Foto:obiectivdesuceava.ro
Două drumuri din judeţul Suceava au fost incluse în TOP 20 al celor mai spectaculoase şosele din ţară. Clasamentul a fost făcut, recent, de specialiştii de la revista Pro Motor şi cuprinde o listă cu drumurile din România pe care nu trebuie să le ratezi, în special dacă vrei să evadezi un pic de pe cele obişnuite pe care se înghesuie toţi turiştii în concediu.
|
Nu au fost incluse în clasament doar drumuri naţionale şi autostrăzi – acestea din urmă au chiar o slabă reprezentare –ci au fost incluse şi drumuri judeţene. Nu este cazul Sucevei, de la noi din judeţ în clasament au fost incluse doar porţiuni cu drumuri naţionale considerate a fi, de către revista de specialitate mai sus amintită, „spectaculoase” fie datorită unor peisaje superbe, fie calităţii „europene” a carosabilului„ şi a numărului mare de monumente sau alte obiective turistice încântătoare. Totuşi, multe dintre drumuri, notează cei de la PRO MOTOR, sunt incluse în listă pentru spectaculozitatea lor, chiar dacă, din păcate, asfaltul nu este prea bun, iar uneori lipseşte complet. „Calitatea asfaltului diferă mult de la an la an, unele dintre şosele ieşind cam afectate din iarnă, altele rezistând mai mulţi ani la un nivel acceptabil”, se arată în sursa citată, adăugându-se că Topul celor mai spectaculoase 20 de drumuri din ţară se vrea a fi un ghid care te va ajuta să descoperi o altfel de Românie. Foarte interesant este faptul că drumurile din Suceava incluse în acest clasament sunt nu doar singurele din Bucovina, ci şi singurele din Moldova – cu o mică excepţie în privinţa unui drum ce porneşte de la Mureş şi ajunge undeva în zona Bicazului – despre care cei de la PRO MOTOR au considerat că merită a fi incluse în acel top. Primul dintre cele două drumuri din judeţul nostru este situat chiar în primul sfert al clasamentului în vreme ce al doilea este situat în a doua jumătate a topului. Drumul de la Humor la Suceviţa şi de acolo până la Sadova este întrecut doar de trei alte rute din ţară, toate în zona Carpaţilor Meridionali
In opinia celor de la PRO MOTOR, această rută este întrecută ca spectaculozitate de: Oraviţa – Cazanele Dunării – Drobeta Turnu Severin (DN57) – care ocupă locul 3 în top, apoi de Transfăgărăşan pe partea dintre Cârţa – Curtea de Argeş (DN7C) – care ocupă locul 2 în top şi de Transalpina partea dintre Sebeş – Novaci (DN67C) – situată pe locul 1 în top.
Ce rute frumoase din ţară sunt înaintea DN 17 Suceava – Vatra Dornei
Potrivit celor care al realizat clasamentul, drumul care face legătura între Gura Humorului – Solca – Marginea – Suceviţa – Sadova se situează înaintea unor trasee rutiere de asemenea foarte căutate şi spectaculoase din România. Astfel, pe locul 5 este Trans Bucegi, adică drumul Sinaia – Cuibu Dorului – Piatra Arsă – Babele (DJ 713A), urmată pe locurile 6 şi 7 de ruta Brezoi – Voineasa – Vidra – Obârşia Lotrului (DN7A), respectiv partea dintre Câmpia Turzii – Gilău de pe Autostrada Transilvania. Pe locul 8 este situată ruta Braşov – Sighişoara – Târgu Mureş (DN 13), pe locurile 9 şi, respectiv, 10 situându-se rutele Buzău – Nehoiu – întorsura Buzăului (DN10) apoi cea alcătuită din porţiuni de drum naţional şi judeţean din Dobrogea care face legătura de la Cernavodă la Capidava, apoi Saraiu după care Topolog, Horia, Măcin şi de acolo până la Tulcea (DJ 223, DN 22A, DN22D, DN22).
Tot în top 20 mai este încadrată o altă rută din judeţul Suceava, de asemenea foarte spectaculoasă. Este vorba despre porţiunea din DN 17 situată între Vatra Dornei – Gura Humorului – Suceava, mai bine asfaltat decât cealaltă rută inclusă în clasamentul drumurilor spectaculoase din ţară, dar din punctul de vedere al celor de la PRO MOTOR cu un grad mai scăzut de spectaculozitate. „Deşi este intens circulat, drumul este refăcut la nivel european şi reuşeşte cumva să te facă să crezi că eşti mult mai spre Vest – cel puţin în Pasul Mestecăniş te vei delecta cu serpentinele late, în timp ce priveliştile îi vor fermeca pe pasageri. De aici pornesc tot felul de trasee spre o sumedenie de obiective turistice – cetăţi, mănăstiri, pensiuni etc”, menţionează cei de la PRO MOTOR. Durata estimată de cei care au realizat acest top că poate fi parcursă această rută este de numai o oră şi jumătate. In general, dificultatea traseului este considerată a fi una uşoară, cu porţiuni de dificultate medie pe serpentine. Conform celor care au alcătuit acest top, porţiunea din DN 17 situată între Vatra Dornei – Gura Humorului – Suceava s-ar situa pe locul 12, înaintea sa situându-se, pe lângă rutele anterior menţionate, şi cea care face legătura de la Târgu Mureş până la Praid, iar de acolo spre Cheile Bicazului – şi apoi spre Bicaz, fiind de fapt o rută alcătuită din porţiuni din drumurile naţionale 13, 13A şi 13B.
Un drum care trece prin două din cele mai frumoase sate din România nu a fost trecut în top, probabil din cauză că este incredibil de prost
Imediat după DN 17 este situat în top, pe locul 13, traseul de pe Valea Izei: Vadu Izei – Bârsana – Moisei (DN 17C) şi Valea Vişeului: Moisei – Vişeu de Jos – Sighetu Marmaţiei, precizându-se că deşi „asfaltul este, în general, suficient de bun, e de preferat abordarea unei viteze moderate, la care să poţi evita gropile”, însă acest posibil inconvenient este compensat de peisajul deluros şi împădurit, detaliile caselor şi porţilor maramureşene şi, în general, de spiritul (încă) autentic al satelor româneşti.
Locul 14 este ocupat de ruta Târgu Jiu – Valea Jiului – Haţeg – Deva (DN 66) despre care însă autorii clasamentului au precizat că rămâne în top doar datorită peisajelor şi a faptului că scurtează mult drumul spre Transilvania, nu şi pentru calitatea proastă a asfaltului.
Locul 15 este ocupat în clasament de Curtea de Argeş – Sălătrucu – Câinenii (DN 7D) despre care s-a precizat că necesită atenţie sporită din partea şoferului pentru că este neasfaltat cum treci de Sălătrucu şi cere ori un SUV, ori o maşină cu gardă mai mare la sol pentru a-l parcurge liniştit.
Locul 16 a fost atribuit drumurilor din Mărginimea Sibiului, aici autorii clasamentului venind cu două variante: Sibiu – Cisnădie – Sadu – Tălmaciu (DJ 106A, 106D, 106C); Sibiu – Răşinari – Gura Râului – Sălişte – Poiana Sibiului – Jina – Sugag (DJ106A, 106E, 106 J). „Pe măsură ce urci spre Poiana Sibiului şi Jina, îţi vine greu să crezi că eşti în România. Drumul este în stare bună şi nu doar că urcă deasupra acestor sate extrem de bogate, dar te duce direct în Transalpina, coborând pe serpentine proaspăt asfaltate spre Dobra, o plăcere pentru şofer!”, se menţionează în acest clasament faţă de cea de-a doua rută din Mărginimea Sibiului inclusă în clasament.
Pe locul 17 este ruta Tulcea – Murighiol – Valea Nucarilor – Enisala (DJ 222C). La capătul drumului, recent asfaltat şi cu serpentine care apar parcă de nicăieri, nu trebuie să ratezi cetatea de la Enisala, cea mai romantică cetate din România, după cum susţin cei care au alcătuit clasamentul respectiv.
Pe locul 18 este ruta de la Lunca la Albac (DN75) apoi spre Huedin (DN 1 R). Drum potrivit pentru SUV-uri, cu macadam în stare bună, de regulă între Lunca şi Albac, ce permite viteze relativ mari, dar acolo unde asfaltul există, drumul nu este în stare prea bună. La capătul lui poţi vizita Cetatea Bologa de la Huedin – la un moment dat fiind una din posesiunile din Transilvania a domnitorului Mircea cel Bătrân al Tării Româneşti, cetate care arată acum ca desprinsă din Indiana Jones – plină de vegetaţie şi mister.
Pe locul 19 este drumul de la Baia de Aramă spre Valea Cernei, iar de acolo spre Herculane (DN 67D). „In mod normal, Valea Cernei ar trebui să fie în Top 10, însă starea execrabilă a asfaltului de pe anumite porţiuni nu îl recomandă anul acesta decât celor care au SUV-uri. Foarte posibil să fie asfaltat din nou, caz în care ar redeveni unul dintre cele mai frumoase drumuri din România. Mare atenţie la gropi, iar dacă preferi bicicleta, este un drum numai potrivit”, mai notează cei care au realizat clasamentul respectiv.
Pe locul 20 este ruta dintre localităţile dobrogene Ostrov, Ion Corvin, Adamclisi şi Negru Vodă. „Un drum perfect pentru cabriolete! Asfaltul este bun în general, dar atenţie la zonele cu gropi care apar din senin”, este precizat în notele explicative ale celor care au realizat clasamentul, adăugându-se că este o alternativă la aglomeraţia de pe Autostrada Soarelui, peisaj pitoresc şi numai potrivit pentru a cunoaşte mai bine partea de sud a judeţului Constanţa.
Interesant este că în clasamentul celor mai spectaculoase 20 de drumuri din România nu a fost inclus şi drumul de legătură între Bucovina şi Maramureş, mai exact dintre Iacobeni şi Borşa. Asta în condiţiile în care, conform unui clasament recent întocmit, comunele Ciocăneşti şi Cârlibaba au fost considerate, potrivit unui clasament al Asociaţiei Cele Mai Frumoase Sate, a fi demne de a intra în topul primelor zece localităţi din mediul rural din ţară. Cele două comune sunt străbătute de la un capăt la celălalt de DN 18, iar argumentele pentru care localităţile bucovinene respective au fost incluse în TOP 10 al celor mai frumoase sate din ţară ţin de peisaj, floră, faună, trecut istoric, obiective turistice şamd. Probabil nu toate aceste obiective din Ciocăneşti şi Cârlibaba erau situate chiar la drumul naţional care, prin neţărmuita purtare de grijă a guvernanţilor, este chiar mai prost poate decât cele de la Târgu Jiu pe Valea Jiului spre Haţeg, de la Sălătrucu la Câinenii, de la Lunca la Albac spre Huedin şi de la Baia de Aramă pe Valea Cernei, acestea fiind totuşi trecute în cea de-a doua parte a clasamentului drumurilor spectaculoase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile dumneavoastra aici!
Comentariile injurioase sau care conțin cuvinte obscene, vor fi șterse,de asemenea și comentariile care aduc atingere demnității!
Comentariile care sunt postate cu scopul de a face reclamă sau care conțin linkuri spre site-uri vor fi șterse, de asemenea tot ceea ce este reclamă directă sau mascată, va fi șters!