În Noaptea de Sânziene se deschid berile la Cârlibaba(Foto Video)

(P)

Windows 7, 8 si 10 la cele mai mici preturi!

Johannes Feuer.Foto:Voicu Bojin

Tocmai am primit un email de la o cunoștință, aceasta îmi sugera să citesc un reportaj scris de Bianca Felseghi în Press One .O povestioară hazlie despre Noaptea  Sânzieneior (Johannes Feuer.Focul lui Ioan) ,la Cârlibaba. 

Poveste începe cam așa:

,,Stăm la o masă de plastic maronie și bem cea mai pură apă minerală din lume. Cu noi șade Victor, improbabilul nostru ghid din Cârlibaba, ultimul evreu din această localitate suceveană din care nemţii au fugit şi în care, peste câteva zile, va avea loc festivalul minorităților.

O mână de la masa de vis-à-vis ridică o ceașcă de porțelan alb și o duce la buzele pline de firimituri de zaț. E o mână de care s-a înlănțuit, cu cerneală albăstruie, un rozariu și o cruce imobilă. Pe antebrațul celălalt, un tatuaj-pereche reprezintă un as de caro cu marginile strâmbe.

La televizor se dă slujba de Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, aka Sânziene - fundamentul pre-creștin al unei sărbători care ne îmbălsămează serile de vară cu povești care de care mai stranii.

Peste drum, la cârciuma păzită de un Chow Chow tuns ca un leu batjocorit, petrecerea de Sânziene își trăiește ultimele acorduri.

Zânele zburătăcesc din boxe, de parcă lumina zilei le-ar fi surprins misterioasa horă nocturnă.

Ești fenomen ești fenomenală
Ești the best ești bestială
Ești crimi crimi crimi criminală
Oare eşti reală?

Nebănuite sunt căile prin care arhetipurile răzbat până la noi (nu așa ne învață druiziiEliade și Culianu?).

Cu 12 ore înainte

Comuna Cârlibaba, întinsă pe o vale largă până la frontiera cu Ucraina, este unul dintre puținele locuri din ţară în care oamenii mai ies din proprie inițiativă să aprindă focuri în noaptea de Sânziene.

Fieful acestor zâne ale pădurilor, înrudite cu Soarele, dar și cu străvechile zeițe-fecioare care patronau vânătoarea și iubirea castă, e undeva între Munții Călimani și Rodnei.

Aici însă, Sânzienele și Naşterea Botezătorului sunt triplate de încă o semnificație, ale cărei rădăcini se pierd în istoria comunităţii germane - dispărută între timp, după un veac de emigrație continuă.

La Cârlibaba, așadar, Sânzienele se numesc Johannes Feuer. Focul lui Ioan.

Joi, spre seară, satul e la horă pe dealul cimitirului. Face roată în jurul unei coșmelii din lemn acoperite cu nailon. Printre picioarele curioșilor se scurge un fir electric lung-lung, înfipt într-un ștecher, nădit într-un prelungitor și tot așa, până la prima casă.

Va fi o sărbătoare plug-in.

Feciorii au adunat de cu ziuă un munte de cauciucuri de tractor, plus cetină verde, și au aranjat două vetre: cauciucurile, la mijloc, iar bradul, la exterior, pentru aspect.

Cu o oră înainte de miezul nopţii e suficient de întuneric pentru ca spectacolul de lumină să înceapă.

Se pune foc. Fără nicio ceremonie, vreascurile încep să trosnească și să trimită în aer licurici fierbinți.

"Iohani-faiăr e un cuvânt nemțesc. Înseamnă purificarea răului, ceva de genul. Știți cum e? S-a pierdut mult din tradiție. Înainte era cu coronițe, cu tot felul. Acum au rămas doar tinerii care se mai ocupă de treburile astea. Sunt mai multe semnificații ale sărbătorii, dar fiecare, cum îi convine", îmi spune Ștefan Cotiș, responsabil cu siguranța evenimentului.

Și feciorul lui e în organizare. E băiatul cu sonorizarea. De ce e nevoie de sonorizare la un foc de tabără?

Poate țineți minte, din reportajele TVR-ului, cum mândruțe în ii albe, cu flori împletite pe creștet, se țin de mână în cercuri, apoi, cu un zâmbet ştrengăresc, își ascund sub perne ciorchinele de sânziene care miros a miere, ca să-și ademenească iubiții.

Bun. Acum, uitați această poveste. E doar o filă dintr-un album pentru străini.

Johannes Feuer.Foto:Voicu Bojin

Coșmelia de nailon se luminează cu leduri roz și violet. Sus, sub streașină, au fost montate două stroboscoape fosforescente care aruncă flash-uri laser în sincron cu muzica.

...

Două condimente, două condimente
De pe 7 continente, 7 continente
Tu ești picantă gen chilli sau boia
Doar că eu mănânc mai light, fii tu sosul meu de soia

...

Luna urcă misterios deasupra unei rariști de brazi și se pierde sub o cortină de ceață. Pe golgota cimitirului încep să apară umbre dezarticulate din direcția satului cufundat în beznă.

E momentul în care DJ-ului învârte volumul la maxim și cheful își ia avânt deodată cu focul. Vălătuci de fum se caţără spre cer. Miroase a cauciuc ars.

"Mai demult, veneau tinerii de pe sate şi făceau focuri până dimineață. Localitatea noastră e mică, dar e cea mai mare din județ. Are vreo 29.000 de hectare. Acum avem 1.700 de locuitori. Pe la începutul secolului, când erau și minele, avea vreo 5.000, în majoritate etnici germani", mai spune Cotiș.

Contribuie și el la simfonia de lumini, căci are un aparat DSLR și s-a pornit să fotografieze evenimentul etnografic.

"Făceam focuri și ne distram. Erau ucraineni, evrei - până s-a întâmplat nenorocirea cu ei și i-au dus - și români, puțini. Ucrainenii stăteau sus, pe dealuri.

Stăteam în jurul focului, luam câte-o botă cu jar și aruncam în apă, ziceam că așa se va încălzi apa. În mod normal, de mâini (din ziua de Sânziene - n.r.) se putea face baie în Bistriță. Dar nu mai îi cum o fost o dată.Atâția oameni se strângeau atuncia, vecinii și pretenii, și peste tot erau focuri. Toți copiii mergeam la deal și căram două săptămâni provizii de lemn, să avem ce pune în foc." (Petrea Șandru, foto, 71 de ani).

În acest an, a trebuit ca locurile de aprindere a focurilor să fie avizate. Nu-i de mirare. Flacăra de cauciuc urcă și la 20 de metri. Unii săteni, mai ecologiști şi mai vigilenţi, au şi făcut plângere.

Aşa că brigada locală de pompieri a stabilit cu exactitate numărul vetrelor, iar cauciucurile-combustibil au fost împuținate în ultimul moment.

Am căutat pe la casele mai vechi din Cârlibaba urme de amintiri despre obiceiul din noaptea de Sânziene.

Dar nici tanti Rodica Tâcşa, nici tanti Mezambroski - o poloneză în vârstă, cu rădăcini germane, nu mai țin minte motivele pentru care consătenii lor se cocoţau pe dealuri, să povestească lângă foc, să bea și să mănânce.

Rodicăi Tâcșa îi e frică de vipere. Spune că sar de sub pietrele de veci din cimitirul evreiesc. Ea supraveghează cimitirul, să nu cumva să intre vacile peste morminte:

"Asta e o datină germană, nu strigă nimeni - Ioane, Foc!, că Iohannis Faiăr. Marchează începutul verii, că de la Sfântul Ioan încep fragii, încep toate să se coacă. E înrudită cu Sânzienele, cum să nu fie? Flacăra aprinsă trebuie să fie mare, să încălzească cerurile, pământurile..."

Dimineața dupa Johannes Feuer.Foto:Voicu BojinÎn dimineața de Sânziene, fumul persistă în aer, peste Cârlibaba.

Cu siguranță, pământul s-a încălzit. Insomniaci tineri au încins o manelotecă de zile mari. În noaptea în care se deschid cerurile, ei au deschis peturi cu bere ieftină.

Şi, cu mâinile bătând tactul spre cer, au devenit paratrăsnete prin care tot misterul din cărți s-a scurs, undeva, la sute de metri adâncime, sub manuscrise despre tradițiile și frumusețile Bucovinei.

Sânziene post-moderne

Înainte de a afla că la Cârlibaba se mai întâmplă, totuşi, ceva ce aduce a obicei de Sânziene, încercasem să dăm de un sat de prin Transilvania, să facem un drum mai scurt.

Am sunat în patru judeţe în care ne imaginam că trebuie să fi rămas măcar un loc unde oamenii să aprindă roţi de foc şi să le durige pe dealuri în jos.

Dar niciunul dintre Centrele Județene pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale din Alba, Bistrița-Năsăud, Hunedoara şi Maramureș nu ne-a putut oferi informații la zi despre această sărbătoare.

Unde se mai petrece câte ceva, manifestările sunt un amestec de anii '80 cu secolul XXI.

De pildă, în localităţile maramureşene Borșa și Băița de sub Codru, desemnateepicentre păstrătoare ale tradiției, de vreo doi ani se organizează festivaluri ale Sânzienelor. Primăriile adună ansambluri folclorice care cântă, joacă şi fac parade ale costumelor populare.

La Borșa, highlight-ul Sânzienelor a fost, în acest an, un concert al trupei Direcția 5. Iar la Maieru, comună mare şi bogată din judeţul Bistrița-Năsăud, de Sânziene s-a organizat o discotecă în aer liber.

Un etnograf, pensionarul Marcel Lapteș din Hunedoara, ne-a avertizat că sărbătoarea Sânzienelor și-a pierdut substanța. Ici-colo supravieţuiesc amintiri, dar nimeni nu mai știe de ce se făcea ce se făcea.

Ritualul a rămas captiv în televizor. Acolo, oamenii continuă să împletească cununi de flori, iar apoi să le arunce pe casă (cele care se usucă repede și cad prevestesc moartea) sau să le pună între coarnele vitelor, ca laptele să fie bun și mult.

Și tot acolo, pe ecran, fetele inspirate de Sânziene își aleg ursiții. Pentru celelalte există Facebook și Tinder”.

Sursa:Press One

(P)
Gainer

 PRODUS RECOMANDAT ATAT INCEPATORILOR CAT SI CULTURISTILOR DE NIVEL MEDIU, 

AJUTAND LA CRESTEREA MASEI MUSCULARE