(P)
X Gain 34 ,este cea mai eficientă formula pentru a ajuta la creşterea masei musculare,
nu a tesutului adipos din organism.
______________________________________________________
Cinci parlamentari propun, printr-o iniţiativă legislativă, ca şoferii care achită în termenul legal jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege să beneficieze şi de înjumătăţirea perioadei de timp pentru care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce,anunță Mediafax.Ro.
Patru deputaţi PSD şi un senator PNL au depus la Senat un proiect de modificarea a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care îşi propun să rezolve problema amenzilor de circulaţie neplătite, potrivit expunerii de motive,mai arată sursa citată.
''Cetăţeanul este încurajat să achite amenda în termenul prevăzut de lege prin bonificarea atitudinii sale de conformare faţă de norma juridică'', consideră parlamentarii, argumentând în favoarea înjumătăţirii nu doar a amenzii, ci şi a sancţiunii contravenţionale complementare.
Articolul original pe Mediafax.Ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile dumneavoastra aici!
Comentariile injurioase sau care conțin cuvinte obscene, vor fi șterse,de asemenea și comentariile care aduc atingere demnității!
Comentariile care sunt postate cu scopul de a face reclamă sau care conțin linkuri spre site-uri vor fi șterse, de asemenea tot ceea ce este reclamă directă sau mascată, va fi șters!