Doi frați din comuna bucovineană Fundu Moldovei, îndrăgostiți de munte și natură, explorează din copilărie locurile sălbatice din împrejurimi, fac drumeții pe munte și de mai mulți ani filmează și fotografiază pe unde merg.
Mai mult, cei doi vor să înființeze și o asociație prin care doresc să protejeze fauna și flora din zona Bucovinei, potrivit jurnaliștilor de la Monitorul de Suceava.
Stelian și Emil Bodnari au mers prin frig și zăpadă, au stat în ploaie sau în zăpadă ca să surprindă cadre cu haite de lupi, cocoși de munte, mistreți, cerbi la boncănit și diverse păsări care-și duc viața prin pădurile sălbatice ale Bucovinei. Toate imaginile le-au postat pe un canal Youtube, cu ajutorul cărora vor să promoveze această zonă a țării și pentru străini.
„Nu este uşor să stai ore în şir nemişcat, la pândă, să poţi să obţii câteva cadre sau să filmezi câteva secvenţe iarna pe ger şi viscol prin cele mai sălbatice păduri din Obcinile Bucovinei… şi nu numai iarna, ci în fiecare anotimp. Nu puţine au fost ocaziile când nu vedeam nimic şi plecam spre casă, frânţi şi descurajaţi, dar a doua zi ceva nu ne lăsa să stăm acasă. Acel ceva este chemarea naturii, unde poţi să contempli creaţiunea şi să fii mai aproape de Dumnezeu”, a povestit Emil, pentru monitorulsv.ro.
În urmă cu două luni, cei doi frați au plecat la muncă în Spania. Spun că s-au dus să câștige bani pentru familie și pentru a-și cumpăra aparatură foto și video pentru a merge mai departe cu pasiunea lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile dumneavoastra aici!
Comentariile injurioase sau care conțin cuvinte obscene, vor fi șterse,de asemenea și comentariile care aduc atingere demnității!
Comentariile care sunt postate cu scopul de a face reclamă sau care conțin linkuri spre site-uri vor fi șterse, de asemenea tot ceea ce este reclamă directă sau mascată, va fi șters!