De ce cântă cucu-n Bucovina cu accent ardelenesc? Cum au apărut graiurile bucovinene unice în ţară

Articol preluat de la Adevarul.ro

Cele patru graiuri vorbite în judeţul Suceava sunt unice în ţară şi au apărut prin ardelenizarea graiului moldovenesc. Specialiştii explică cum au ajuns moldovenii să vorbească cu accent ardelenesc.

„În Bucovina sunt două tipuri de graiuri, cele mai vechi, moldoveneşti, şi graiurile mai noi, aduse de ardelenii veniţi în acest spaţiu”, explică prof.univ.dr. Ion Horia Bîrleanu. Fonetic, limba vorbită în mare parte din judeţul Suceava a fost influenţată de ardeleni care s-au stabilit de-a lungul timpului în acest spaţiu. 

„Românii ardeleni au plecat din cauza asupririi economico-financiare, din cauza asupririi religioase şi din cauza principiului jus primae noctis (privilegiu sexual al grofului asupra mireselor). Pe de altă parte, domnii moldoveni au apelat deseori la meşteri ardeleni care veneau cu tot cu familii”, precizează Bîrleanu. 

Au adus cu ei nu doar obiceiuri, ci şi „fapte de limbă”. Contactul dintre graiul moldovenesc şi cel ardelenesc a dus la formarea graiurilor bucovinene. „În Bucovina oamenii nu spun lapti, cum spun moldovenii, ci spun lapce. Aici avem o palatelizare a dentalei t, urmată de sunetul e”, a explicat profesorul Ion Bârleanu. 

Aşa cum, explică cercetătorul, oamenii din localitatea Şcheia spun că sunt din Şceia. Încă din perioada ocupaţiei austriece, mulţi români transilvăneni au trecut graniţa imperiului în Moldova şi s-au aşezat pe valea Şomuzului. „Au ajuns până spre Iaşi unde este o localitate, Muntenii de Sus, unde se pronunţă ceatră, opcincă, obcele, copcil, lapce, oci. Aceste forme de palatalizare sunt aduse din Transilvania”, a precizat Bîrleanu. 

De altfel, profesorul Ion Horia Bîrleanu a demonstrat influenţa ardelenească în volumele „Graiurile din valea Şomuzului Mare” şi „Emigrări ardeleneşti la est de Carpaţi. Consecinţe lingvistice”, ambele publicate la editura Sedocm Libris Iaşi.

Care sunt cele patru graiuri bucovinene
În studiul „Structura dialectic a graiurilor româneşti din Bucovina”, publicat în Anuarul de lingvistică şi istorie literară 1977-1978, Adrian Turculeţ explică faptul că „în timp ce palatalizarea uşoară a dentalelor este normală în graiurile moldoveneşti, muierea (palatalizarea mutativă a) dentalelor şi africatizarea acestora îşi au originea în graiurile transcarpatice, de unde s-au extins în Moldova de nord-vest, prin relaţiile determinate de vecinătatea acestor ţinuturi şi mai ales prin mişcări de populaţie”. Turculeţ defineşte patru graiuri bucovinene:

1. Graiul dornean, care s-a format în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, ca un grai de tranziţie între graiurile ardeleneşti de nord-est şi cele moldoveneşti. 

2. Graiul câmpulungean, care reprezintă aria cea mai arhaică şi, acelaşi timp, cu cea mai pronunţată individualitate. 

3. Graiul rădăuţean, un grai moldovenesc cu unele trăsături arhaice, care a asimilat influenţe ardeleneşti variate; pe valea superioară a Sucevei, aşezarea unui număr însemnat de vorbitori transilvăneni în secolul al XVIII-lea a dus la conturarea unei mici zone dialectale aparte. 

4. Aria din sud-estul Bucovinei, pe care am numit-o „africatizantă”, după fenomenul fonetic cel mai caracteristic, s-a format prin suprapunerea, în secolul al XVIII-lea, a unor graiuri ardeleneşti peste o arie dialectală mai veche, din care se menţin unele graiuri insulare în jurul oraşului Suceava. 

Turculeţ a mai explicat că unele fapte lasă să se întrevadă o arie lingvistică unitară a celor mai vechi graiuri din Bucovina, de tip moldovenesc arhaic, care a menţinut, mai multă vreme decât celelalte graiuri moldoveneşti, vechea unitate lingvistică cu graiurile transcarpatice. Caracteristicile acestei arii sunt păstrate în cea mai mare măsură de graiul câmpulungean.

Care sunt localităţile populate cu ardeleni

Conform lui Ion Horia Bîrleanu, localităţile populate cu români transilvăneni sunt Poiana Stampei, Coşna, Poiana Negrii, Neagra Şarului, Şaru Dornei, Dorna Arini, Ciocăneşti, Breaza, Fundu Moldovei, Satu Mare (com. Crucea), Straja, Moldoviţa, Sadova, Pojorâta, Câmpulung Moldovenesc, Cojoci, Broşteni, Cotârgaşi, Gemenea, Vama, Stulpicani, Ostra, Bucşoaia, Voroneţ, Gura Humorului, Mănăstirea Humorului, Solca, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Rădăuţi, Baineţ, Siret, Rogojeşti, Milişăuţi, Iaslovăţ, Arbore, Botoşana, Pârteştii de Jos, Valea Moldovei, Băişeşti, Brăieşti, Berchişeşti, Cornu Luncii, Corlata, Măzănăieşti. Lucăceşti, Drăgoieşti, Ilişeşti, Braşca, Bălăceana, Soloneţ, Todireşti, Iacobeşti, Grăniceşti, Pătrăuţi, Mihoveni, Stroieşti, Zahareşti, Iţcani, Suceava, Burdujeni, Mitocu Dragomirnei, Adâncata, Călineşti, Pustoaia, Bosanci, Securiceni, Reuseni, Udeşti, Chilişeni, Liteni, Preuteşti, Dolheştii Mari, Bogdăneşti, Râşca, Uideşti, Oniceni.

Printre migranţi s-au aflat nu doar agricultori (plugari, pălmaşi) sau crescători de animale (ciobani, păstori, văcari), ci şi foarte mulţi meseriaşi ca bodnari, cismari, dulgheri, fierari, morari, olari, potcovari, rotari, stoleri, sticlari etc. Sever Pop stabileşte „trei direcţii ale influenţei graiurilor româneşti învecinate asupra celor din Bucovina: 1. influenţa maramureşeană, pe cursul superior al Bistriţei, până la Ciocăneşti şi, de aici, evitând centrul Câmpulungului, prin zona muntoasă a râului Moldova, până la Vatra Moldoviţei; 2. influenţa ardelenească, în Ţara Dornelor şi dincolo de aceasta, spre Neamţ, dar şi în altă direcţie, spre oraşele Suceava şi Siret; 3. influenţa mişcărilor de populaţie din nordul Moldovei, care s-a exercitat în zona oraşului Siret”.

Graiul din Ţara Dornelor

. Weigand observă că „trecând din valea Dornei sau de pe valea superioară a Bistriţei moldovene în valea Bîrgăului nu se schimbă pronunţarea, ci doar vocabularul şi portul”. Deosebirile fonetice cele mai evidente se realizează nu prin trăsăturile distinctive ale sunetelor, ci prin tempoul vorbirii şi prin elementele prozodice. Faţă de vorbirea mai lentă şi cu registru tonal general ridicat a ardelenilor (de nord-est), rostirea bucovineană se caracterizează printr-un tempo mai rapid şi prin variaţii mai mari de înălţime şi intensitate; accentul dinamic reliefează mai puternic silabele tonice, dar, în compensaţie, duce la rostirea scurtă, afonizată şi chiar la căderea silabelor neaccentuate (vreviţă pentru „veveriţă” în Ţara Dornelor, „deşte” în zona Câmpulungului), mai ales finale („cásî”)

Graiul dornean se întinde în nord, pe valea Bistriţei, până la Ciocăneşti şi, peste Mestecăniş, până la Valea Putnei, iar în est până la satele Chiril, Cojoci şi Crucea, iar în sud până la Păltiniş. Ţara Dornelor a fost, din vechime, teren de întânlire şi dispută între ardeleni şi moldoveni şi a fost populată din ambele direcţii. Consecinţa acestui fapt este amestecul de particularităţi moldoveneşti şi ardeleneşti caracteristic graiului dornean. 

De menţionat că pe valea superioară a Bistriţei, graiul din Cârlibaba reprezintă o insulă ardelenească intrată în sfera de influenţă a graiurilor moldoveneşti.

Arhaicul grai câmpulungean

O altă arie dialectală importantă, cu centrul în oraşul Câmpulung, se întinde de-a lungul râului Moldova, de la Fundu Moldovei până în apropiere de Gura Humorului, cu ramificaţii pe valea Moldoviţei: comunele Frumosu şi Vatra Moldoviţei, iar de aici, peste Obcina Mare, la Suceviţa, şi pe valea Suhei: comunele Doroteia, Stulpicani şi Ostra. 

Cele mai importante caracteristici fonetice, şi anume păstrarea africatelor ĉ, ĝ şi palatalizarea labiodentalelor f, v în formele h, y, „conferă graiului câmpulungean un aspect arhaic nu numai faţă de celelalte graiuri bucovinene, ci şi în ansamblul graiurilor din jumătatea de nord a ţării”, apreciază Adrian Turculeţ.

Graiul rădăuţean se întinde într-o arie dialectală mai puţin unitară, care include localităţile Straja, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Gălăneşti, Bilca, Frătăuţii Noi, ajungând până la Solca, Cajvana ori Grămeşti. Aici graiul moldovenesc a fost influenţat de fenomene fonetice specifice Maramureşului, nord-estului Transilvaniei, Crişanei, nordului Banatului şi sud-vestului Transilvaniei.

Mozaicul de pe valea Sucevei

Mănăstirea Humorului, Păltinoasa, Drăgoieşti, Moara, Udeşti, Şcheia, Ilişeşti, Todireşti, Botoşana, Poieni, Cornu Luncii, Boroaia, Vadu Moldovei, Forăşti, Drăguşeni, Liteni, Rădăşeni, Buneşti, Vultureşti, Preuteşti, Dolheşti sunt localităţi incluse într-o zonă cu un adevărat „mozaic dialectal”.

În această zonă există şi aşezări unde graiul moldovenesc nu a fost alterat de influenţe ardeleneşti. Este cazul localităţilor Slatina, Horodniceni, Baia, Pârteştii de Jos şi de Sus, satele Leucuşeşti şi Huşi din comuna Preuteşti, Dolheştii Mici din comuna Dolheşti, Giuleşti din comuna Boroaia, Plăvălari şi Mănăstioara din comuna Udeşti sau Mihoveni din comuna Şcheia. 

În Bosanci, Pătrăuţi, Costâna, Zvorâştea influenţa ardelenească este doar foarte puţin sesizată.
Regionalisme din graiurile bucovinene

• pampuşcă - gogoaşă 
• parazol - umbrelă 
• ţuhal – sac mare 
• glod - noroi 
• blid - vas 
• barabule - cartofi 
• bleah - vas de tablă 
• farbă - vopsea 
• juflă - turtă 
• loitră - scară 
• mazac - murdar 
• stişcă - strecurătoare 
• şoapră - şopron 
• şparhat – plită, vatră, cuptor 
• şufladă - sertar 
• şufle - lopată 
• ţandură - aşchie 
• ţug - tren 
• ţâlindru – vas cilindric 
• covaliu – fierar 
• draniţă - şindrilă

Sursa:Adevarul.ro