat că, din cele 14.350 de familii existente la acea vreme în Bucovina, 11.099 erau de români, 1.261 de ruteni şi 1.112 de huţuli. 

La începutul anilor 1900, s-a estimat că în Bucovina s-ar afla în jurul a 25.000 de huţuli. Multe dintre obiceiurile huţulilor s-au păstrat şi astăzi în satele din Bucovina. Chiar dacă huţulii s-au declarat români la recensământ, tradiţiile lor s-au păstrat şi transmis din generaţie în generaţie. 

Cele mai importante tradiţii aduse de huţuli şi păstrate în Bucovina sunt încondeierea ouălor de Paşte şi împodobirea bradului de Crăciun.

Modul liber de viaţă al huţulilor s-a pierdut odată cu trecerea timpului, dezvoltarea societăţii bucovinene contribuind şi ea într-un fel sau altul la schimbarea felului în care aleg să trăiască huţulii. Aceştia i-au fascinat pe mai mulţi scriitori români care au remarcat etnia huţulă. „Huţulii duc o viaţă de pasăre pribeagă, originală şi liberă. Românii le pricep limba lor fără s-o poată vorbi şi ei pricep pe cea română. 

E cel mai ciudat fenomen de a vedea pe ţăranul român de baştină cum ascultă cu atenţie la ceea ce spune oaspetele său. Şi acest oaspete vine poate din munţii Tatrei, de cine ştie unde, şi pricepe româneşte fără să fi vorbit vreodată un cuvânt. Din această simpatie abia explicabilă s-ar putea deduce că aceşti huţuli sunt dacii slavizaţi, pe când românii care-i pricep fără să le vorbească limba sunt dacii romanizaţi. Acest trib este puţin numeros, mărunt la stat şi vioi”, aşa îi descria marele poet Mihai Eminescu pe huţuli. „Noi, huţanii, am fost aşezaţi în munţii aceştia de cătră Domnul Dumnezeu dintru începutul lumii. 

Şi tot ne-au cuprins şi ne-au ros neamurile străine, iar noi ne-am tras tot cătră locuri singuratice şi slobode. Aşa eu, văzând că pier şi mă înăbuş, m-am suit pe Căliman, mai aproape de Dumnezeu. Ş-aici am să mor. Iar după ce-oi muri, băieţii şi fetele mele s-or amesteca cu noroadele“, scria Mihail Sadoveanu în cartea sa cu povestiri vânătoreşti - „Ţara de dincolo de negură“. „Deprinşi cu sihăstriile, înfrăţiţi cu ţinuturile fără poteci, din zonele înalte ale munţilor, au supravieţuit ageri şi vicleni într-o lume în care doar cei mai puternici au şanse. 

De când se ştiu, huţulii trăiesc într-o încrengătură de neam care îşi lasă moştenirea de spiritualitate şi tradiţie de la bunici la nepoţi. 

Poveşti stranii încrustate cu întâmplări trăite aievea, frumoase ca un toiag împodobit cu spire de alamă, cu tâlcuri ascuţite ca o gură de baltag, întâmpină nopţile lungi de iarnă şi nopţile scurte de vară, deopotrivă. 

Firescul şi naturalul se împletesc, dând naştere unei armonii desăvârşite“, aşa i-a prezentat scriitorul Casian Balabaşciuc pe huţuli în cartea sa ”Stranii povestiri huţule”.

Sursa:Adevărul.ro.