🌲 POVESTEA UNEI FAMILII DIN CÂRLIBABA
Sub același cer de munte
Capitolul I
Satul cu patru clopote
Cârlibaba de altădată nu era doar o așezare între munți.
Era o lume întreagă.
Duminica dimineața, valea răsuna în feluri diferite.
Clopotul bisericii ortodoxe chema românii și familiile de huțuli, oameni ai muntelui, cu chip ars de vânt și credință adâncă.
În curtea bisericii, femeile în batic și bărbații cu pălării își făceau cruce și vorbeau despre vreme, despre pădure, despre animale.
Puțin mai jos, la biserica catolică — sfințită în 1900 — se adunau germanii, ungurii și câțiva români.
Rugăciunea era rostită altfel, dar liniștea era aceeași.
Băncile erau ordonate, cântările armonizate, iar copiii stăteau drepți lângă părinți.
La biserica evanghelică, comunitatea germană își păstra tradiția.
Predica era simplă și sobră.
Ordinea și disciplina erau parte din credință.
Iar în centrul comercial al satului se ridica sinagoga.
Acolo familiile evreiești aprindeau lumânările și rosteau rugăciunile strămoșești.
Sabatul cobora liniștit peste casele lor.
Patru credințe.
Un singur sat.
Capitolul II
Pădurea și oamenii ei
Munții din jur erau stăpâniți de domenii forestiere puternice.
Familia Pap Șimon deținea întinderi mari de pădure.
Pe aceste domenii a lucrat bunicul din partea tatălui, venit din Boemia, născut la sfârșitul anilor 1890 la începutul anilor 1900.
A început ca forestier.
A devenit magazioner.
A ajuns administrator al unui fond forestier.
Pădurea era lege.
Copacii aveau rânduială.
Totul era măsurat, calculat, notat.
Alături de el, bunica — nemțoaică din Cârlibaba, născută în jur de 1910 — ținea gospodăria.
A născut 16 copii.
A crescut animale.
A muncit fără să se plângă.
Viața lor era legată de lemn, de drumuri forestiere și de ierni lungi.
Capitolul III
Frontul
Bunicul din partea mamei, născut în 1907 la Cârlibaba, român cu influențe germanice, a fost prins în mijlocul istoriei.
A fost mobilizat în război.
Sub administrație ungară a purtat uniformă.
A fost decorat.
Dar la final au venit rușii.
A fost ridicat și deportat în URSS.
S-a întors cu picioarele degerate și trupul slăbit.
Medaliile lui nu au mai contat după 1948.
S-a opus colectivizării.
Pentru asta a fost marginalizat și nu a mai fost lăsat să lucreze.
Bunica din partea mamei, născută în 1912 la Baia Borșa, unguroaică, a ținut casa.
A muncit pământul.
A crescut animale.
A crescut cinci copii.
Ea a dus povara tăcută a unei lumi care se prăbușea.
Capitolul IV
Ruptura
În 1940, mulți germani au plecat.
Sinagoga a rămas fără comunitate.
Războiul a rupt echilibrul satului.
După 1948, pădurile au fost naționalizate.
Administratorii au dispărut.
Proprietățile au fost confiscate.
Satul cu patru clopote nu a mai fost la fel.
Capitolul V
Ce a rămas
Au rămas poveștile.
Au rămas cimitirele.
Au rămas fotografiile.
Și au rămas oamenii care își aduc aminte.
Pe o ramură — Boemia și disciplina pădurii.
Pe cealaltă — Borșa, frontul și demnitatea.
Două bunici care au crescut 21 de copii.
Un bunic decorat și apoi batjocorit.
Un administrator devenit simplu om într-o lume nouă.
Sub același cer de munte.
Istorie locală din Cârlibaba, Bucovina – deportări sovietice, comunitatea germană, Pap Șimon și perioada comunistă.
Totul perfect, până la aia legat de colectivizare...
RăspundețiȘtergereCare este treaba cu ,,colectivizarea,,?
RăspundețiȘtergere