(P)
Produs de ultimă generaţie care stimulează secreţia de testosteron.
Articol preluat de la Obictiv de Suceava.
Fără niciun fel de autorizaţie, “autoservice-ul auto şi vulcanizare – punct de lucru Vatra Dornei”, aparţinând patronilor fabricii de procesare a cauciucrilor de la Slobozia – Grăniceşti, s-a întins până lângă calea ferată/ Nu s-a ţinut cont că prin zonă sunt fire de înaltă tensiune, ori că pompierii nu au dat niciun aviz, care de altfel nici nu a fost cerut. Toţi cei care cunosc activitatea firmei Radburg şi a celorlalte firme ale familiei Lungu – Hânţari, ştiu însă că acest autoservice de vulcanizare ar urma să devină un punct de preluare a cauciucurilor în scopul reprocesării acestora. Astfel, familia Hânţari din Marginea, prin firma Radburg, îşi construieşte o platformă de depozitare şi reprocesare a cauciucurilor cum nu se mai găseşte în Europa, la intrarea într-o staţiune turistică montană ,scrie Obictiv de Suceava.
Procesarea cauciucurilor, devenită de aproape 20 de ani monopol al familiei Lungu – Hânţari în judeţul Suceava, a căpătat noi valenţe anul acesta, după ce activitatea care a produs poluări masive şi revolte la Slobozia – Grăniceşti s-a extins către Vatra Dornei. La intrarea în municipiul staţiune, SC Radburg Soft Service SRL a început să construiască pe o suprafaţă de aproximativ 2000 de metri pătraţi un “autoservice auto şi vulcanizare – punct de lucru Vatra Dornei – amplasament Strada Argestru”. Toţi cei care cunosc activitatea firmei Radburg şi a celorlalte firme ale familiei Lungu – Hânţari, ştiu însă că acest autoservice de vulcanizare ar urma să devină un punct de preluare a cauciucurilor în scopul reprocesării acestora, prin celelalte puncte de lucru ale multitudinii de firme Radburg sau Supermag de la Marginea, Câmpulung şi în cele din urmă de la Slobozia – Grăniceşti, unde se află principala fabrică de reprocesare a anvelopelor aparţinând familiei Hânţar.
In data de 4 noiembrie anul trecut, Primăria municipiului Vatra Dornei, prin semnătura primarului Ilie Boncheş şi a altor funcţionari din instituţie, au acordat un certificat de urbanism societăţii Radburg Soft Service SRL, reprezentată de un anume Claudiu Ungureanu, în baza căruia se arată că pentru obţinerea autorizaţiei la investiţia solicitată este nevoie, pe lângă certificatul de urbanism, de mai multe documente, autorizaţii şi avize. Niciunele dintre acestea nu au fost obţinute, dar reprezentanţii firmei familiei Hântar au angajat lucrători care să amenajeze noul sediu al staţiei de reprocesare a cauciucurilor de la intrarea în oraşul staţiune Vatra Dornei. Antreprenorii chemaţi să facă lucrări la noul “Autoservice auto” al firmei Radburg au constatat foarte repede că lucrează fără niciun fel de garanţie legală. Dincolo de faptul că cel mai important document pentru ridicarea unui edificiu – autorizaţia de construcţie, lipsea cu desăvârşire, nu existau nici avizele obligatorii din partea E.On – pentru că lucrarea se făcea în apropierea unor fire de înaltă tensiune, nici din partea CFR – pentru că investiţia viza o apropiere nepermis de mare de calea ferată electrificată Suceava – Vatra Dornei – Cluj – Timişoara. In acest fel Radburg a intrat în conflict cu CFR fiincă s-a apropiat la 10-15 metri de calea ferată care are o reţea electrică de 20.000 de volţi , pericolul unei electrocutări accidentale fiind foarte mare, dacă punctul de lucru Radburg de la Vatra Dornei ar deveni funcţional.
N In loc să-i fugărească din oraş, primarul municipiului staţiune Vatra Dornei îi cheamă azi la consultări pe reprezentaţii firmei Radburg
Primarul municipiului Vatra Dornei, Ilie Boncheş a recunoscut faptul că cei de la Radburg Soft Service SRL au început lucrările fără niciun fel de autorizaţie şi le-au continuat chiar şi după ce în data de 28 iulie a.c., Primăria municipiului Vatra Dornei a transmis către firmă o adresă prin care se arată foarte clar că “urmare a controlului efectuat în teren s-a constatat că lucrările la obiectivul de “Autoservice auto şi vulcanizare – punct de lucru Vatra Dornei”, au continuat, cu toate că au fost fost sistate, printr-o adresă deja transmisă cu o lună înainte, în 29 iunie 2015. Ca atare, sem ai arată în respectiva adresă, faptul că lucrările investiţiei au început fără obţinerea autorizaţiei de construire şi cu nerespectarea distanţei faţă de calea ferată, stipulată în autorizaţia emisă de SRCF Iaşi. Autorizaţia de construire nu poate fi eliberată motivat de faptul că documentaţia prezentată este incompletă. Pe de altă parte, aceeaşi structură regională de Căi Ferate Iaşi a comunicat primăriei că nerespectarea distanţei dintre axul căii ferate şi construcţie, de 20,5 metri atrage pierderea valabilităţii autorizaţiei CFR şi se solicită sistarea lucrărilor. Ca atare, pentru clarificarea situaţiei create, reprezentanţii firmei Radburg Soft Service SRL Marginea, punct de lucru Vatra Dornei, au fost invitaţi încă de atunci la sediul primăriei localităţii pentru clarificarea situaţiei create. Nici acel Claudiu Ungureanu, recomandat ca administrator, nici patronii de facto ai firmei Radburg nu au catadicsit să meargă la primăria Vatra Dornei, pentru a intra în legalitate. Au continuat însă lucrările, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
N în noua legislaţie de prevenire a incendiilor nu s-a scris o vorbă despre spaţiile industriale ori depozite
Situaţia s-a complicat acum, după dezastrul de la clubul Colectiv din Bucureşti, în urma căruia au murit peste 55 de oameni. Guvernul a emis o hotărâre prin care s-a permis pompierilor să închidă de îndată localurile publice şi centrele comerciale, dacă nu au autorizaţie ISU. Nu este însă niciun paragraf care să prevadă condiţii asemănătoare şi pentru spaţiile de producţie. Locotentent colonel Costică Ghiaţă, adjunct al şefului ISU Suceava, a declarat că pentru investiţia de la Vatra Dornei a firmei Radburg nici nu s-a cerut autorizaţie de la pompieri. Din păcate, apreciază colonelul Costică Ghiaţă, în hotărârea de guvern ce s-a dat după tragedia din Bucureşti, nu s-a scris măcar un cuvânt despre modul în care funcţionează activitatea PSI în spaţiile industriale. “Hotărârea de guvern 915/2015 nu se aplică decât la clădirile civile cu destinaţie de comerţ, cultură şi turism. Din păcate, articolele acestui act normativ nu au nicio legătură cu cu spaţiile de producţie sau cele de depozitare. Când constatăm încălcări flagrante ale legislaţiei pe linie de prevenire a incendiilor ori a altor evenimente ce ţin de atribuţiile ISU în astfel de cazuri, putem ca şi până acum să sancţionăm, dar nu putem închide aceste unităţi, până la remedierea neregulilor”, a transmis locotentent colonel Costică Ghiaţă.
N incendii spectaculoase şi accidente mortale la fabricile de reprocesare a anvelopelor aparţinând familiei Lungu – Hânţari, fără nicio consecinţă pentru afacerişti
Reamintim că la una dintre fabricile de reprocesare a cauciucurilor aparţinând grupului de firme coordonat de familia Hânţar – Lungu, cea de la Slobozia – Grăniceşti, în urmă cu şase ani trei persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident de muncă, vinovaţi fiind consideraţi, după o anchetă de mai bine de doi ani, chiar morţii. Ulterior, un incendiu care a ars mii de tone de cauciucuri adunate spre reprocesare în aceeaşi locaţie de la Slobozia, a readus la realitate autorităţile de mediu şi de pază contra incendiilor judeţene, care au administrat amenzi cu duiumul firmelor care administrau afacerea de la Slobozia, care mureau, intrând în insolvenţă sau reînviau, după caz, sub privirile uneori neputincioase, alteori chiar îngăduitoare ale autorităţilor locale. Pe acest fond, afacerea Supermag – Radburg s-a extins până în mijlocul bazinului Dornelor, iar administraţia publică din Vatra Dornei, prin vocea primarului Ilie Boncheş a transmis ieri opiniei publice că nu trebuie să intre nimeni în panică fiindcă asăzi va avea o discuţie clarificatoare cu reprezentanţii acestei firme care şi-a înregistrat punctul de lucru de reprocesare a cauciucurilor uzate chiar la intrarea în oraşul staţiune,arată Neculai ROSCA,pentru Obiectiv de Suceava!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile dumneavoastra aici!
Comentariile injurioase sau care conțin cuvinte obscene, vor fi șterse,de asemenea și comentariile care aduc atingere demnității!
Comentariile care sunt postate cu scopul de a face reclamă sau care conțin linkuri spre site-uri vor fi șterse, de asemenea tot ceea ce este reclamă directă sau mascată, va fi șters!